Agenția Națională pentru Administrare Fiscală(ANAF) a trimis unei întregi bresle din România decizii de impunere pentru o contribuție pe care aceștia nu au de ce să o plătească. Poate fi vorba de până la 24.000 de oameni.
ANAF a trimis decizii de impunere pentru plata contribuţiei pentru pensie (10,5% din venituri), deşi membrii acestei bresle contribuie la propria casă de pensii, gestionată de Uniunea Naţională a Barourilor.
Toţi avocaţii din România lasă 11% din venituri pentru pensie, la casa de asigurări proprie.
Este o eroarea majoră care nu doar că dă emoţii celor care au primit scrisorile, dar îi pune şi în postura de a pierde timp, pentru că vor trebui să conteste hârtia aberantă.
Pe de altă parte, este posibil ca Ministerul Finanţelor să emită un ordin care să anuleze aceste decizii eronate şi să să se impună emiterea unor alte decizii.
Pentru unii dintre avocaţi au venit de plătit sume uriaşe, de zeci de mii de lei, având în vedere că au fost luate în seamă veniturile cu mai mulţi ani în urmă.
Din informaţiile Capital, nu este primul an când avocaţii primesc asemenea decizii.
În România, în toate Barourile, sunt înscrişi peste 24.000 de avocaţi.