După 23 de ani în Partidul Social Democrat, deputatul Vasile Cîtea își anunță cu fermitate candidatura pentru conducrea partidului. Parcă nimic nu-i stă în cale și vrea ca la Iași Partidul Social Democrat să aibă oameni autentici care au avut o singură culoare politică și nu s-au perindat pe la diverse organizații. Vasile Cîtea candidează pentru a schimba lucrurile în PSD, susține deputatul, iar ceea ce lipsește în acest moment este comunicarea și consultația.
„Veteran” în PSD
La 55 de ani, Vasile Cîtea a petrecut aproape jumătate din viață în PSD, astăzi fiind secretarul partidului.
„Eu sunt în partid din 1995, sunt unul dintre veterani. Și așa cum am mai spus doar în PSD, nu am mai fost în nici un alt partid cu toate că au fost foarte multe solicitări și propuneri, să spun așa. Am rămas în PSD și mă bucur. Aici am crescut alături de ceilalți colegi care astăzi sunt primari, consilieri județeni, parlamentari. Suntem o echipă de autentici social democrați și a venit vremea noastră”, a declarat Vasile Cîtea, deputat PSD.
“Lupt pentru PSD și pentru echipă”
Sportiv de înaltă performanță în Federația Română de Box, Vasile Cîtea susține că e pregătit să câștige șefia PSD Iași.
„E o competiție și e corect să fie așa. Noi avem în sport o vorbă și este foarte adevărată: concurența aduce performanță, plus valoare întotdeauna. Și pe asta mă băzez. Sunt lucruri pe care mi le doresc din punct de vedere al Organizației Județene PSD să se întâmple, să se întâmple în adevăratul sens al cuvântului. Mă bucur că la municipiu lucrurile au ieșit așa cum trebuia și sigur organizația va lua o altă întorsătură sub conducerea domnului Ostaficiuc. Dacă lucrurile astea se vor întâmpla și la județ, în mod cert putem spune că ne-am revenit și Organizația Județeană a Partidului Social Democrat va fi la fel ca în anii de dinaintea acestui interimat”, a mai spus deputatul PSD, Vasile Cîtea.
Vasile Cîtea a vorbit și despre perioada cea mai bună a Partidului Social Democrat la Iași, când, la conducere, era fostul primar Gheorghe Nichita.
„Pe vremea lui Gheorghe Nichita a fost o perioadă mult mai organizată. Trebuie să recunoaștem lucrurile. În acea perioadă în organizație exista comunicare, exista consultare și lucrurile funcționau într-un fel firesc, cu structurile pe care trebuie să le dețină un partid și cum trebuie să funcționeze pentru a lua deciziile cele mai bune în momentele critice”, a declarat Vasile Cîtea, deputat PSD.
Vasile Cîtea spune că, în momentul de față, parlamentarii au fost scoși din joc și nu este comunicare în organizație. În plus deciziile care se iau la București nu ajung și la Iași.
Vasile Cîtea vs Maricel Popa
Până acum, pentru lupta șefiei PSD si-au anunțat candidaturile doar Maricel Popa și Vasile Cîtea. Ei sunt cei care vor lupta până la capăt, spun ei.
„Cu siguranță voi candida pentru șefia PSD, atunci când vor fi alegeri la Conferința Județeană. Am realizat și am reușit în doi ani de zile să încep proiecte importante pentru județul Iași și vreau să continui proiectele. Mă lupt foarte mult pentru dezvoltarea județului, și, bineînțeles, că orice concurență naște progrese. Nu voi da înapoi, cu siguranță voi candida și mi-am anunțat și candidatiura. Eu îi aștept și pe primari, dar îi anunț că eu voi candida și voi face echipă cu oricine”, a declarat președintele interimar al PSD Iași, Maricel Popa.
Însă lista pare a fi mult mai lungă pentru șefia PSD. Mai mulți primari sunt interesați să intre în cursă.
„Nu știu încă dacă voi candida. Nu și-a depus încă nimeni candidatura. Însă dacă voi candida, voi veni cu un proiect concret prin care îmi doresc în primul rând întărirea filialei TSD Iași și aducerea în partid a cât mai mulți membrii din domenii diferite, cum ar fi din învățământ, din mediul sanitar, avocați oamenii bine pregătiți. Îmi doresc un proiect prin care să susțin tinerii, dar și oamenii care au un cuvânt de spus. În acest moment este nevoie de un lider puternic care să ducă partidul acolo unde a mai fost”, a declarat primarul comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache.
Cîtea, susținut de mai mulți primari
„Eu voi candida! Voi merge până la capăt. Este normal să mă evaluez și eu cum și unde mă aflu în organizație. E un gen de a mă pune în slujba organizației pentru a o așeza și corecta unde trebuie împreună cu toți colegii mei care vor fi implicați. Eu pot spune doar cum îmi doresc să fie această competiție și aici pot vorbi despre mine cum am să fiu: echilibrat și argumentat, fără atacuri personale sau lovituri sub centură, să spunem, așa ca și în sport”, a mai spus deputatul Vasile Cîtea.
Președintele interimar PSD, Maricel Popa a anunțat că alegerile pentru șefia partidului vor avea loc în luna noiembrie, până atunci toți cei interesați sunt așteptați să își depună candidaturile.