Fetele de la Jandarmerie: Andreea Spiridon adoră uniforma de jandarm

La doar 25 de ani, Andreea Spiridon și-a ales meseria și poartă cu mândrie uniforma jandarmeriei. Chiar dacă tânăra a studiat ani buni administrație publică și a visat că va fi un funcționar public desăvârșit. După ce a absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din Suceava, dar și un master în Management și Administrație Europeană, tânăra s-a înscris la Școala Militară de Subofiței de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

0
2423
Andreea Spiridon

Andreea Spiridon este una dintre tinerele care au ales altă meserie, renunţând la cariera pe care i-ar fi oferit-o Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. A ales jandarmeria, o meserie practicată în special de bărbaţi.

 “Aveam mulți prieteni care lucrează în Jandarmerie, nu mă mai regăseam atât de mult în facultatea pe care am urmat-o. Nu pentru că nu ar fi de viitor, dar îmi doream ceva mai mult. Și am zis că este o oportunitate bună, mai ales că școala este doar zece luni, nu mai fac doi ani cum se făceau înainte și m-am înscris la subofițeri”, a spus Andreea Spiridon, subofițer Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași.

 

“Port cu mândrie uniforma de jandarm”

Anul de studii la Școala Militară de Subofiței de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni a făcut-o pe Andreea să își schimbe viața complet. Încă de pe băncile școlii și-a dezvoltat spiritul de echipă și a învățat acum tehnici de negociere și moduri în care să escaladeze situații tensionate.

„A fost cea mai frumoasă școală pe care am urmat-o. Primul impact a fost uniforma. Este frumoasă, îți oferă o anumită prestanță și un anumit statut. Asta m-a atras prima dată, înainte ca prietenii mei să îmi povestească lucruri din interior. Școala a fost frumoasă și grea. În prima zi comandantul unității ne-a spus că o să vedeți voi că o să ajungeți la final să ziceți că a fost greu, dar a fost frumos. Nu credeam atunci. A fost greu pentru că noi am avut doi ani comasați într-unul. Au fost șase luni de școală, patru luni de practică. La partea de teorie nu am întâmpinat probleme, cu sportul a fost un pic mai greu chiar dacă m-am pregătit cu două luni înainte”, a mai spus Andreea Spiridon, subofițer Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași.

 

Cuvântul – arma neletală

Imediat după absolvirea școlii la Fălticeni, Andreea Spiridon a ales să fie repartizată Iași, la Inspectoarul Județean de Jandarmi.

“Prima zi de muncă a fost în Iași. Asta mi-am și dorit. De când m-am înscris la școală am zis că cel mai bine ar fi la Iași. În prima zi ne-am prezentat la șapte ;I jumătate la muncă. Eram plină de emoție, nu știam ce o să se întâmple. M-am și rătăcit în clădirea instituției care e mare și impresionantă, ca un labrint. Am învățat-o ulterior. Am participat la instructaje, am fost prezentanți celorlați colegi ai noștri. Ni s-a oferit o primire foarte călduroasă”, îşi aduce aminte Andreea Spiridon, subofițer Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași.

“De fiecare dată ne bucurăm de sosirea unor colegi noi, mai ales  a celor care sunt proaspeţi absolvenţi ai şcolilor militare, cum este şi cazul domnişoarei sergent major Andreea Spiridon. Ne bucură şi faptul că, pentru începutul carierei,  a fost aleasă unitatea noastră, oferindu-ne astfel o garanţie în plus în ceea ce priveşte profesionalismul jandarmilor ieşeni. Suntem convinşi că tinerii jandarmi care au venit în acest an la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi vor avea ce învăţa de la colegii lor, care au o experienţă mai bogată, astfel încât  cunoştinţele ce au fost dobândite în şcoala militară, împletite cu experienţa colegilor şi propiul spirt vor determina formarea tipului de jandarm care va fi în măsură să răspundă atât exigenţelor actuale, cât şi celor viitoare. În ceea ce priveşte viitorul, îi urăm succes în carieră colegei noastre, bazându-ne pe faptul de netăgătuit că pentru a obţine ceva, mai întâi trebuie să îţi doreşti cu ardoare”, a declarat Mihai Cojocariu, purtator de cuvântInspectoratul de Jandarmi Județean Iași.

 

Jandarmerița de la Palatul de Justiție

Pe Andreea Spiridon o puteți întâlni de luni până vineri la Palatul de Justiție, unde își desfășoară activitatea.

Andreea Spiridon„Mă trezesc în fiecare dimineață cu drag și merg la Palatul de Justiție, unde am fost repartizată. Să lucrezi cu oamenii, în fiecare clipă trebuie să fii atent și concentrat la tot ce se petrece în jurul tău. Controlul este efectuat cu seriozitate și nu am avut incidente până acum. Sunt foarte multe caltități care trebuiesc întrunite ca să știi să îți faci meseria cum trebuie. Și mereu sunt riscuri. Mie îmi place ceea ce fac și asta contează cel mai mult. Să lucrezi cu oameni, chiar dacă este greu, este și foate motivant și nici o zi nu este la fel”, a mai spus Andreea Spiridon, subofițer Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași.

 

“Îmi doresc să ajung ofițer”

Visul Andreei nu se oprește aici, ci parcă abia a început. Tânăra își dorește să ajungă ofițer.

„Meseria asta îmi oferă posibilitatea de a evolua. Eu cu gândul ăsta am venit, cel de a nu rămâne subofițer. Mi-aș dori ceva mai mult pentru mine pentru viitor. Sper să ajung ofțer pentru că studiile pe care le-am urmat mă pot ajuta să promovez în cazul în care se vor ivi și alte posturi în cadrul instituției”, a mai spus Andreea Spiridon.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments