Ţara noastră ascunde multe locuri de o frumuseţe ireală, care par desprise din poveşti şi sunt puţin cunoscute. Turistii straini aleg să vină în România pentru că peisajele îi încântă de fiecare dată, iar oamenii sunt foarte primitori şi calzi. Iată 3 locuri din România pe care poate că nu le-ai vizitat, dar trebuie neapărat să o faci:
Podul lui Dumnezeu
Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele) este unicul pasaj natural rutier funcțional la nivel național, traversat de DJ 670 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, fiind un vestigiu al Peșterii Podului ce a rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj). Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte.
Legende:
- Din bătrâni se povestește că, aici locuia Dracul, oamenii rugându-se lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, care s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Peșterii.Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă, ce-i poartă numele: Stânca Dracului.
- Altă legendă spune ca podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, punându-i în traistă o găină cu gâtul tăiat, o pâine și un cuțit, acuzându-l de furt. Pe la anul 1370, călugărul era în căutarea unei cascade care i s-a arătat în vis și deasupra careia trebuia să construiască o mănăstire.Din Ponoarele, a plecat la Tismana, unde a ridicat mănăstirea (Mănăstirea Tismana). Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele, să fie fără pești și să o înghită pământul. Și chiar așa s-a întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit 8 mori,iar în ea nu trăiește nici un pește.
- O altă legendă spune că podul a fost construit de Hercule.
Sursa/continuare : http://tarameanaturala.ro/2017/10/19/romania-ascunde-trei-locuri-de-o-frumusete-ireala-mai-putin-cunoscute-de-oameni-dar-unice-in-lume-turistii-straini-aleg-sa-vina-in-tara-noastra-pentru-aceste-locuri/