Trei copii din Iaşi au reuşit să şocheze întreg oraşul după ce au omorât în bătaie un om al străzi. Adolescenţii l-au jefuit înainte de banii pe care cerşetorul îi obţinuse de la trecători. Este vorba de suma de 14 lei.
Cei trei copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani au fost trimişi în judecată săptămâna trecută pentru omor şi tâlhărie. Procurorii ieşeni abia acum au finalizat dosarul de omor, fapta a fost comusă în noaptea de 8 spre 9 iulie 2018.
Cel mai mic copil, în vârstă de 12 ani nu a putut fi pus sub acuzaţie, însă ceilalţi doi, respectiv de 15 şi 17 ani au fost trimişi în judecată.
Victima, în vârstă de 57 de ani dormea pe nişte cartoane în momentul în care cei trei copii au încercat să îl jefuiască. Bărbatul a fost trezit din somn şi agresat până când a scos din buzunar cei 14 lei obţinuţi din cerşit. Cei trei copii l-au lovit cu pumnii şi picioarele până când l-au lăsat fără suflare.
Copilul de 12 ani a intrat în atenţia reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului fiind supravegheat.