Judeţul Timiş se află în topul naţional al consumului de droguri, însă reprezentanţii Centrului Antidrog Timişoara au precizat că acest lucru este cauzat de mai mulţi factori.
“Periodic se fac studii pentru a obţine date relevante cu privire la consumul de droguri. Potrivit ultimului studiu care s-a realizat de către Agenţia Naţională Antidrog, la nivelul judeţului Timiş, 11,1% dintre elevii de liceu au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri ilicite. Dintre aceştia, 6,8% au consumat cel puţin o dată în ultimele 12 luni, iar 3% au consumat cel puţin o dată în ultimele 30 de zile. Trendul este uşor ascendent, dar la nivelul judeţului Timiş trebuie să avem în vedere mai mulţi factori. Creşterea aceasta se înregistrează în contextul în care nivelul consumului a crescut în România şi în Europa. În ceea ce priveşte locul ocupat de România în domeniul consumului de droguri, suntem printre ultimele ţări din Europa, nu ocupăm locuri fruntaşe. În judeţul Timiş trebuie avut în vedere faptul că ne aflăm în zona de vest a ţării şi este un judeţ care este foarte tranzitat şi în contextul acesta consumul este mai ridicat. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi faptul că este centru universitar şi sunt tineri din mai multe judeţe ale ţării. Bucureşti este pe primul loc la consumul de droguri, Timişul este aproximativ la acelaşi nivel cu Clujul, Constanţa, Braşov. Deci, judeţele care au cumva aceleaşi caracteristici, care sunt centre universitare, în care nivelul de viaţă este destul de ridicat”, a explicat Adela Şleam.