Sute de bandante ajung la psihiatru după ce trec prin adevărate drame în țările din Europa. Locuiesc în condiții mizere, îngrijesc persoane mobilizate la pat, lucrează cel puțin 12 ore pe zi. O viață de coșmar. Doborâte de depresie și chiar tentative de suicid, ele ajung să bată la cabinetele medicilor de psihiatrie pentru ajutor.
Ieșencele care lucrează în străinătate ajung să treacă prin chinuri greu de imaginat pentru orice ființă umană. Ele locuiesc în condiții mizere, au grijă de cele mai multe ori de persoane imobilizate la pat fără a avea pic de cunoștințe medicale, iar unele dintre ele spun că au fost momente când lucrau și câte 16 ore pe zi doar pentru a reuși să trimită bani celor de acasă. Prețul plătit de aceste femei este mult prea mare pentru că ajung să aibă parte insomnii, stări de anxietate, depresie și chiar tentative de suicid, și ajung să bată la cabinetele medicilor de psihiatrie pentru ajutor.
Au identificat boala
Sindromul Italia era o necunoscută până acum câțiva ani când mai mulți specialiști din Italia și de la Instititutul de Psihiatrie Socola din Iași au realizat un schimb de experiență pe baza dramelor trăite de către femeile care lucrează în străinătate. Aceștia au constatat că toate au aceleași stări, cu o evoluție galopantă a depresiilor, psihozelor și chiar a schizofreniilor.
”Acolo, doamnele acestea ajung, nu cunosc bine limba și încă un stres în plus este necunoașterea limbii. Unele dintrele ele aveau contract de muncă, majoritatea nu aveau, iarași un stres în plus pentru ele, iar unele nici măcar nu aveau siguranța unei locuințe. Familia rămânea acasă, se accentua dorul de soț, de copii și orele multe de muncă și toate aceste situații de stres acumulate duc la o epuizare psihică și fizică”, a declarat dr. Petronela Nechita, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași.
Un vis distrus de realitate
O vom numi Elena pentru a-i păstra anonimatul. Vorbim de o femeie în vârstă de 47 de ani din Iași care a muncit nu mai puțin de 15 ani în Italia. Totul a pornit de la un credit pe care l-a făcut familia sa pentru a cumpăra o locuință, și pentru că viața ia uneori întorsături, Elena nu mai putea face față chelutielilor. Zilele treceau, soluțiile nu apăreau, însă tensiunile din casă erau din ce în ce mai mari, motiv pentru care femeia a sunat-o pe o colegă mai veche de muncă pentru a o întreba dacă nu are un loc de muncă disponibil și pentru ea în Italia.
„Eram pur și simplu disperată. Familia noastră este destul de mare, am doi băieți, soțul meu lucre, dar parcă niciodată banii nu ne ajungeau. Mereu stăteam cu frica ipotecii pe care o aveam de plătit pentru casă și atunci am decis să plec în Italia, măcar o perioadă să ne putem plăti datoriile. O fostă colegă de muncă de la cantina la care am lucrat ceva timp era plecată de doi ani acolo și am sunat-o să se intereseze pentru un loc de muncă și pentru mine”, ne-a mărturisit ieșeanca.
Elena a plecat ca foarte multe alte românce: fără a avea un loc de muncă stabil, fără a ști limba dar cu dorința de a strânge bani.
„În numai două săptămâni am plecat spre Roma unde trebuia să lucrez la un restaurant ca spălator de vase. Inițial, programul era de opt ore, dar banii erau destul de puțini pentru a mă descurca și mi-am mai luat două slujbe ca femeie de serviciu la un club sportiv și la o familie. Cel mai greu pentru mine a fost faptul că nu înțelegeam mai nimic din ce se discuta, dar norocul meu a fost o colegă româncă. Ea mi-a arătat tot ce aveam de făcut și ușor ușor am început să înțeleg limba”, a spus Elena.
Un imperiu destrămat
Problemele au început din momentul în care oboseala era din ce în ce mai accentuată și dorul de casă era apăsător.
„Vorbeam cu familia o dată la o săptămână, poate chiar de două ori. Cred că asta îmi lipsea cel mai mult de acolo, dar știam că am plecat cu un scop și asta mă facea să merg mai departe. Spre deosebire de alte românce care lucrau în curățenie pe la bătrâni, eu am avut noroc. Aveam un program stabilit clar, mă mai puteam plimba câte o oră, dar eram mereu stresată pentru că aveam multe de făcut. După ce am strâns ceva bani, am decis să îl chem și pe soțul meu aici. La scurt timp, au venit și băieții. Viața mea părea a se schimba în bine„, ne-a spus femeia.
După cinci ani de singurătate, Elena avea să trăiască fericită, împreună cu familia sa. Fiecare din membrii familiei s-au angajat și totul părea a fi perfect până când oboseala și stresul agonisit de atâția ani au făcut ca femeia să clacheze.
„Eram stresată, nu aveam poftă de mâncare și îmi pierdeam răbdarea foarte ușor… Mai apoi aveam să-mi pierd slujbele. Îmi căutam dar nimeni nu mă mai primea. Chiar nu știam de ce. Nici măcar familia nu mă mai susținea și am decis să vin acasă. Fratele meu m-a adus, aici, la Socola și mi-au spus că am nevoie de ajutorul lor. Ce voi face? ?Nu știu, probabil că mă voi duce acasă la mama”, a spus Elena.
Acum ea se află sub atenția unui psihiatru și va rămâne o perioadă internată la Institutul de Psihiatrie.
„Sunt foarte multe paciente care nu au doar depresii ci și episoade psihotice. Multe dintre ele aud voci, au vedenii, halucinații vizuale, au impresia că sunt urmărite pe stradă și multe dintre simptome apar acolo, iar majoritatea sunt aduse de familii în țară pentru tratament sau chiar au urmat un tratament și acolo într-un spital de psihiatrie și au ajuns în spitalele lor de psihiatrie.Au senzația că sunt prejudiciate, deci delir de prejudiciu, elemente care fac parte din această categorie de psihoze. Unele dintre ele se pot trata într-un an, dar sunt și femei care au nevoie de sprijin pentru tot parcursul vieții,” a completat dr. Petronela Nechita.
