Carmen Iohannis a impresionat cu ținutele purtate la Paris. Ea și Brigitte Macron au fost în centrul atenției

0
1247
iohannis

Carmen Iohannis l-a însoțit pe soțul său la Paris cu ocazia vizitei oficiale pe care a efectuat-o cu prilejul inaugurării Sezonului România-Franța. Prima doamnă a României a ales să poarte ținute foarte elegante, care să-i pună în valoare silueta impecabilă.

La întâlnirea cu comunitatea românilor din Paris, de luni seara la sediul Ambasadei României la Paris, Carmen Iohannis a ales să poarte până deasupra genunchilor, cu modele florale imprimate, semnată de Andreea Tincu, mânecile transparente ale rochiei cloş, din brocart bleu, fiind un detaliu-semnătură al noii sale colecţii. La vizita de la Elysee și apoi la Centrul Pompidou, Carmen Iohannis a optat pentru o ținută mult mai clasică. Soția lui Klaus Iohannis a purtat o rochie albastră până deasupra genunchilor, cu un decolteu adânc în „v” și mâneci tăiate pe lateral. Peste rochie a purtat un palton ivoar. Accesorii a avut un clutch roz pal și pantofi cu toc mediu de aceeași culoare.

Soții Iohannis au fost întâmpinați la Palatul Elysee de Emmanuel și Brigitte Macron. Cuplul prezidențial francez i-a însoțit pe omologii lor români într-o vizită la Centrul Național de Artă și Cultură Georges-Pompidou, acolo unde au vizitat expozițiile artiștilor români Ciprian Mureșan, Șerban Savu și Adrian Ghenie. Brigitte Macron a ales să poarte în timpul vizitei președintelui român și a soției sale, o rochie gri, cu aplicații negre în zona buzunarelor. Pentru vizita la Pompidou, prima doamnă a Franței a purtat un palton bleumarin și o eșarfă din aceeași culoare la gât. Aceasta este a doua vizită pe care o fac Carmen și Klaus Iohannis la Paris în luna noiembrie. În urmă cu două săptămâni, cuplul prezidențial român a participat la dineul dat de familia Macron la Palatul Elysee cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la semnarea Armistițiului care a încheiat Primul Război Mondial, Carmen Iohannis a impresionat cu ținutele alese.

SURSA www.libertatea.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments