Cînd celebra şi mega-deontologica gazetă 22 a publicat prima listă cu ” colaboratori ” ai Securităţii, iar ” liderul presei ieşene „( Ziarul de Iaşi ) a reluat pe nemestecate această probă penibilă de manipulare post-securistă, 7 est a fost, probabil, singura publicaţie ieşeană care a pus reflectorul pe ceea ce era evident, pentru orice om mediu dezvoltat din punct de vedere intelectual şi moral : nu e normal să acuzi nişte oameni pe baza unei simple liste de nume, fără nici o altă probă.
Nu e normal să pui pe prima pagină poza unui om, profesorul Ioan Caproşu, ca şi cum ar fi un infractor căutat de poliţie, doar fiindcă numele lui figurează pe acea listă. Nu e normal ca după această probă de mizerie jurnalistică să mai adaugi un polonic cu magiun uman, publicînd un articol ” de opinie ” al unui presupus intelectual ieşean, Florin Cîntic, care încă din titlu începea deversarea aluzivă a căldării cu zoi mentale în direcţia ” inculpatului ” Caproşu.
Nu e normală nici dubla măsură a pseudo-presei şi pseudo-intelighenţiei bahluieze : în timp ce profesorul Caproşu a fost practic pus pe banca acuzării, dacă nu chiar la stîlpul infamiei, profesorul Alexandru Călinescu, prezent pe a doua listă cu ” colaboratori ” din 22, a avut parte şi de susţinerea ” liderului presei ieşene „, şi de cea a ” lumii bune „. Deşi se aflau într-o situaţie identică : numele lor figura pe o simplă listă.
Nu e normal nici ca zecile de foşti discipoli de-ai profesorului Caproşu, ajunşi ” mari ” şi cu sprijinul lui, să tacă mîlc după această mizerie dezgustătoare, precum suinii în popuşoi. Mai ales cînd profesorul lor, trecut de 80 de ani, nu e într-o stare de sănătate dintr cele mai bune. Dar asta e vechea regulă zoologică a lumii bipede : cïnd nu mai ai nimic de cîştigat de la un om, de ce să te mai oboseşti să-l aperi de valul mizeriei ?
7 est a solicitat o opinie vizavi de acest caz revoltător mai multor istorici, jurnalişti, publicişti, literaţi şi universitari : Mihai-Răzvan Ungureanu, Lucian Leuştean, Petronel Zahariuc, Laurenţiu Rădvan, Alexandru Florin Platon, Dorin Dobrincu, Florea Ioncioaia, Cătălin Turliuc, Gheorghe Onişoru, Lăcrămioara Stratulat, Lucian Dîrdală, Stelian Dumistrăcel, Bogdan Creţu, Ioan Milică, Bogdan Călinescu, Codrin-Liviu Cuţitaru, Sorin Iftimi, Flavius Solomon, Liviu Brătescu, Sorin Bocancea, Florin Gheţău, Mickael Astner, Mariana Codruţ, Valeriu Gherghel, Bobi Apăvăloaie, Dorin Popa, Paul Nistor, Radu Părpăuţă, Ovidiu Mihăiuc, Mihai Dorin, Pavel Lucescu, Nichita Danilov ş.a.m.d. Printre cei cărora li s-a solicitat opinia se află şi doi dintre cei implicaţi direct în acest caz : Al. Călinescu şi Florin Cîntic.
Doar doi dintre cei solicitaţi au trimis redacţiei opinia lor scrisă. Restul, vorba unui posibil colaborator al Securităţii reginei Elisabeta, e tăcere.
Lucian Postu
Să nu-i oferim Securităţii o nouă victorie!
Documentele publicate de Mădălin Hodor, în revista 22, sînt autentice, nu le-a fost contestată veridicitatea. Mădălin Hodor spune că persoanele de pe liste au lucrat „premeditat“ cu Securitatea. După afirmaţiile sale categorice, Mădălin Hodor a fost aplaudat, de multă lume, pentru că încearcă o curăţire a societăţii româneşti. Unii au fost mai circumspecţi: fără probe concludente din alte dosare, demersul său poate fi lesne anulat sau dus în derizoriu.
Oricît credit i-am acorda lui Mădălin Hodor, nu putem credita Securitatea, căci această instituţie a avut plăcerea perversă să ne trimită documente amestecate, aranjate, parţiale. Acolo unde nevoia de clarificare era mai intensă, dosarele lipseau. Cînd au apărut noi documente, ca această „listă a lui Hodor“, am chiuit de bucurie: există o frenezie a descoperirii unor nume, o satisfacţie a maculării.
Nu vreau să intru în corul exaltaţilor şi-mi pare rău că numele profesorilor Ioan Caproşu şi Alexandru Călinescu au ajuns să fie blamate. Cred că şi Ioan Caproşu ar trebui apărat de furia celor care s-au trezit anticomunişti după 1989. Ioan Caproşu şi Alexandru Călinescu sînt două personalităţi ale Iaşului şi ale României. E bine că Alexandru Călinescu e apărat, e trist că Ioan Caproşu este susţinut prin tăcere, mici mîrîieli şi vorbe în doi peri.
Mulţi istorici ieşeni au învăţat meserie, au deprins acribia lucrului cu documente de arhivă de la Ioan Caproşu, au fost susţinuţi în cariera didactică şi academică de Ioan Caproşu. A fost Ioan Caproşu un „infiltrat“? Din două una: fie apar noi mărturii şi noi documente care să dovedească fără tăgadă că Ioan Caproşu a lucrat pentru Securitate, fie se recunoaşte faptul că „lista lui Hodor“ are şi erori, nume puse de-a valma de Securitate.
Cum nu vreau să ofer Securităţii o nouă victorie, îmi place să-mi amintesc de Ioan Caproşu – profesorul care aprecia presa ieşeană şi naţională de calitate, cea care lucra cu probe, cea care avea idei şi talent – ca despre un om care trudeşte pentru ca istoria să fie o formă de adevăr. Nu vreau să-i dau un brînci profesorului Caproşu spre prăpastie, prefer să-i întind o mînă. Pînă la proba contrarie, prefer o alianţă cu Ioan Caproşu şi cu Alexandru Călinescu decît una cu fosta Securitate, care rîde în hohote de noi: sîntem duri, inflexibili şi fără nuanţe, sîntem gata să sfîrtecăm, înainte de a înţelege.
Ovidiu Şimonca
Ovidiu Şimonca este redactor-şef adjunct al revistei Observator cultural. A fost corespondent şi redactor al BBC World Service.
,, Gestul revistei 22 este unul neprofesionist, lipsit de etică și responsabilitate ,,
Publicarea în revista 22 a celor două liste cu presupuși colaboratori ai Securității mi-a trezit la început două reacții contradictorii: una pozitivă, în sensul scoaterii la lumină a cârtițelor care au ținut pe umerii lor regimul de teroare, și alta negativă, atunci când văd surprize cu nume ale unor Oameni ai cetății, față de care nutresc sentimente de profundă admirație și recunoștință.
Mă refer aici la domnul profesor Ioan Caproșu, cel despre care – încă din primii ani ai studenției – am aflat și l-am perceput ulterior drept ”tatăl basarabenilor”. Am preferat să mă abțin, așteptând să reacționeze alți discipoli – poate cu mai mare autoritate și prestanță academică – dar în orice caz, ajunși în postura de colegi și colaboratori. Mă surprinde că nu s-a întâmplat, poate din același motiv: o simplă înșiruire de nume nu spune nimic dacă nu este însoțită de probe.
Nu este o noutate că ridicarea în ierarhia socio-profesională era adesea condiționată de colaborarea cu fostul regim. Mă gândesc aici și la mulțimea refugiaților basarabeni din 1940 care au beneficiat de oarecare toleranță, unii chiar au ajuns să dețină funcții importante iar astăzi te privesc de la înălțimea unor piedestaluri înzorzonate cu onoruri academice. Să sperăm că nu vom avea parte – măcar în privința acestora –de surprize neplăcute.
Domnul profesor Ioan Caproșu mi-a fost conducător al tezei de licență, încurajându-mi facultatea de de a gândi liber, neîncorsetat în clișee de genul ”așa a spus Cutare” și m-a învăţat să iubesc slova veche și pisania. Un Om care a adunat mereu în jurul său și a format tineri specialiști în paleografie și epigrafie slavonă, având un acel ,, ceva ,, specific, părintesc. Odată cu retragerea domniei sale de la catedră, Facultatea de Istorie a pus cruce orelor de paleografie și epigrafie slavonă/chirilică.
Recunosc faptul că, raportat la Domnia Sa, sunt subiectiv, dar trebuie să observ că revista 22 trebuia să facă o minimă diligență de a verifica dacă persoanele din listele cu pricina au generat și rapoarte informative, care să fi fost folosite de Securitate împotriva unor cetățeni. Și o spun din perspectiva unei persoane care am studiat un Dosar de Urmărire Informativă la CNSAS, fiind vorba de dosarul bunicului soției mele, ”dat în primire” chiar de prietenii săi cei mai buni.
Am văzut acele rapoarte. Am avut drept colegi și foști milițieni care au lucrat și după 1989 pe un model asemănător vechilor ”DUI-uri” și știu – din povestirile dumnealor – cât de important era să ai un număr mai mare de ”mincinoși”. Dădea bine la ” indicatori „. De multe ori, acești ” informatori ” deveneau sursă de informație chiar și fără să știe, doar pentru că trebuiau ”duși în spate”, ca să nu apară motive de încetare a legăturii și să scadă numărul ” bifărilor” . Din această perspectivă, ca să fiu convins, am nevoie să văd măcar un singur raport informativ, semnat manu propria, de cel pus la zidul infamiei, pentru a justifica gestul cuiva de a arunca cu piatra. Până atunci, afirm cu toată convingerea că gestul revistei 22, de a publica în mod trunchiat o informație, fără argumente și dovezi concrete – doar o simplă listă – este unul neprofesionist, lipsit de etică și responsabilitate. Profesorul meu nu putea face vreun rău cuiva, dimpotrivă.
Vitalie Josanu
Vitalie Josanu este doctor în istorie, cu o teză coordonată de acad. Răzvan Teodorescu. În prezent este comisar de poliție , ocupîndu-se de protejarea patrimoniului cultural național .
