Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, anunţă instituţia, care precizează că ele au fost ridicate de pe stradă.
Conform Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica,. Udrea, acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost reţinută pe stradă, la ora locală 10:00, iar Bica, acuzată de luare de mită şi corupţie, a fost reţinută tot pe stradă, patru ore mai târziu. Acţiunea a fost realizată în colaborare cu Direcţia de Informaţii şi de Securitate Naţională.
Ambele aveau alertă roşie în baza de date Interpol, precizează instituţia.
Biroul de Presă al IGPR a confirmat informația.
″În urma schimbului de date şi informaţii transmise prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Costa Rica, au fost localizate şi reţinute Udrea Elena Gabriela şi Bica Alina Mihaela”,a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Ele nu pot fi extrădate imediat, dar vor fi prezentate Tribunalului din San Jose, împtriva lor putând fi decise măsuri preventive până când autorităţile pentru migraţie vor decide dacă le vor acorda statut de refugiat, aşa cum au solicitat.
Elena Udrea a anunţat în 20 septembrie că a născut o fetiţă, avocatul ei, Veronel Rădulescu, declarând că din acel moment nu mai există nicio şansă ca aceasta să fie extrădată, întrucât copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.
Elena Udrea a fost condamnată în 5 iunie de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul “Gala Bute” şi se află în Costa Rica din luna februarie, fiind dată în urmărire.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis luni instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica, în care fostul ministru, care se află în Costa Rica, este trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de Dan Andronic. În acest dosar, Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în 20 decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă, Elena Udrea fiind acuzată că a cerut cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru ca în schimb să intervină pentru menţinerea contractului între Hidrolectrica şi firma acestuia.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în 25 iunie că şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea, anterior el spunând că extrădarea este posibilă şi în absenţa unui tratat de extrădare între România şi Costa Rica.
Alina Bica a fost dată în urmărire generală în 27 iunie, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru ”favorizarea făptuitorului”.
Fosta şefă a DIICOT a cerut din luna ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica. Soţia omului de afaceri Ovidiu Tender declara însă, la jumătatea lunii iunie, la instanţa supremă, că Bica nu s-ar mai afla în Costa Rica, ci în Panama.
Sursa www.stirileprotv.ro