Pentru ca Prefectura solicita actele care au stat la baza emiterii unor titluri de proprietate „scrise pe genunchi”, primarul din Miroslava a blocat Iasul @ Incredibil, Dan Nita, primarul Miroslavei, a obtinut „avizul” justitiei pentru a ascunde cat mai bine combinatiile imobiliare si abuzurile @ Nita a obtinut o decizie a Tribunalului Iasi care suspenda regulamentul Comisiei judetene de fond funciar tocmai pentru ca aceasta il obliga sa prezinte documente exacte cu privire la propretarii terenurilor care prin tot felul de mismasuri ajungeau la fiul sau, dezvoltatorul Bogdan Nita sau la prietenii acestuia @ Astfel de jonglerii imobiliare l-au adus pe Nita in atentia procurorilor DNA @ „Asteptam motivarea instantei pentru a vedea exact ce s-a retinut”, a spus prefectul Marian Serbescu, in legatura cu hotararea judecatoreasca obtinuta de Nita
In disperarea sa de a ascunde cat mai bine combinatiile imobiliare care au dus la imbogatirea familiei sale si in situatia de a da cu subsemnatul in fata procurorilor DNA, Dan Nita este in stare de orice. Nita a mers pana acolo incat a blocat in justitie activitatea Comisiei judetene de fond funciar, entitatea care functioneaza pe langa Prefectura Iasi si este desemnata prin Lege sa solutioneze cererile de retrocedare depuse de sutele de mii de cetateni ai judetului. Spunem din start ca Nita a facut acest lucru deoarece aceasta Comisie il obliga sa asigure transparenta procedurilor de retrocedare si de eliberare a titlurilor de proprietate in comuna Miroslava, situatie ce nu i-a convenit si de aceea a lovit in Prefectura si a reusit blocarea cel putin partiala a activitatii Comisiei judetene de fond funciar.
Astfel, anul trecut, Primaria Miroslava, primarul Dan Nita precum si Comisia locala de fond funciar au dat in judecata Prefectura judetului Iasi solicitand anularea regulamentului de functionare a Comisiei judetene de fond funciar. Nita a facut acest lucru deoarece conduce comuna care depune la Comisie cele mai multe cereri de rectificare a titlurilor de proprietate. Faptul ca Miroslava este comuna cu cele mai multe cereri de rectificare a titlurilor de proprietate arata ca aici se inregistreaza cele mai multe probleme cu privire la situatia terenurilor care au fost deja retrocedate si au ajuns in circuitul. Potrivit Legii, rectificarea unui titlu de proprietate se face cand se constata unele erori legate de identificarea exacta a parcelelor de teren, erori cu privire la numele cadastrale sau de tarla, erori cu privire la vecinatati s.a.m.d.
Pentru combinatiile imobiliare ale feciorasului
Ori, presa ieseana, in special saptamanalul 7 Est, a aratat ca Miroslava este comuna unde cetatenii care au obtinut titluri de proprietate in urma cu multi ani s-au trezit, dupa ce a ajuns Nita primar ca raman fara suprafetele respective dupa unele abuzuri facute la Primaria Miroslava. Nu de putine ori, terenurile pe care cetetanii aveau titluri de proprietate au ajuns fie la familia Nita, in special la fiul primarului, Bogdan Nita, cel mai mare dezvoltator (constructor de case si blocuri) din Miroslava, fie la prieteni de-ai acestora, in special parteneri de afaceri. Ori astfel de abuzuri au dus la necesitatea rectificarii titlurilor de proprietate emise cetatenilor. Problema este ca potrivit Regulamentului de functionare a Comisiei judetene de fond funciar, pentru rectificarea titlurilor de proprietate este necesar sa se prezinte la prefectura anexele de validare, documente care arata care au fost proprietarii de fapt, proprietarii de drept ai suprafetelor pentru care Primaria Miroslava solicita operarea unor modificari. Bineinteles, lui Nita, care stia ca are foarte multe bube, nu i-a convenit acest lucru si a atacat in instanta regumentul de functionare a Comisiei de fond funciar, document care il obliga sa prezinte anexele de validare.
Prefectul este uimit
Cererea lui Nita a fost inaintata in dosarul nr. 2698/99/2017 inregistrat la Tribunalul Iasi si culmea pe data de 5 martie a.c instanta a dispus suspendarea regulamentului de functionare a Comisiei judetene de fond funciar.
”Asteptam motivarea instantei pentru a vedea exact ce s-a retinut atunci cand Regulamentul de Organizare si Functionare al Comisiei Judetene de Fond Funciar a fost suspendat si apoi anulat la prima instanta, pentru a putea contesta decizia, in recurs. Activitatea Comisiei Judetene de Fond Funciar se desfasoara in continuare pe baza legilor fondului funciar existente. Totodata, referitor la stabilirea procedurii privind rectificarea titlurilor de proprietate pe cale administrativa, am solicitat un punct de vedere de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatii”, a declarat prefectul Marian Serbescu.
La DNA dupa ultima „rectificare”
Apropos de rectificarea titurilor de proprietate, am precizat mai sus ca tocmai aceste „rectificari” abuzive si preluarea fortata a terenurilor oamenilor l-au adus pe Nita din nou in atentia DNA.
Reamintim ca Directia Nationala Anticoruptie a declansat la inceputul anului acesta o ancheta legata de modul in care primarul Miroslavei, Dan Nita, a reusit sa-si improprietareasca fratele pe Gheorghe Nita cu 5.000 metri patrati in capat CUG. Aceasta combinatie imobiliara de care a beneficiat familia Nita este revoltatoare prin prisma faptului ca pentru a-i da teren fratelui sau, Primaria Miroslava a anulat un titlu de proprietate valid emis pe numele lui Petru Dascalu, un fost sef al Directiei Agricole Iasi. Afacerea a fost prezentata detaliat de saptamanalul 7 Est in articolul cu titlul „Primarul din Miroslava a mutat terenul fratelui in CUG. Socrul lui Nita martor intr-un proces de 250.000 euro”, publicat pe data de 4 octombrie 2017. In acest dosar procurorii DNA Iasi au inceput cercetarile pentru a incerca sa dovedeasca ca au fost savarsite unele infractiuni de abuz in serviciu, principalul vizat fiind Dan Nita. Primarul din Miroslava nu a tinut cont de faptul ca titlul de proprietate nr. 82937/1993 emis pentru suprafata de 5.000 metri patrati, in Valea Adanca, in spatele spatele showroom-ului Expo Confort Mobila, in favorea lui Petru Dascal a fost confirmat si de instantele de judecata si cu toate acestea l-a pus in posesie pe fratele sau. Nita stia ca terenul pe care i l-a dat fratelui valoreaza cel putin 250.000 euro. Nita a vrut sa profite de faptul ca Petru Dascal a decedat pe 25 ianuarie 1999 omitand insa faptul ca acesta avea si mostenitori. Dupa moartea lui Petru insa sarcina administrarii suprafetei a fost preluata de fiul sau Eugen. Intre timp, Eugen Dascal a decedat iar terenul a fost mostenit de Constantin Mircea Gavrilescu de profesie medic psihiatru si Loredana Lapusneanu, cadru didactic la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. S-ar parea ca cei doi mostenitori au sesizat Directia Nationala Anticoruptie.
„Nita i-a dat terenul fratelui sau in conditiile in care eu am obtinut 7 sentinte judecatoresti pentru acest teren. Am formulat deja si plangere penala. S-au facut abuzuri fragrante la Primaria Miroslava. Nu vom renunta la acest teren”, a spus pentru 7 Est, Constantin Gavrilescu.
Terenul fratelui a fost teleportat de la Valea Ursului
Dan Nita a profitat de faptul ca in perioada in care era viceprimar adica in anul 2007, fratele sau Gheorghe Nita a depus o cerere prin care solicita sa i se retrocedeze o suprafata de 0,72 hectare de teren pe raza comunei Miroslava. Cererea depusa de Gheorghe Nita se refera insa la un teren aflat in tarlaua Valea Ursului adica in spatele fostei reprezentante Gold&Platin.
„Subsemnatul Nita V. Gheorghe rog sa fiu pus in posesie prin reconstituire cu suprafata de 0,54 ha teren situat in tarlaua Ursului care nu a fost in registrul agricol. Mentionem ca defunctul Nita Vasile (tatal lui Dan Nita primarul Miroslavei si a lui Gheorghe Nita-n.r) a avut in proprietate in aceasta tarla 1,5 hectare din care am primit un hectar. De asemenea solicit ca in vatra sat Uricani sa mi se restituie 0,22 hectare”, se arata in cererea lui Gheorghe Nita.
Deci, Gheorghe Nita revendica un teren in tarlaua Valea Ursului si la Uricani dar a primit la Valea Adanca pe o suprafata care era detinuta deja cu titlu de proprietate de familia Dascal. Pentru terenul din Valea Adanca, Gheorhe Nita a primit titlul de proprietate nr.274699 din 23.04.2013. Martorii prezentati de Gheorghe Nita sunt insa Constantin Mahu, socrul primarului Dan Nita si Ioan Bandac, prieten al familiei edilului din Miroslava. De altfel, potrivit unor surse acest Ioan Bandac ar fi beneficiat la randul sau de retrocedarea unor terenuri in conditii mai mult decat avantajoase prin bunavointa primarului.
Dan Nita nu a raspuns apelurilor telefonice ale jurnalistilor 7 Est.
Constantin MAZILU