Învățământul românesc actual are multe hibe. Din anul 1990 și până acum, la conducerea Ministerului de resort s-au succedat zeci de miniștri. Fiecare dintre ei a venit cu idei proprii, cu reforme peste reforme, care, în loc să instituie reguli valabile pentru mai multe generații, aplică altele în funcție de ideile echipei care îi însoțește. Am căutat să aducem un pic de lumină în această privință, adresând câteva întrebări șefei Inspectoratului Școlar General Iași, prof.dr. Genovena Farcaș, și președintelui Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar, prof. Laviniu Lăcustă.
Prof.dr. Genoveva Farcaș: Fenomenul abandonului școlar se poate diminua printr-o strategie națională coerentă, în care să se regăsească inclusiv măsuri de sprijin social pentru elevii din medii defavorizate.
Prof. Laviniu Lăcustă: Trebuie să tindem spre un sistem în care avem aceleaşi condiţii în toate şcolile din România şi în care nu va mai fi atât de important dacă vei frecventa o şcoală din mediul urban sau rural.
1. Cum aţi caracteriza, în câteva fraze, învăţământul actual?
Prof. Laviniu Lăcustă: Vorbim de un sistem aflat în căutarea drumului bun, marcat de provocări tehnologice, de căutari curriculare, cu elevi uneori prea puţin motivaţi şi profesori care încearcă să se adapteze zilnic noilor cerinţe.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Școala româneasca este, cu certitudine, în ultimele trei decenii într-o evoluție firească, în acord cu dezvoltarea accelerată a timpurilor în care trăim. O privire obiectivă impune să precizăm că în acest interval de timp au fost etape cu schimbări semnificative, alte perioade fiind într-o evoluție lentă. Aș putea spune că e un învățământ în evoluție, cu precădere pe componente legate de îmbunătățirea infrastructurii în multe zone ale județului Iași (sunt 245 de obiective de investiție prin PNDL 1 și 2 până în 2020), dotarea cu materiale moderne de ultimă generație, accesarea de către școlile din mediul rural a proiectelor europene, formarea profesorilor prin stagii în județ, în țară, dar și în străinătate.
2. Ce puncte slabe are învățământul românesc actual, din punctul dumneavoastră de vedere?
Prof. Laviniu Lăcustă: Finanţarea insuficientă, curricula şcolară depăşită şi cadrul legislativ incoerent conduc la consecinţe grave precum: abandonul şcolar, infrastructura precară, dotările insuficiente, uneori profesori şi elevi demotivaţi.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Învățământul profesional și tehnic trebuie restructurat în așa fel încât să fie atractiv pentru tineri și să fie de calitate, astfel încât absolvenții acestuia, pe de o parte, să aibă o pregătire profesională înaltă pentru meseriile solicitate pe piața municii și, pe de altă parte, să se faciliteze angajarea absolvenților la noi, printr-o mai eficientă colaborare cu agenții economici. Astfel, s-ar diminua semnificativ exodul forței de muncă. E adevărat însă că mai sunt zone rurale care așteaptă îmbunătățiri semnificative, inclusiv în spațiul educațional. Relansarea învățământului rural va avea succes dacă în toate zonele se vor accesibiliza elementele de infrastructură, dacă se va putea fideliza corpul profesoral și dacă, în spirit haretian, se va reuși întoarcerea la matca apostolatului. Îmbunătățirea calității educației părinților este un alt deziderat la care mă gândesc în acest context. Față de nevoile elevilor, învățământul românesc este deseori prea centrat pe informare, în detrimentul aplicării cunoștințelor. Școala trebuie adusă mai aproape de viața elevilor.
3. Care credeți că este cauza acestor puncte slabe?
Prof. Laviniu Lăcustă: Lipsa de viziune şi strategie a guvernelor care s-au succedat în ultimii 28 de ani în ceea ce priveşte educaţia au perturbat uneori foarte grav dezvoltarea învăţământului românesc.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Cauzele nu țin de sistemul de educație privit singular, ci în interacțiune cu celelalte subsisteme sociale: economic, politic, social – piața muncii etc. Este nevoie de o interacțiune pozitivă a acestora, dar mai ales de politici articulate, coerente. O strategie pe termen lung asupra educației este o soluție certă. Eficientizarea sistemului educațional se va realiza dacă analiza de nevoi a schimbărilor ce se impun va fi realizată prin interogarea profesorilor-practicieni, a părinților, a reprezentanților comunităților locale, ONG-urilor, pentru ca demersul să fie mai degrabă de tip bottom-up, prin generarea măsurilor de reformă pornind de la practica educațională. Nu trebuie neglijată valorificarea experiențelor educaționale ale altor sisteme europene și nu numai, căci deschiderea către acestea și preluarea adaptată a ceea ce poate funcționa la noi nu poate fi decât o șansă pentru educația din România. Și nu în ultimul rând aș vrea să aduc în atenție necesitatea implicarii în deciziile legislative a corpului de experți: pedagogi, psihologi, sociologi, prea puțin implicați în politicile educaționale generate după 1989.
4. A făcut școala și progrese? În ce sens?
Prof. Laviniu Lăcustă: Credem că noile tehnologii la care sunt racordaţi elevii şcolii româneşti (internetul, gadget-urile, smartphone-urile) au forţat unităţile şcolare, în special pe cele din zona urbană, să se adapteze şi să introducă mijloace de învăţământ moderne (video-proiectoare, table inteligente, tablete, cabinete moderne de specialitate).
Prof.dr. Genoveva Farcaş: În pofida a ceea ce se încearcă să se mediatizeze privind insuccesele învățământului românesc, trebuie să vedem progresele incontestabile realizate pe multe paliere: diversificarea și optimizarea conținuturilor disciplinelor de studiu, în acord cu evoluțiile tehnologice, dar și cu nevoile elevilor (literatura universală, noile tehnologii informaționale, educația pentru sănătate, diversificarea limbilor moderne studiate în școală etc.), adaptarea școlii pentru a furniza servicii educaționale adecvate elevilor cu cerințe educaționale speciale, susținerea performanței și a excelenței, promovarea învățământului antepreșcolar, apariția alternativelor educaționale și a învățământului particular, în multe unități școlare – îmbunătățirea infrastructurii școlare, descentralizarea instituțională, parteneriatul cu comunitatea locală.
5. Ce diferenţe există între elevii de ieri şi cei de azi?
Prof. Laviniu Lăcustă: Trebuie să explicăm mai întâi noţiunea elevului de ieri. Vorbim de perioada comunistă (anii 1975 – 1989) când învăţământul era unul exclusiv cognitiv, bazat foarte mult pe memorare. După 1989, învăţământul a intrat într-un proces de “desacralizare”. Singurul adevăr propagat de regimul comunist a fost înlocuit cu sistemul adevărurilor multiple care însă era afectat de prezenţa noţiunilor din “Epoca de Aur”. Credem că diferenţele fundamentale între elevul de ieri şi cel de azi sunt date de opţiunile multiple şi informaţia diversificată pe care o pot accesa elevii în anul 2018. Din punctul de vedere al rigorii ştiinţifice credem însă că vorbim, din păcate, de o involuţie.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Sunt multe diferențe. Orice generație are particularitățile sale. Astăzi elevii sunt mai dezinvolți, comunică mai ușor între ei și cu profesorii lor, au posibilitatea de a se afirma în sisteme de voluntariat, de a participa activ la viața școlii și a comunității, de a lua decizii în cadrul consiliului elevilor. Sălile de clasă diferă cu totul de cele de acum 25 de ani. Dotarea tehnică, mobilierul ergonomic, cărțile interactive, accesul nelimitat la informație, biblioteca virtuală sunt tot atâtea ipostaze ale schimbărilor din educație.
6. Se spune că pregătirea profesională a cadrelor didactice lasă mult de dorit. Care credeţi că este cauza acestei situaţii?
Prof. Laviniu Lăcustă: Aţi spus foarte bine “se spune”! Putem vorbi în special în ceea ce îi priveşte pe debutanţi poate de o mai slabă pregătire metodică. Acest lucru este cauzat şi de accentul mai superficial care se pune în facultăţi pe această zonă. Din punctul de vedere însă al cunoştinţelor, cred că profesorii care au susţinut un examen de titularizare, definitivat sau grade didactice, nu pot fi catalogaţi ca slab pregătiţi. Există tendinţa, din păcate, de a generaliza şi mediatiza anumite exemple negative pe care le regăsim în orice sistem.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Formarea profesorilor nu lasă de dorit, ci poate fi optimizată. Și universitățile și departamentele de pregătire a personalului didactic furnizează pregătirea inițială de bază, prin cursuri teoretice și practice bine configurate. Pentru ca selecția inițială să ne permită să avem profesori buni, trebuie impus un prag de admitere (doar prima jumătate dintre absolvenții de licență să poată urma cursurile unui masterat didactic, de exemplu). În acest context, vocația pentru profesia didactică și o salarizare motivantă pot conduce către o creștere a nivelului de pregătire a profesorilor.
7. Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, modalitatea optimă de a selecta elevii (la admiterea în clasa a cincea, a noua)?
Prof. Laviniu Lăcustă: Trebuie să plecăm de la următoarea realitate a României: din păcate, calitatea sistemului nu este aceeaşi într-o şcoală, să spunem din centrul Iaşiului, cu cea de la periferia judeţului. Acest aspect este cauzat în primul rând de infrastructura deficitară şi lipsa dotărilor, iar uneori de folosirea personalului necalificat. Din păcate, părinţii şi elevii români tind să se îndrepte spre acele unităţi şcolare care asigură condiţii foarte bune de învăţământ. Este foarte greu, din perspectiva unei şcoli generale să intre într-o competiţie cu un colegiu teoretic, ce să mai vorbim de o şcoală din mediul rural? Este evident că şi inegalităţile economice, sociale şi ecartul mare dintre zona urbană şi rurală fac mult mai dificilă o opţiune între admiterea prin concurs şi cea fără concurs.
Cererea foarte mare pentru colegii şi şcolile de prestigiu le vor forţa pe acestea să recurgă la modalitatea de admitere prin concurs. Trebuie însă să tindem spre un sistem în care avem aceleaşi condiţii în toate şcolile din România şi în care nu va mai fi atât de important dacă vei frecventa o şcoală din mediul urban sau rural. În acest context vom putea să vorbim de o admitere fără concurs.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Selecția elevilor pentru un ciclu superior de învățământ este un obicei care a devenit o presiune psihologică importantă în ultimii ani, pentru că începe de la vârste prea mici. Dacă părinții ar înțelege că și școala din cartier îi oferă copilului o educație de calitate, nu ar mai înscrie copiii la competiții atât de timpuriu. Pe de altă parte, școala, în spiritul descentralizării instituționale, poate să adopte diverse criterii pentru admiterea elevilor (test de cunoștințe, nominalizarea făcută de profesori, portofoliul elevului etc). Admiterea în clasa a IX-a este una optimă. Dezirabil ar fi să existe un prag minim de admitere în liceu (minimum nota 5 sau 6), iar elevii care nu demonstrează competențe minimale să fie orientați către școala profesională și motivați în a se pregăti pentru o profesie solicitată pe piața muncii.
8. Cum se poate lupta împotriva analfabetismului funcţional de care suferă mulţi elevi şi chiar studenţi?
Prof. Laviniu Lăcustă: Constat că sintagma de analfabetism funcţional este foarte la modă în ultimii ani. Sunt convins că acelaşi analfabetism funcţional exista şi în anii ’80, doar că atunci nu se făceau prea multe studii în acest sens. În opinia noastră, analfabetismul funcţional din România are în primul rând legătură cu programele şcolare, uneori mult prea avansate şi inadaptate la vârsta elevilor şi realităţilor cotidiene. Cred că soluţia este una simplă şi constă în primul rând în regândirea acestor programe şcolare în sensul simplificării şi adaptării lor la realităţile anului 2018.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Înțelegerea, folosirea și reflectarea asupra diverselor conținuturi la diferite discipline de studiu se pot realiza dacă la fiecare disciplină școlară se ajunge pentru toți elevii clasei la nivelul mediu de pregătire prevăzut de programa școlară. Nu e nevoie de încă o materie distinctă de studiu, literația, ci e nevoie ca orice profesor să aibă în vedere ca fiecare elev din clasă, nu doar cei performanți, să-și dezvolte competențe de nivel mediu la disciplinele de studiu parcurse.
9. Care ar fi, in viziunea dumneavoastră, cele mai bune măsuri pentru reducerea abandonului în rândul elevilor?
Prof. Laviniu Lăcustă: Problema abandonului şcolar este, din păcate, una gravă în România în special în zona rurală. Ştim foarte bine că există două concepte: abandon şcolar şi abandon timpuriu, prima referindu-se la abandonarea şcolii în ciclul primar sau gimnazial, în timp ce a doua sintagmă vizează faptul că după finalizarea gimnaziului mulţi renunţă la a mai continua şcoala. Abordările trebuie să fie diferite pentru că după clasa a VIII-a o parte din elevi/părinţi consideră că este timpul să plece la muncă în străinătate. Aici este vorba despre mentalităţi în special din zona rurală. Abandonul şcolar aşa cum l-am definit are următoarele cauze: probleme economice şi sociale din interiorul familiilor. Foarte mulţi părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar copiii rămaşi acasă nu sunt supravegheaţi atent şi renunţă la şcoală. Programele şcolare, infrastructura şi anumite măsuri luate de guvern cum ar fi transformarea unor elevi de 7 – 10 ani în navetişti, lipsa atractivităţii din mediul şcolar sunt de asemenea factori generatori de abandon şcolar. Prin urmare, trebuie să ne focalizăm pentru a interveni pe aceste zone: politicile sociale, o politică de creştere a veniturilor familiilor, o îmbunătăţire a mediului şcolar, a creşterii atractivităţii şi nu în ultimul rând îmbunătăţirea programelor şcolare.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: În primul rând este nevoie de o strategie națională coerentă, în care să se regăsească inclusiv măsuri de sprijin social pentru elevii din medii defavorizate (masa caldă, educația parentală etc.), monitorizare și consiliere sporită personalizată, realizată de psihologi, diriginți, asistenți sociali integrați în unitățile de învățământ.
10. Dacă aţi fi ministrul Educaţiei, ce regulă aţi institui?
Prof. Laviniu Lăcustă: Dacă aş fi ministrul Educaţiei aş cere respectarea actualei Legi a Educaţiei Naţionale. Procentul de 6% din PIB prevăzut la articolul 8 nu este doar o figură de stil, ci este o necesitate. Prin urmare, respectarea legii nu ar trebui să fie opţională într-un stat de drept. Mi-aş dori un ministru al Educaţiei apolitic, care să aibă în spate în primul rând o puternică expertiză managerială dar şi profesională. Această regulă nu ar putea să o instituie ministrul, ci este o obligaţie a oricărui partid ajuns la putere.
Prof.dr. Genoveva Farcaş: Aș introduce în toate unitățile de învățământ din mediul rural și urban, la toate nivelurile, de la grădiniță la liceu, masa caldă, servită în unitatea de învățământ. Cursurile pot fi dimensionate pe parcursul întregii zile, până la ora 16.00, profesorii pot beneficia și ei de aceeași măsură, reușind astfel să rămână în școală și pentru activitățile de sprijin /teme/activități educative etc. Părinții elevilor din mediul urban ar putea să-și continue activitățile profesionale, cei din mediul rural ar avea un sprijin educațional specializat prelungit pentru educația copiilor lor. Laptele, cornul, și alte măsuri de sprijin acordate acum ar putea fi convertite într-o masă caldă pentru copiii din familii defavorizate economic, ceilalți elevi optând pentru sistemul de coplată sau plată totală a acestei mese. Desigur, infrastructura de tip minicantină școlară trebuie dezvoltată. Doar după această măsură de sprijin educațional și social aș trece la reforma curriculară autentică, la orientarea mult mai aplicată a ceea ce se învață acum în școală.
