Lucian Caras: „Cea mai buna publicitate este un client multumit”
Un dezvoltator imobiliar din Iasi este invitatul rubricii Interviurile 7Est. Lucian Caras a inceput cu o agentie imobiliara in Pascani si, incurajat de prieteni care ridicasera deja cateva blocuri in Iasi, a decis sa-si incerce norocul in acest domeniu. S-a bucurat de succes cu primul proiect, un bloc cu sapte nivele in Tatarasi, iar acum lucreaza la un nou proiect indraznet, complexul imobiliar Mon Jardain in zona Moara de Vant. Cum s-a schimbat piata imobiliara in ultimii ani, cat de usor sau cat de greu castiga bani dezvoltatorii imobiliari si cand si cum va lovi criza acest domeniu, aflam de la Lucian Caras la Interviurile 7Est.
- Cum ati intrat pe acest segment de business? Cum au fost inceputurile?
Am debutat in domeniul imobiliar in Pascani, in perioada 2005-2011, incurajat de prietenii mei care deja facusera pasul in acest business. Recunosc ca la inceput a fost greu. M-am lovit de tot felul de situatii cu care nu ma confruntasem pana atunci, atat in ceea ce priveste birocratia cat si chestiuni specifice constructorilor.
- Cat de dificil este acest tip de afacere si care sunt incercarile prin care trece un dezvoltator imobiliar de la idee si pana la vanzarea proiectului?
Este foarte greu, incepand cu prima faza a documentatiei si pana la finalizare. Toti constructorii se lovesc de aceleasi probleme: in primul rand reclamatiile vecinilor care niciodata nu sunt multumiti chiar daca noi nu facem decat sa modernizam si sa dotam zona respectiva cu utilitati, locuri de parcare, spatii verzi, spatii de joaca pentru copii si chiar alimentare pentru a spori confortul proprietarilor. O alta problema este cea a eliberarii autorizatiilor, care intarzie predarea imobilelor cu toate utilitatile necesare.
- Cum v-a afectat criza si cum a evoluat piata imobiliara in tot acest timp? Cum vedeti acest tip de business peste 10 ani?
Din punctul nostru de vedere, al constructorilor, asistam la un debut al crizei economice din cauza faptului ca bancile au schimbat politica de creditare, iar cei din Diaspora nu mai cumpara, deoarece sistemul bancar a inceput sa le ceara socoteala pentru banii castigati in ultimii ani. Mi se pare o aberatie, pentru ca cei din strainatate au schimbat in mai multe randuri locul de munca si nu toti au solicitat salariile in cont. Pentru ca acest business sa prospere in urmatoarea perioada, ar trebui sa creasca natalitatea J. Parearea mea este ca pentru a primi un raspuns mai edificator la aceasta intrebare, ar trebui sa consultati mai multi dezvoltatori care se lovesc de aceleasi probleme.
- Cum a evoluat afacerea dumneavoastra in timp si care sunt planurile de viitor?
Afacerea mea a evoluat incet si sigur. O afacere sanatoasa necesita multa munca, multe sacrificii si multa rabdare, in ciuda faptului ca cei care nu sunt in domeniu cred ca constructorii devin bogati peste noapte. Cel mai mare proiect de pana acum este un bloc de locuinte din cartierul Tatarasi, o cladire cu sapte nivele pe care l-am vandut cu succes intr-un timp foarte scurt. Ma bucura faptul ca ma intalnesc cu clienti care se arata foarte multumiti de investitiile facute in imobilul Confort Home Residence. De altfel, consider ca cea mai buna publicitate este un client multumit.
- Toata lumea s-a apucat de construit blocuri sau cartiere de vile. Cat de banoasa este o astfel de afacere? Este piata imobiliara saturata sau inca mai este nevoie de locuinte?
Dupa cum spuneam, toata lumea isi doreste o locuinta. Cerere ar fi, oferta pe piata este, clientii au de unde sa aleaga, dar revine problema sistemului bancar de creditare.
- Care este cel mai important proiect dezvoltat de dumneavoastra pana acum? Care este feed-back-ul de la clienti? Ce asteptari au cumparatorii?
Cel mai important proiect este cel la care lucrez in prezent. Este vorba de complexul imobiliar Mon Jardin pe care il ridic in spatele restaurantului Little Texas. Ceea ce il face diferit de alte proiecte imobiliare, este zona. Cine ar fi crezut ca poti sa locuiesti intr-o oaza de verdeata la marginea padurii si cu toate acestea sa fii la doar trei minute de centru. In doar cateva minute poti sa ajungi pe malul apei in zona de Agrement Ciric dar si sa faci cumparaturi la Palas sau la mall in Tudor. La finalizare, complexul va dispune de 50 de locuinte spatioase, spatiu de joaca pentru copii si un magazin alimentar. De asemenea locuintele se predau la cheie, fiecare cu centrala termica proprie, videointerfon, locuri de parcare suficiente. La construirea imobilelor s-au folosit materiale de cea mai inalta calitate.