În toamna anului 1991, pe 2 septembrie, nava Rostock, aflată sub pavilion ucrainean, a eșuat și s-a scufundat în brațul Sulina al Dunării, în dreptul localității Partizani. Scoaterea ei la suprafaţă şi eliberarea canalului navigabil au durat 15 ani.
Eşuarea Navei Rostok este învăluită într-un mister care a dat naştere mai multor ipoteze privind această catastrofă, care se pare că fost premeditată pentru a forţa începerea lucrărilor pe o rută alternativă de navigaţie. Este vorba de amenajarea canalului Bîstroe, canal care avea să lege Dunărea de Marea Neagră, ca alternativă la canalul Sulina. Acest canal a fost folosit de URSS până în 1957, când Dunărea l-a colmatat definitiv.
Pentru a înţelege mai bine acest aspect trebuie ştiut că nava ucraineană Rostok era una veche, aflată la sfârşitul perioadei de exploatare, fabricată la şantierul naval Heztun Rostok, din fosta Republică Democrată Germană. Ea a plecat din portul ucrainean Reni spre Tunisia, cu produse siderurgice, în special fier beton, având o încărcătură de peste 5000 de tone. Nava cu o lungime de 117 m şi o greutate de 5657 TDW a blocat canalul pe toată lăţimea lui. Eşuarea ei s-a făcut perpendicular pe braţul Sulina, în dreptul milei 31, fără a se înregistra victime omeneşti. Imediat dupa eşuare a existat pericolul ruperii digului din satul Partizani, care era spălat de fluviul Dunărea într-un ritm alert.
Situaţia a fost remediată prin aducerea imediată a unui ceam de piatră care a înlăturat acest pericol. Blocarea Dunării a lăsat captive numeroase vase, în aval de Sulina, printre care şi vaporul de pasageri care făcea curse Tulcea-Sulina. Locuitorii erau nevoiţi să traverseze pe jos satul pentru a se îmbarca de pe un vapor pe altul, pentru a-şi continua drumul. Timp de un an de zile, localităţile din aval de Partizani au fost aprovizionate pe cale terestră, prin sat, până în 1992, când s-a luat decizia lărgirii canalului Sulina pentru a se face loc trecerii vaselor comerciale.
Pentru această curbură de 500 de metri a fost nevoie de distrugerea unor case din Ilganii de Sus şi strămutarea populaţiei în partea de vest a satului, unde oamenilor li s-au construit case noi. Această oprire a circulaţiei pe canalul Sulina a însemnat pierderi de zeci de milioane de dolari pentru statul român. În tot acest timp, al blocării canalului, o parte dintre vapoarele comerciale au folosit Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde distanţa şi costurile erau mult mai mari. Pentru eliberarea canalului s-a făcut un contract de ranfluare cu firma grecească Drossinos Elefterios, în anul 1994, dar aceasta nu a reuşit, dupa îndelungi încercări, să mişte nava de la locul ei.
Lucrările au fost abandonate până în anul 2004, când autorităţile române, alarmate că Ucraina inaugura prima fază a canalului Bîstroe, reîncep licitaţia pentru scoaterea epavei. Lucrările sunt câştigate de consorţiul format din firmele: Multraship (Olanda), Titan (SUA), Deltacons (România), care reuşesc dupa îndelungi eforturi tăierea şi scoaterea pe bucăţi a navei Rostok, la 30 noiembrie 2005, după 15 ani. Firma americană a devenit de notorietate după ce a scos la suprafaţă submarinul nuclear Kursk, iar nava Rostok a fost scoasă la suprafaţa prin aceeaşi metodă.
Pentru scoaterea acestei nave a fost nevoie şi de sacrificii umane, un număr de trei scafandri pierzându-şi viaţa în timpul acestor lucrări, John Whitekettle (S.U.A.), Anthony James Eke (Anglia). În memoria lor s-a ridicat pe malul drept al Dunării un frumos monument, chiar în dreptul eşuării navei Rostok.
Sursa: historia.ro
