– despre păduchii marilor feline şi moartea lentă a unui oraş –
Credeaţi cumva că aţi auzit toate tïmpeniile de calibru greu, debitate în public de primarul Iaşului, napoleonul de Bahlui Mihai Chirica ? Eroare. Numitul pitic administrativ, moral şi intelectual e un izvor nesecat de ziceri nesimţite, pline de un penibil vecin cu grotescul.
Ultima – cea prin care s-a declarat urmaşul răposatei Doina Cornea şi continuatorul luptei ei anti-comuniste. Pauză de aerisire.
Pentru cei care ţin minte lungul şir de tîmpenii emise de Chirica, nu e o mare surpriză. Fiindcă pentru unul care, în preajma Paştelui, se compara cu Isus, nimic nu mai e imposibil. Dar poate că, totuşi, medicii îi mai dau o speranţă. De fapt, speranţa nu e atît pentru pacientul Chirica, ci ïn primul rînd pentru cei care suferă de pe urma lui – sutele de mii de ieşeni.
Nu sînt singurul care o spune : declaraţiile primarului Chirica au, de multă vreme, o clară componentă patologică. Iar pentru asta nu e nevoie să ai studii de medicină ori de psihologie, ci e de ajuns bunul simţ elementar. Dacă ar fi vorba de un cetăţean oarecare, desigur că Mihai Chirica ar avea dreptul, în primul rînd, la compasiune şi tratament. Fiind însă vorba de omul care conduce un mare oraş, înaintea compasiunii trece îngrijorarea legitimă pentru soarta oraşului. Mai ales că pacientul Chirica se crede sănătos şi numai bun să ne conducă, spre noi culmi de civilizaţie şi progres.
Ori poate vi se pare că declaraţia despre Doina Cornea e doar tîmpenia nesimţită a unui politician căruia i s-au urcat la cap puterea şi banii ? Zău ? O fi mers cumva leorbăitorul de la primărie acasă la femeia de 88 de ani, ca să vadă cum trăieşte, cum o mai duce cu sănătatea ? A făcut ceva pesedistul Chirica pentru înlăturarea urmărilor comunismului, sau doar propagandă contra centralelor de apartament şi simpozioane de doi lei ?
A argumenta că ultima tîmpenie a lui Chirica e de un penibil gros e ca şi cum ai demonstra că apa curge la vale. Iar a pune în discuţie problema discernămîntului pe care îl are primarul Iaşului e o chestiune de responsabilitate civică. Sau vi se pare că în oraş lucrurile merg minunat, de la sine, aşa că nu mai contează dacă primarul are sau nu toate ţiglele pe casă ?
Dacă credeţi că exagerez, aştept cu interes ziua cînd Mihai Chirica se va declara adevăratul fiu al Mamei Omida. Sau viitorul Dalai Lama. Deşi, dacă e să ne luăm după personaj, ar putea să se declare mai degrabă Mălai Dama.
Dar astea, din păcate, sînt doar poante de priveghi, la capul mortului. Cum ” care mort ” ? Vi se pare cumva că Iaşul, pasat de la Simirad la Nichita şi de la el la Chirica, e tare viu ? Eu cred că e mai degrabă ca în vorbele domnului Eminovici : ” un mort frumos, cu ochii vii, ce scînteie-n afară „. Vă urez deci un prohod plăcut şi o înviere uşoară. Isus Chirica va avea grijă de asta, ca întotdeauna.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
