Flavius Stoican, devastat de durere după aflarea morţii naşului său Ilie Balaci: „A fost un om cu suflet uriaş. La nuntă ne-a oferit o casă. Prima noastră casă. Şi-a dorit să jucăm ca el, dar era imposibil!”

0
457

Antrenorul Flavius Stoican este devastat de durere. Puţină lume ştie, tehnicianul Politehnicii Iaşi este finul de cununie al regretatului Ilie Balaci, iar fiica actualului antrenor al Iaşiului a fost botezată de „Minunea blondă”. Răvăşit de durere după aflarea veştii morţii marelui Balaci, Flavius Stoican a vorbit cu lacrimi în ochi despre antrenorul şi omul Ilie Balaci.

„A fost un om cu suflet mare, a fost omul care m-a plăcut de când aveam 13 ani, iar la 14 ani m-a debutat în fotbalul profesionist. Şi-a dorit să ajung un mare fotbalist încă de când aveam 14 ani. Ca om a fost, este şi va rămâne naşul familiei mele. Mi-a botezat fetiţa, fiica mea poartă numele fetei lui, pentru familia mea este o pierdere imensă. Ca antrenor, faptul că la 14 ani m-a debutat în fotbal a contat enorm şi îl voi respecta toată viaţa mea, chiar dacă el este acum acolo sus şi ne veghează pe fiecare. A fost şi trist în multe momente, pentru faptul că noi, cei din generaţia pe care ne-a antrenat, nu ne ridicam la nivelul lui. Şi asta pentru că nu aveam cum. El a fost mult prea mare şi era greu să jucăm ca el”, a declarat Flavius Stoican pentru ProSport.

Antrenorul ieşenilor a dezvăluit şi ce dar de suflet a primit din partea naşului său Ilie Balaci la nuntă:„A avut un suflet uriaş. Cadoul său de nuntă pentru noi a fost o casă. A fost prima casă a noastră. Vă daţi seama ce suflet imens avea. Îmi este greu să-mi găsesc cuvintele. Pentru mine va rămâne unul dintre cei mai importanţi oameni de pe acest pământ”.

„Îmi amintesc că atunci când câştigam un meci ne strângea pe toţi şi mergeam la petrecere, în cadru organizat. Numai să ne simţim bine. Voia ca şi în afara terenului să fim o familie. Toate acestea m-au ajutat şi mă ajută şi acum în ceea ce vreau eu să fac ca antrenor. În timpul liber era foarte apropiat de noi, iar în timpul meciurilor îşi dorea să jucăm ca el. Dar era imposibil. A fost cel mai mare fotbalist român, alături de Hagi şi Dobrin”, a mai spus tehnicianul, care s-a referit şi la meciul din această seară dintre U Craiova şi FCSB: „Sunt convins că diseară jucătorii de la CSU vor avea o evoluţie foarte bună, în special se vor gândi la faptul că de acolo de sus îi va urmări Ilie Balaci. Toţi cei de pe teren vor avea o ambiţie suplimentară, iar suporterii din tribune vor cânta neîncetat, cu siguranţa.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments