Dacă tot vorbim cu elan şi optimism despre preşedinţia românească a Uniunii Europene, n-ar strica să ne oprim asupra diverselor configuraţii în care se întruneşte Consiliul şi asupra celor chemaţi să le prezideze şi să asigure coordonarea permanentă a activităţii lor. E vorba de o serie de miniştri din guvernul nostru, cu precădere titularii portofoliilor din domeniile în care Uniunea are competenţe importante. Cu scuze pentru cititorii mai nerăbdători, să începem prin a enumera cele zece configuraţii: agricultură şi pescuit; competitivitate; chestiuni economice şi financiare; mediu; ocupare, politică socială, sănătate, problemele consumatorului; educaţie, tineret, cultură şi sport; afaceri externe; afaceri generale; justiţieşi afaceri interne; transport, telecomunicaţiişi energie. În fine, facem abstracţie de posibila remaniere anunţată de principalul partid de guvernământ, după referendumul de la sfârşitul acestei săptămâni, astfel că discutăm despre miniştrii în funcţie.
Ce ne-am putea dori? În primul rând, ca reprezentantul guvernului de la Bucureşti să aibă o bună reputaţie în profesie şiexperienţă în managementul unei instituţii publice complexe. Poate că a doua condiţie e mai puţin importantă, în raport cu prima: în definitiv, pot ajunge miniştri (şi chiar miniştri foarte buni) oameni care au fost activi în Parlament sau vin din sectorul privat. Experienţa în contactele internaţionale relevante este, şi ea, importantă. Fluenţa în engleză – la limită, ar merge şi franceza sau germana – ar fi obligatorie, iar un supliment (o limbă străină în plus) ar fi grozav. Preşedintele de şedinţăvorbeşte mult şi, în plus, trebuie mereu să converseze şi în tête-à-tête cu unii dintre colegi. A nu fi implicat în scandaluri interne e un avantaj, deşi criteriul nu mai e la fel de important ca altădată. În fine, dar nu în cele din urmă, nu strică să ai acea combinaţie de calităţi personale care să-i determine pe omologii tăi, chiar şi pe cei mai vanitoşi sau mai neprietenoşi, să te ia în serios.
Aşadar, la agricultură şi pescuit am fi acoperiţi de d-lPetre Daea, sub coordonarea căruia nu încape îndoială că şedinţele ar fi nu doar consistente, ci şi agreabile. La competitivitate ar fi implicaţi, dată fiind logica acestei formule, miniştriiDănuţAndruşcă sau, mai rar, Ştefan-Radu Oprea. Despre performanţele discursive ale domnului Andruşcă s-a vorbit deja, dar probabil că temele Consiliului îi vor provoca mai puţinedificultăţi decât programul de guvernare al propriului partid. Consiliul pe teme economice şi financiare l-ar putea avea la timonă, din când în când, tot pe domnia sa, dar probabil că vedeta ţării noastre va fi d-l Eugen Orlando Teodorovici, mai destins şi mai zâmbitor.
Cititorii îşi pot face o idee despre calitatea leadership-ului pe care îl poate oferi guvernul nostru în Uniunea Europeană comparând datele din CV-ul miniştrilorşi imaginea (inerent subiectivă) pe care şi-au creat-o despre ei cu propriile criterii de evaluare – nu e nevoie să şi le asume pe cele de mai sus. Iar dacă preocuparea este şi mai intensă, se pot concentra asupra şi asupra comisarilor cu care ar fi chemaţi să interacţionezeminiştriinoştri, semestrul viitor. Spre exemplu, este cunoscută preocuparea pentru ezoterism a doamnei Violeta Bulc, comisarul sloven pentru transporturi. După cum o demonstrează practica ultmelor luni, ministrul nostru de resort, d-l Lucian Şova, merge mult mai departe, către magie: n-a făcut încă să dispară vreo autostradă, dar pe cea de la Iaşi la Târgu Mureş o poate face să nu mai apară.
Uneori, ţările pot fi reprezentate şi de secretari de stat care se ocupă în mod special de problemele discutate sau, nu arareori, care au ca misiune principală gestionarea preşedinţiei respectivului format al Consiliului. Dar, în sistemul nostru, respnsabili politic sunt tot miniştrii. Ceea ce n-ar fi rău să se întâmple, cu laude sau cu critici, chiar dacă întâlnirile de acest gen nu vor capta atenţia opiniei publice, într-un an electoral.
