S-a cam zbârcit etilotestul celor de la rutieră, când l-au tras pe dreapta pe musiu Ghergheșanu, ba chiar s-au șters la ochi că nu mai văzuseră cifra cinci la conținutul de alcool în sânge. Firește, cel în culpă băuse două beri în declarații, dar tot pieton cu dosar o ajuns. Aa, cine-i domnu? E cel ce semnează recepțiile la construcțiile … hai, să zicem surprinzătoare, care apar unde nici nu te gândești. Și cum știm cine-l trimite, ei bine, același ar fi tocmit-o și pe madam Poroșnicu să-l scoată basma curată. Așa că doamna s-a văzut cu inculpatul în văzul lumii, ca să vază ce și cum se poate face, mai cu seamă că o primit un buluc de hârtii și-o diplomă de studii gheboase, care să cântărească greu la pledoarie, că e om de bază, cult și manierat și jură că nu mai face și nici la volan nu se mai urcă, câte zile o mai avea. Uitam ceva. Cine-l trimite pe ins la semnat recepții în târg? Cică, dom Chirica. Ei poftim!
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi