Clasicul trenci – 5 cele mai cool modele ale toamnei

Clasicul trenci — de câte ori ai auzit această expresie? Toamna aceasta ai însă numeroase variante atipice pentur el, toate cu factor wow garantat. Cristina Crăciun a ales pentru tine cinci din cele mai cool modele ale toamnei!

0
971
Trenciul lucios

Pe mine nu mă va convinge nimic să renunț la clasicul meu trenci bej. Am unul de ani de zile, pe care îl resuscitez în fiecare toamnă cu nerăbdare și descopăr în fiecare sezon noi variante de styling pentru el, astfel încât să nu mă plictisesc niciodată de el.

Recunosc și că trenciul ca piesă vestimentară este un must-have în garderoba mea (ar trebui să fie în a oricui) și în fiecare sezon îmi fac cu ochiul o sumedenie de modele noi. Pentru că, da, oricât de mult aș iubi varianta clasică a trenciului, întotdeauna simt nevoia de un plus de modernitate. Și iată-mă cum iau la mână diversele surse de social media, reviste sau site-uri pentru a descoperi the next big trenci.

Le-am ales pe cele din galerie pentru tine. Poate că nu trebuie să fie chiar acestea, dar în mod sigur ai de unde să obții câteva idei. Cum ți se pare, de exemplu, un trenci cu influențe sport? Practic, ar fi potrivit aproape fiecărui moment din zi. Sau unul din piele, dacă îți dorești ceva mai special? Sau poate că te atrage mai mult un trenci dintr-un material lucios? Texturile lucioase constituie unul dintre trend-urile majore ale momentului, oricum, și îți vei dori o astfel de piesă în garderobă. Iar când aceasta este un trenci, nu poți spune că nu ești și pragmatică. Orice ai alege pentru această toamnă, e cert că ai opțiuni care să te adăpostească de vânt și ploaie și care să fie, pe deasupra, și extrem de stylish. Nu îți mai rămâne decât să îți pui imaginația la muncă – ai să găsești o sumedenie de feluri în care poți purta această piesă clasică. Și în orice moment, pentru că aproape că nu există ocaziile tomnatice în care să nu îți prindă bine un trenci. Un clasic, nu?

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments