Ora exactă în neurochirurgia din România se dă de la Iași. O spune chiar managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, prof. dr. Lucian Eva, care de zece ani este la cârma unității medicale unde anual ajung 25.000 de oameni în stare gravă, iar alți 14.000 în internare continuă unde sunt tratați de peste 100 de medici. Și astfel, la Iași am ajuns să avem operații în premieră, unde șansa de supraviețuire a pacienților crește de la o zi la alta.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie, prof. dr. Lucian Eva și acum își amintește drama prin care a trecut spitalul de urgențe în urmă cu mai bine de zece ani, când a fost pe lista unităților medicale ce urmau să fie închise. Din fericire, spitalul a fost salvat, iar astăzi medicii au grijă ca șansele de viață a pacienților să crească.
Din 2010 conducerea spitalului a fost preluată de prof. dr. Lucian Eva. O instituție puternică care și-a atins țelul pentru care a fost creată, cel de a salva vieți.
prof. dr. Lucian Eva : „Sunt aproape zece ani, dar e o poveste frumoasă această perioadă în sensul în care astăzi putem vorbi cu mândrie, și anume de un lucru simplu și, citându-l pe un coleg de al meu, dl Dobrin Nicolae, ora exactă în neurochirurgia din România este la Iași. El făcând o anologie cu primul ceas public din România. Și astăzi asta și este. Efectiv, astăzi acest spital este la un nivel de competență umană și tehnologică pe care nici un alt spital de profil, în această țară și din regiunea asta de Europa, nu îl are în momentul de față. Nu au fost lucrurile întotdeauna simple, dar important este rezultatul. “
Un scop major pentru care a meritat tot acest efort de aproape zece ani, cu operații în premeieră, laboratoare de ultimă generație, totul în beneficiul pacienților.
prof. dr. Lucian Eva : „Nu aș putea spune că a fost un efort. Pentru că totul era gândit efectiv pentru a prelungi măcar cu o lună sau 20 de luni viața acestor pacienți. E adevărat cu niște costuri destul de importante, dar banii devin irelevanți când vorbim de viața unui om. Trebui să spun, nu neapărat cu mândrie, dar cu obiectivitate că șansele cele mai mari la pacienții gravi, sunt în acest spital pentru că aici, atât colectivul, doatarea spitalului, dorința de a fi în slujba pacientului sunt la un nivel de competență astăzi corect. E un nivel de comptență corect, pentru medicina acestui secol.”
Lucian Eva se declară a fi un om simplu, născut acum 45 de ani în județul Neamț, provenind dintr-o familie modestă.
prof. dr. Lucian Eva : „ Sunt adoptat aici în Iași. Eu sunt născut în județul Neamț, într-un sat de lângă Roman, se numește Traian, nume de împărat. Nu a fost prima mea intenție să fac această specialitate, voiam să fac chirurgie plastică. Dar la momentul respectiv așa a fost conjunctura. Nu aveam idee despre ce înseamnă neurochirurgie la momentul respectiv. Dar am început să gust din domeniul acestei specialităţi și am început să înțeleg la ce nivel se poate face această profesie mai ales în contextul în care obiectul de activitate fiind creierul uman și coloana vertebrală. Ca să spun așa, creierul este cel mai mare dar pe care l-a făcut evoluția umană. Evoluția sau divinitatea. Având această ocazie să poți să atingi, să înțelegi cum funcționează, am început să văd lucrurile altfel și să îmi placă meseria asta și nu regret.”
Noi nu învățăm nimic din ceea ce nu știm
Nu întîmplător ajung unii medici, ingineri sau filozofi. Noi oamenii avem deja informațiile în noi, trebuie doar să le redescoperim în școală. Și astfel succesul poate fi asigurat.
prof. dr. Lucian Eva : „Pot să spun că eu am fost norocos din punctul ăsta de vedere că am reușit să ajung pe domeniul ăsta al medicinei. Eu am făcut și liceul sanitar Bacău. Puțină lume știe. Se numea pe vremea aia oficiant sanitar. Am avut conexiunea asta cu medicina de când eram elev. După care am urmat cursurile de medicină din Iași.”
Pentru meseria sa, Lucian Eva a făcut naveta cu bicicleta și a pierdut sute de ore în sălile de operație.
prof. dr. Lucian Eva : „Drumul către realizarea în profesie, cel puțin în medicină presupune niște etape peste care nu poți să treci. Ne educă din punct de vedere mental, ca să ajungi să iei decizia de a opera un om, un pacient. Să știți că nu e un lucru așa de simplu. Ajungi la un grad încât să poți lua decizii pentru semenul tău. Ceea ce nu e puțin lucru.”
„Am vrut să mă las de meseria asta”
Lucian Eva mărturisește totuși că a avut un moment când a vrut să renunțe, era în sala de operație și a asitat la o intervenție pe creier, o tumoră cerebrală. Însă a fost încurajat de tatăl său, un tâmplar excepțional de la care managerul Lucian Eva a moștenit manualitatea.
Astazi Lucian Eva își amintește cu zâmbetul pe buze de prima operație făcută în spitalul pe care îl conduce. A intervenit pentru o fractură, un pacient lovit de un cal.
prof. dr. Lucian Eva : „După care mi-am dorit mai mult. Și aici a intervenit dorința de a fi managerul spitalului pentru că mi-am dat seama la momentul respectiv, după ce m-am întors din străinătate că acest spital are un potențial deosebit din punct de vedere uman. Un potențial financiar foarte bun, numai că nu era foarte bine gestionat. Așa credeam la momentul respectiv. Și mi-am dorit să conduc acest spital din punctul ăsta de vedere.”
De zece ani Lucian Eva se împarte între pacienţi, sălile de operație și ședințe adminitrative. A fost un plan bine gândit de mine de la început și știam exact ce vreau și ținta în care trebuie să ajung, ne povestește managerul Spitalului de Neurochirurgie care și-a propus de la an la an ca activitatea unității medicale să crească încet, dar solid.
“Mă consider un om bogat, din toate punctele de vedere”
La 45 de ani, Lucian Eva se simte un om împlinit din toate punctele de vedere. Chiar dacă își petrece aproape tot timpul la spital, managerul Spitalului de Neurochirurgie reușește să își facă timp și pentru familia sa, dar și pentru pasiunile dobândite din vremea studenției.
prof. dr. Lucian Eva :”Bogăția nu o văd din punct de vedere material. Bogăția înseamnă mult mai mult. Bogăția spirituală, să ai pasiuni. Am o pasiune. Sunt colecționar de artă. Mi-a atras și multe probleme chestiunea asta. Dar îi mulţumesc statului român că până la urmă a înțeles că a fi colecționar de artă nu este chiar așa de simplu. Uneori faci sacrificii, nu dormi nopți, adunând de ici-colo tot felul de cartoane colorate, obiecte de artă, cărți. E o pasiune frumoasă, schimbă perspectiva lucrurilor, începi să vezi frumosul din viața asta. Atâta suferință pe care o vezi în jur, ai nevoie de un refugiu. Să știți că sunt nopți nedormite și orice pacient pe care îl pierzi, îți moare sau îți face o complicație, dacă ai compasiune le iei cu tine acasă. Și atunci toată refularea asta în artă, te face să treci altfel peste aceste lucruri.”
O altă pasiune a manegerului Eva este aceea de a fuma tigări din foi, deprinsă cu mulți ani în urmă, în Franța.
prof. dr. Lucian Eva : „Am operat un francez de o hernie de disc carea vea un magazin de țigări de foi. Și m-a invitat la el să aleg ce țigări îmi doresc. A fost mulțumirea lui pentru faptul că s-a simțit bine după ce l-am operat. Și acolo am deprins pasiunea țigărilor de foi care este o artă. Am și cărți despre tigările de foi.”
„Din naștere avem dreptul divin să fim săntoși, bogați și liberi”
Optimist din fire, medicul Lucian Eva vorbește de bogăția cu care ne naștem, dar și de puterea creierului uman care nu înțelege noțiunea de NU. Dacă îi spui NU creierului tău, el este bulversat pentru că el știe să facă orice. Cât despre bogăție – ești atât de bogat sau sărac datorită modului în care gândești. Sărăcia și bogăția este o atitudine a modului de a gândi lucrurile.
prof. dr. Lucian Eva : „Visul vieții mele e să am Ferrari și casă pe Costa de Azur. O spun public. Și am să vă spun și de ce. Am trăit un an de zile în acea regiune a Franței, în apropierea Coastei de Azur. Am înțeles de ce acei oameni sunt bogați și liniștiți pentru că nu își creează situații și probeleme inutil. Și nu gândesc bogăția ca fiind ceva anormal. Și nu este atât de scumpă viața. Este mai scumpă din punct de vedere psihic și material în această țară decât acolo.”
Sfatul managerului de la Spitalul de Neurochirurgie este acela de a nu ne neglija creierul. Zilnic trebuie să facem mișcare cel puțin jumătatea de oră și să nu uităm că creierului îi place să citească, să asculte muzică, e ca și un copil curios.
prof. dr. Lucian Eva : “ Ascultați-l! El este un copil, el vrea să cunoască, să știe. Ascultați-vă corpul. Trăiți conștient, trăiți în clipa respectivă. Pentru că unde îți este gândul, acolo ești și tu.”