Constantin Negruzzi
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Constantin Negruzzi (1808-1868), cel despre care George Călinescu afirma că ar fi primul nostru mare prozator modern. Memoria Iașului, atât cât a mai rămas ea funcțională, îl reține și ca unul dintre administratorii inspirați ai urbei, al cărei primar este între 1840 și 1843. La fel, începuturile Teatrului Național Iași se leagă de numele său (co-direcțiunea din 1840, alături de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Petru M. Câmpeanu). Diferite alte funcții publice, culminând cu cea de Ministru al Finanțelor în Guvernul lui Anastasie Panu, atestă rolurile sociale importante pe care intelectualul născut în lunca Prutului le-a jucat de-a lungul timpului. Muzeul ce îi poartă numele, la Trifești (Iași), parte din Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), evocă, deopotrivă, preocupările literare (Negruzi este și unul dintre primii noștri traducători) și cele politice ale unui om ce a încercat din răsputeri să-și depășească veacul. În cele ce urmează redăm una dintre prozele sale cele mai cunoscute, Fiziologia provințialului. Demersul de față face parte dintr-un proiect mai amplu inițiat de „Dacia literară” și concretizat într-un dosar „Negruzzi 150”, publicat în numărul de vară al revistei. (Călin Ciobotari)
Nu știu dacă cineva a cercat păn-acum a descrie figura astă curioasă, originală și crohmolită a boierului ținutaș. Voi întreprinde eu a face acest tablou, pentru că ar fi păcat a rămânea nezugrăvit un portret atât de caracteristic, cerându-ți însă iertare dacă nu voi putea a ți-l arăta chiar întocmai cum îl vedem când ni-l aduce posta sau harabagiul judan de-l trântește liop! pe paveaua Iașilor; și mai vârtos că el are deosebit tip după ținutul din care vine, după târgul din care iasă, după vrâsta lui și trebuința ce are în capitalie, și e o lighioaie atât de variată, încât ar fi o nespusă greutate a închide într-un singur cadru toate fețele și coloarele lui.
Cum se îmbracă provincialul
Provințialul îmblă încotoșmănat într-o grozavă șubă de urs; poartă arnăut în coada droșcii înarmat cu un ciubuc încălăfat și lulea ferecată cu argint; șuba de urs, arnăutul și ciubucul sunt cele trei neapărate elemente a boierului ținutaș; fără ele nu se vede nicăiuri. Figura lui e lesne de cunoscut; cele mai adese este gros și gras, are față înflorită, favoriți stufoși și musteți răsucite, dar pre lângă aceste firești podoabe natura, ca o miloasă mumă, a răspândit asupră-i și un nu știu ce care vorbește mai tare ochilor ispitiți decât orice altă; un nu știu ce care face a fi destul să-l vezi ca să-l cunoști, și să gâcești din ce ținut sosește, sau din ce bortă iese; un nu știu ce, în sfârșit, care te face să râzi cum îl zărești.
Cum a sosit în capitalie, întăia lui treabă este să se ducă la Miculi, ca să-și cumpere ochilari sau lornetă cu care se uită seara obrăznicește prin toate lojele teatrului. De-l vei întreba a doua zi ce s-a reprezentat, a să-ți spuie că s-a jucat comedia lui Vodevil care e foarte ghizdavă și nostimă, pre care îndată începe a o și critica. Ca să scapi de ideile lui literare, intră puțin în magazia astă din unghiul uliții, unde domnește M. Ortgies, vestit prin fasonul jiletcilor și nasul său. Vezi pe acest flăcău tomnatic îmbrăcat cu un frac fără mânice, abia înseilat, pre care îl scrie calfa pe la toate încheiturile cu credă? A venit la Iași ca să se-nsoare, sau să intre în slujbă. Fracul îl strânge de-i plesnesc ochii, dar croitorul încredințează că parcă e leit pe trupul său, ba încă ceva mai larg decât dupre jurnalul de pre urmă, căci în capitalie e de bon ton să fie toate cele strimtorite.
Mesele și cumetriile
Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca? Să ne ferim de întâlnirea lui, dacă nu vrem să ne asurzească. A să ne spuie în gergul provințial, care zic că e franțozește, că vine de la moșul logofătul A., unde a găsit pre moșul logofătul B., cu care a să prânzească la moșul logofătul C., și nu știe ce să mai facă, căci e poftit și de ceilalți ai săi moși logofeți și vornici ca să le facă cinste a petrece cu dânșii, și nu-l mai încape vremea, și… și… o mulțime de asemene flecării; pentru că am uitat să-ți spun că provințialul e fudul din născare și evghenis din cap păn-în călcăie. El e nepot tuturor boierilor mari și văr cu toată lumea. Însă deși ne spune că se sfădesc de la dânsul care să-l aibă și să-l primească, bunul om mucezește în hanul lui Coroi sau a lui Petre Bacalul! – O, lume!
De ai norocire a fi și d-ta evghenis din protipendas, vlastare de viță aleasă, țandură de os sfânt, și ai trebuință a merge în provinție, fii sigur că ai să fii bine primit, găzduit, căutat și ospătat, pentru că ești așteptat c-o nespusă nerăbdare ca să cununi pre toate fetele ce se mărită, și să botezi pre toți copiii nuoi născuți, adecă să te faci cuscru și cumătru cu un târg întreg, căci provințialul s-ar ținea necununat și nebotezat, dacă n-ar fi cununat și botezat de un boier mare. Pe urmă încep mesele și cumătriile; o să te silească să mânânci pănă nu vei mai putea, pentru că, de vei refuza vrun fel de bucate, gazda a să înceapă a se jălui că nu-ți plac bucatele și a ocărî pre bietul țigan bucătar. Pe urmă ai să bei vutcă; ai să închini sănătățile tuturor verelor, tuturor mătușelor, tuturor nepoatelor și a tot neamul. Pe urmă ai să mergi la soirée (pentru că în provinție e încă moda de soarele), unde o să te aleagă la toate figurile de mazurcă, unde o să fii ca o gânganie străină la care o să țintească toți ochii. Într-un cuvânt, te poți numi norocit de vei scăpa din ținut cu capul teafăr, și cu stomahul sănătos.
Turbanul cucoanei și poveștile boierului
Dar să ne întoarcem la boierul ținutaș. După ce a sfârșit banii de cheltuială, vine acasă. Nevasta îi iese înainte. Ea îl așteaptă să vie isprăvnicit sau prezidențit; el vine cu plete lungi și cu lornetă. Ce scene atunce, vrednice de penelul lui Hogart! Ca s-o liniștească, barbatul său îi aduce vrun turban vechi îndrugat de Dominica, sau vro ciudată capelă, caprițioasă clădărie de pene, flori și cordele, care adună de doi ani tot colbul din magazia Ninei. Seara, toți provințialii de ambe sexe năvălesc la dânsul. După cerimonia dulceților și a cafelei, cucoana începe a-și arăta turbanul, și boierul a spune novitale. Spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte; ce mai confete și ghețate a mâncat; cum îl invitau toate damele la danț; cum era balul de frumos; sala era pardosită cu oglinzi, păreții de porțelan, ușile de cristal și mobilile de chihlimbar, și alte multe minunății și mândrețe care fac pre prietenii săi să casce gurile ascultându-l; și iaca materie de vorbă cel puțin pentru două luni.
Mă grăbesc însă a sfârși acest tablou, de frică ca nu [cumva] vrun provințial om de duh (pentru că nu sunt toți ca originalul ce ți l-am arătat) să se apuce a ne zugrăvi și pre noi locuitorii din capitalie cu toate metehnele și ticăloșiile noastre.
„E⍴⍴⍵σο!” („Sănătate!”)
