Poate românii de pe malul drept al Prutului nu prea înțeleg bine ce e pentru noi, românii din stânga Prutului, această ”Mult e dulce și frumoasă/ Limba ce-o vorbim/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim” și de ce în 1989 am insistat să avem o zi în care să sărbătorim Ziua Limbii Române. Poate unora li se pare un patriotism prea afișat, și pare în Uniunea Europeană prea demodat să vorbești despre valori naționale într-o lume care îți cere să fii cosmopolit.
Geneza apariției sărbătorii Limba Noastră cea Române este în istoria renașterii naționale a românilor basarabeni, rămași sub ocupație sovietică din 1945. Decenii întregi cei care conduceau instituțiile Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, alături de pseudo-istorici au încercat să construiască pe terotoriul dintre Prut și Nistru o populație cu o altă identitate și cu o limbă inventată în laboratoarele de la Moscova.
Propaganda sovietică crea iluzia a două limbi și a două popoare
Valentin Mîndîcanu, unul dintre lingviștii și filologii de la Chișinău, semnar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, nota în una dintre lucrările sale: ”Lupta dusă în republica noastră «pentru limba moldovenească» era în acelaşi timp o bătălie «împotriva limbii române» şi un aspect al campaniei oficiale de discreditare a poporului român, creatorul şi purtătorul acestei limbi. Ura faţă de romîni şi faţă de limba română le-a fost cultivată basarabenilor vreme de peste patru decenii de către mulţi secretari de partid care în acelaşi timp îi dădeau zor cu… prietenia popoarelor.”
Și pentru a nu fi doar cuvinte goale, Valetin Mîndîcanu adduce și exeplele acestei propagande a ”prieteniei între popoare”, care, de fapt, era unul și același popor: ”În august 1976, la Chişinău, tovarăşul I. I. Bodiul, care interzisese în mod inchizitorial circulaţia cărţilor româneşti pe teritoriul Moldovei Sovietice şi care îi strivea fără milă pe «românizatori», îi spunea fariseic lui Nicolae Ceauşescu: «Nutrim profunde sentimente de prietenie faţă de poporul român», iar în decembrie 1976 Ivan Ivanovici, cunoscut la noi ca mare «iubitor» de melodii populare româneşti (îl răstignea, bunăoară, pe N. Lupan pentru faptul că difuza asemenea melodii «subversive» la postul de radio Chişinău), declara la Bucureşti că a rămas profund mişcat ascultînd «splendida muzică populară românească» şi îşi încheia alocuţiunea cu o frază de-a dreptul cinică: «Sîntem foarte fericiţi că avem un asemenea prieten şi că în dumneavoastră avem un vecin şi un frate — poporul român»”.
Mișcarea de renaștere națională de la Chișinău
Ultimul deceniu al URSS-ului, atunci când toți înțelegeau că nu mai rezistă sistemul creat de sovietici, a fost marcat și prin faptul că, în republicile-surori sovietice apar mișcări de eliberare națională. La Chișinău se întâmplă același lucru.
În 1988, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Chișinău, în cadrul unei adunări a intelectualității, s-a constituit un grup de inițiativă pentru susținerea democratizării Moldovei. Acest grup de intelectuali a organizat mitinguri și demonstrații și a coordonat campania de colectare a semnăturilor pentru oficializarea limbii române, precum și pentru revenirea la alfabetul latin, pentru drepturi politice și cetățenești, pentru demontarea sistemului administrativ de comandă și descentralizarea economiei.
Momentul 27 august 1989
La 12 martie 1989, Mișcarea Democratică organizează, în fața clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist Moldovnesc, prima mare demonstrație de protest. Lozincile zilei: „Limbă, alfabet!”, „Jos Grossu!” (Semion Grossu, prim-secretar al Partidului Comunist Moldovenesc), „Jos comuniștii!”.
După o vară plină de evenimente, îndemnați de intelectualii basarabeni, cetățenii organizează prima Mare Adunare Națională la 27 august 1989, o întrunire ce s-a ținut in Piața Victoriei din Chișinău, în prezent, Piața Marii Adunări Naționale. La eveniment participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci). Una din principalele revendicări a acestei adunări a fost declararea limbii române ca limbă de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, precum și trecerea la grafia latină.
La lurările sesiunii Sovietului Suprem (un fel de parlament al republicilor socialiste), deputații românofoni au reușit să impună limba română ca limba de stat și adoptarea alfabetului latin. Discuțiile cele mai aprinse au avut loc pe 31 august 1989, cand s-a votat și cea mai mare parte a legislației privitoare la limba de stat și alfabet. Ulterior, ziua de 31 august a fost declarată sărbătoare națională în Republica Moldova.
Perioada lui Voronin și Ziua Limbii
După ce ajunge la putere Partidul Comunist și Vladimir Voronin în 2001, denumirea sărbătorii s-a dorit a fi schimbată. Astfel, aproape un deceniu comuniștii modoveni numeau sărbătoarea ”Ziua limbii”, în încercarea de a da submina însemnătatea limbii române și a grafiei latine în spațiul dintre Nistru și Prut.
Din fericire, în mentalul colectiv au pătruns adânc versurile lui Grigore Vieru, cântate de Ion și Doina Aldea Teodorovici. ” Bucură-te, scris latin,/ Că pe valea dulce-amară/ N-ai venit ca un străin,/ Ai venit la tine-n ţară/ Şi la fraţii tăi.” Sunt versuri pe care le cunosc toți la Chișinău.
Din anul 2013, prin votul a 312 deputați și senatori români, pe 31 august a început să fie sărbătorită Ziua Limbii Române și în România.
Și închei prin a vă mai aduce un vers al unui cântec, unul care poate-l cunoaște mai puțină lume, dar care a prins la tânără generație de la Chișinău și era cântat în perioada lui Voronin. O odă limbii române scrisă și interpretată de Dan Bălan. Vă invit să deschideți yuotube, să-l căutați și să-l ascultați.
”Deci vrerea mea sub zeara-albastra/s-o stie lifta cea pagana/ eu nu ma las de limba noastra/ de limba noastra cea romana.”
La mulți ani, Limba Românâ!
