O fată din Grozești vrea judecător la București

0
9946

La Sărbătoarea comunei Grozești am văzut-o pe Adelina. Frumoasă, blondă, cu părul lung, aștepta timidă ca primarul George Cristea să-i înmâneze un premiu. Placheta micuță pe care i-o dă primarul are însă o valoare inestimabilă. Reprezintă rodul muncii sale de 12 ani.

Adelina a crescut într-o familie modestă din comuna Grozești. Tatăl său, învins de greutăți, a luat calea străinătății și, de câțiva ani buni, muncește în Anglia. Adelinei și surorii ei mai mici le-a fost cam greu, dar au strâns din dinți.

Fata a terminat clasa a opta la Școala Generală Grozești, apoi a mers la liceu. Nu la Iași, ci în comuna Răducăneni, la Liceul Teoretic ”Lascăr Rosetti”. A ales profilul Filologie și nu a greșit. Iar cei 4 ani au trecut aproape fără să-și dea seama. ”Pentru Bacalaureat m-am pregătit foarte mult. Am avut noroc de profesori foarte buni, printre care doamna Andrada Bălteanu, de la Limba și Literatura Română”, povestește Adelina.

Studentă la Drept

A obținut media 9,28 la examenul de maturitate, performanța fiindu-i răsplătită de conducerea Primăriei. Nu va uita prea curând momentul în care a urcat pe scena amenajată la Ziua comunei Grozești, când a fost felicitată atât de primar, cât și de directoarea școlii în care a învățat până în clasa a opta. După 12 ani de școală a ales Facultatea de Drept, unde avea să susțină un nou examen. Greu. Un test cu 50 de întrebări, fiecare cu trei variante de răspuns. Trebuia să-l aleagă pe cel mai bun. Cu nota 8.40 la test și cu media de la Bacalaureat a rezultat o medie generală de 8,84, iar Adelina a fost admisă la buget. E foarte mândră și fericită. ”Am învățat mult, pentru că am vrut să studiez la Facultatea de Drept. În ultima săptămână de dinaintea examenului de admitere am intensificat studiul, pentru că știam că testul va fi dificil. Și așa a fost. Dar iată că m-am descurcat. Eu nici nu știu exact cu ce medie am fost admisă, mi-a spus cineva, o cunoștință, că am intrat la buget. Mă bucur foarte mult, că taxele nu sunt mici”, a mai spus Adelina.

Vrea să devină judecător

La Iași va sta într-un apartament închiriat. Așa au decis părinții. Nu-i pare rău, pentru că va avea timp pentru studiu. Va trebui să învețe mult, pentru că, în timp ce majoritatea absolvenților Facultății de Drept vor să ajungă avocați sau juriști, Adelina a ales o cale foarte grea: ”Vreau să ajung judecător. Mă fascinează această muncă”. Știe că, după absolvirea facultății, va trebui să susțină un alt examen foarte greu, la Institutul Național de Magistratură, unde se înscriu mulți, dar puțini reușesc. În anul 2017, de exemplu, 280 de candidați și-au încercat norocul, dar numai 27 au fost admiși. Pe Adelina însă nu o sperie gândul că va avea foarte, foarte mult de învățat. Vrea să reușească și să fie judecător la București. Și să ducă numele comunei natale în Capitală.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments