Piața vinului e intr-o continuă schimbare și, mai nou, restaurantele cu tradiție își aleg cele mai bune băuturi pentru clienți cu ajutorul somelierilor.
Activitatea de bază a unui somelier constă în alegerea celui mai bun vin sau a celei mai bune băuturi, în asentiment cu bucatele servite de către client.
Iașul, din pacate, cu mici exceptii, suferă la acest capitol.
Daniel Vrănescu si Liviu Huțanu pot fi recomandările noastre, doi somelieri ce participă la degustari, dinamici, cu stil, clasă, umor, cu o cultură enogastronomică extinsă.
Ambii transmit, împărtășesc povești despre vin, cu cuvinte simple, ușor de inteles.
Ambii stăpânesc soiurile, tehnicile de vinificație, enologii care au lucrat la acel vin.
Contactul uman este foarte dificil si trebuie gestionat cu multă grijă.
Într-un dinamism continuu, așa cum este lumea vinului, cei doi Ambițioși pot performa și atinge apogeul.
În extrema cealaltă, un pseudo-somelier care își camuflează trivialitatea și se prezinta ca un cunoscător, desi doar gustă/scuipă/clatește, Yvona Mardare.
Principala ei activitate este să vâneze clienții cu vinuri scumpe.
Trateaza sticla de vin ca o bâtă de baseball.
Aduce vinul la masa ca un mop sau ca o coadă de matură.
Lucrează pe „dopuri” (o sticlă oferită la cateva sticle de vin vandute).
Crede ca are înzestrări , drepturi, puteri și virtuți pe care alții nu le au, însă e doar o proprie prezentare a unui vin răsuflat.
E o falsă conștiintă de sine, un aer fudul de vedetă râzgâiată, vulnerabilă și capricioasă, dar cam atât.
E doar o periferie care se crede drept centru.