Găsiți Mediatori la Direcția de Asistență Comunitară Iași

0
676

Vă reamintim că cetățenii pot apela în continuare cu încredere la procedura de mediere în soluționarea conflictelor pe care le au, deoarece între Asociația pentru Dialog în Justiție și Direcția de Asistență Comunitară Iași există semnat un acord de parteneriat, care are drept scop acordarea de sprijin tuturor ieșenilor prin servicii de mediere și consiliere în domeniu.

Acordul dintre cele două părți se pliază foarte bine pe principiile Direcției: solidaritate socială și respectarea demnității umane în vederea înfăptuirii măsurilor de protecție și asistență socială pentru protejarea persoanelor care datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială nu au posibilitatea să-și asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și competențe pentru integrarea socială.

Serviciul de mediere poate interveni și poate fi accesat în cadrul departamentelor de Autoritate Tutelară și Protecția Minorilor și Familiei, Asistență Socială, centrele de zi și centrele sociale, în cadrul Centrului de servicii integrate pentru victimele violenței în familie, Centrul de servicii pentru mamă și copil, copii cu părinți plecați în străinătate dar și alte departamente.

Prin intermediul parteneriatului Asociația și-a propus, printre altele, să sprijine cetățenii și Direcția prin acordarea lunar, în regim de gratuitate, de servicii de consiliere și mediere a unui număr de 10 cazuri sociale, a căror beneficiari își doresc dar nu își permit accesul la mediere.

Mediatorii Asociației împreună cu personalul Direcției lucrează pentru sporirea gradului de încredere în instituția medierii, pentru dezvoltarea serviciilor sociale, pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

Scopul acestui acord este de a acorda beneficiarilor Direcției servicii de consiliere și mediere de calitate, de a facilita accesul cetățenilor la o modalitate amiabilă de soluționare a disputelor, de a informa, consilia și sprijini persoanele în dificultate cu referire la evidențierea drepturile și obligațiile pe care le au în raport cu conflictul, de a asigura stabilitate și echilibru prin mediere persoanelor vulnerabile și care se află în impas.

Acest Acord a fost încheiat pe o perioadă de 2 ani, motiv pentru care recomandăm cetățenilor care tranzitează centrele și birourile Direcției de Asistență Comunitară Iași, să profite de existența acestui act și să apeleze cu încredere la specialiștii în mediere, deoarece vor avea numai de câștigat. Medierea este o soluție favorabilă tututor, caracterizată de foarte multe beneficii.

Iată câteva avantaje pe care le puteți obține apelând la această procedură:

Confidențialitatea procedurii de mediere. Ședințele de mediere presupun confidențialitatea actelor, a discuțiilor și a tuturor acțiunilor prevăzute în cadrul procedurii.

Costurile sunt reduse deoarece în cadrul procedurii de mediere nu se plătesc taxe de timbru, avocați, expertize. În plus, onorariul mediatorului se împarte la toate părțile implicate în conflict, în funcție de înțelegerea dintre aceștia.

Timpul de soluționare este scurt pentru că nu există termene de judecare a cauzei, părțile programându-și ședințele de mediere după propriul program.

Flexibilitatea procedurii permite ca părțile implicate să aibă ocazia să propună soluții personale de rezolvare a problemei, să-și stabilească propriile reguli.

Informați-vă despre mediere! Este gratuit!

 

 

Maria PĂDURARU

Mediator/Președinte Asociația pentru Dialog în Justiție

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments