Etimologic, democrația se definește prin puterea poporului, dar nu a oricărui popor ci a celui cu drept de vot, pentru că-n vremea când a fost zămislit termenul mai existau și sclavi pe diverse funcțiuni în folosul celor ce-și permiteau. Poporul liber avea șansa de a dezbate prin viu grai în locuri amenajate și pentru așa ceva, astfel că oamenii simțeau că fac parte din cetate. Că după aceea un grup restrâns le tălmăcea după placul lor, nu mai era important, mulțimea fiind satisfăcută că și-a exprimat „puterea“. Mersul lucrurilor și mai cu seamă nevrotismul din spațiul mioritic mă duce cu gândul la o întrebare care a mai fost vehiculată prin diverse medii: e nevoie de votul obligatoriu la noi?
Aici lumea se împarte-n două, după cum suntem obișnuiți, și cei pro aduc exemplul unor nații în care acest lucru se petrece și e bine mersi. Cei contra se simt bășicați că votul lor este similar cu al altuia mult inferior și ca intelect și ca exprimare. Ce e de făcut? Păi, într-un exercițiu de imaginație, asemănător răspunsului la întrebarea dacă e bine să ai și nevastă și amantă, aici ar merge o combinată de vot obligatoriu a celor ce știu să voteze. Și cum școala actuală prevede în orar ore de educație civică, ăsta ar fi un bun criteriu de selecție pentru viitorii votanți. Ai luat sub șapte, nu mai votezi. Ca să dobândești acest privilegiu, de a-ți exercita puterea de om al cetății, trebuie să ți-l câștigi într-un fel. Nu moca. Cu nițică trudă, să știi imnul național (nu numai în versiunea fluierată), să știi ce face un primar, un președinte, un deputat, ce este parlamentul, guvernul și așa mai departe. Pentru că, azi înjurăm deopotrivă, miniștri, deputați, senatori, primari … numai că fiind în aceeași oală, se pierde efectul.
Ei se ghemuiesc într-un erou colectiv sub forma: „nu eu, partidu’ a zis … “ și stau așa până trece apa, conform zicerii cu câinii și caravana. În consecință, pe partid îl doare-n teneși de înjurăturile incidente. Ori alta ar fi situația în care, știind cum merg trebile (măcar la nivel teoretic), poți să-l strângi de organe pe cel ce trebuie, fără riscul de a irosi cuvinte grele, asemeni manoperei cu orzul la gâște. Unul care a zis că face pod și nu-l face, suportă consecințele și am văzut exemple deloc măgulitoare cu deputați prin tomberoane, primari băgați la pușcărie grea ori demisii cu forța din alianțe aflate la putere. Nu știu dacă ar mai avea curaj vreun edil să arunce dume în cetate de tipul platformelor de uscat zăpada, pâraielor navigabile ori metrourilor de prin beciurile istorice. Și-ar asuma un mare risc. Dar un prim pas s-a făcut. Nu se mai dau permise de conducere celor ce nu au zece clase, ceea ce înseamnă că se poate, cu toate că-n alte părți și lobotomizații au drept de a conduce. Să fim optimiști și mai ales atenți la cât adevăr conțin ieșirile publice a celor ce ne conduc și cât este demagogie S-ar putea s-avem surprize. Să fim atenți, zic!
Văru
