Infarctul lui Busu scoate la iveală problemele grave din sistemul de sănătate românesc

0
546

Clinica de Cardiologie a Spitalului Județean din Craiova a costat 7,5 milioane de euro și a fost inaugurată în luna aprilie a acestui an, dar… „Facem angiografii și punem stenturi numai până la prânz!”. Spre norocul îndrăgitului prezentator TV, medicii au venit de acasă să-l salveze! A fost ulterior transportat la București, pentru că „Nu putem lucra pe pacienți ca Busu, din cauză că nu avem echipă completă”.

Actorul Florin Busuioc a suferit un infact sever, chiar la finalul piesei în care juca la Craiova. A fost resuscitat de trei ori. O arteră era complet blocată, iar medicii au ajuns la concluzia că se impune o intervenție rapidă de montare a unui stent la inimă, pentru a-i salva viața. Doar că la Spitalul de Urgență singurul doctor care putea face operația nu a răspuns la telefon.

Un medic primar și-un rezident au venit într-un suflet de acasă și i-au salvat viața cunoscutului prezentator TV. Totuși, întâmplarea a scos la iveală o situație inimaginabilă.

Clinica de Cardiologie a costat 7,5 milioane de euro și a fost inaugurată în luna aprilie a acestui an, dar…

  • Personalul e subdimensionat 
  • Nu există linie de gardă pentru cardiologie intervențională
  • „Nu avem echipă completă. Facem angiografii și punem stenturi numai până la prânz”
  • Pacienții cu infarcte majore sunt transferați la București
  • Pentru operația prezentatorului PRO TV, medicii au fost chemați de acasă

O „cangrenă” din sistemul medical. În Craiova, municipiu cu aproape 300.000 de locuitori, există un spital de urgență unde se fac angiografii și se montează stenturi până la prânz! Apoi, cum îți e norocul…

Conf. univ. dr. Octavian Istrătoaie, Șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova, clinică în care Florin Busuioc, 56 de ani, a suferit o intervenție de urgență în marți noaptea, în urma unui șir de trei infarcte, a declarat pentru Libertatea că medicii din secția pe care o conduce  lucrează zilnic doar până la prânz, echipa fiind insuficientă pentru a asigura o linie de gardă.

Noi lucrăm pe pacienți cronici, nu putem lucra pacienți ca Busu, din cauză că nu avem echipă completă, îți trebuie mai mulți oameni care să facă gardă intervențională și noi nu avem încă și lucrăm numai până la prânz. Facem angiografii și punem stenturi numai până la prânz, iar asta facem de câteva luni bune”, a precizat dr. Istrătoaie.

Situația este explicată și de managerul spitalului, Eugen Georgescu.  Acesta ne-a declarat că, în mod normal, un pacient care ajunge la Spitalul Județean de Urgență Craiova cu o afecțiune asemănătoare celei suferite de Florin Busuioc este transferat la București, în condițiile în care la Craiova nu există o linie de gardă pentru cardiologie intervențională.

Nu există o linie de gardă pe cardiologie intervențională, din cauză că nu sunt suficienți doctori, doar doi doctori nu pot să asigure 30 zile pe lună. Asta îmi doresc eu, e unul dintre obiectivele pe care le am, de a permanentiza serviciul și orice pacient care are astfel de probleme să beneficieze de același tratament de care a beneficiat Florin Busuioc”, a explicat managerul spitalului din Bănie.

7,5 milioane euro a investit Consiliul Județean Dolj în Clinica de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova, inaugurată în luna aprilie a acestui an! Medicii nu lucrează însă decât până la prânz, întrucât nu există posturi suficiente care să asigure linie de gardă în clinică.

Reprezentanții unității medicale susțin că au făcut demersuri încă din iulie pentru deblocarea mai multor posturi, însă Ministerul Sănătății nu a urmat toți pașii legali pentru ca spitalul să poată angaja cadre medicale în Clinica de Cardiologie.

În iunie, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Craiova trimitea Ministerului Sănătății o adresă prin care solicita deblocarea mai multor posturi, pentru ca noua Clinică de Cardiologie să devină funcțională.

Cei de la Craiova au solicitat două posturi de medic specialist în specialitatea Cardiologie pentru Laboratorul de angiografie și cateterism cardiac, două posturi de asistent medical debutant în specialitatea de radiologie cu PL în același departament, cinci posturi de asistent medical debutant, generalist cu PL pentru Compartimentul de cardiologie intervențională, cinci posturi de infirmieră, șase posturi de muncitor calificat IV – instalator de încălzire centrală și gaze și șase posturi de electricieni pentru deservire grup electrogen.

Pe 10 iulie, Spitalul Clinic Județean primește un răspuns de la minister prin care i se aprobă suplimentarea de funcții cu posturile solicitate de către fostul manager.

Numai că, spune conducerea clinicii, Ministerul Sănătății trebuia să mai facă anumite demersuri pentru ca la Craiova să se poată face angajări!

„Am făcut demersuri începând cu luna iulie, însă de pe 10 iulie, când am început demersurile pentru angajarea de personal în această clinică și până acum nu am obținut nimic”, spune șeful Clinicii de Cardiologie, Ovidiu Istrătoaie.

Și reprezentații Consiliului Județean Dolj se plâng de faptul că au investit bani în aparatură și o clădire nouă, însă Ministerul Sănătății nu alocă posturi pentru ca această clinică să funcționeze normal.

Dacă vă amintiți, am dus-o pe doamna ministru special acolo să vadă și chiar a apreciat clinica. Rugămintea noastră a fost să aibă grijă pe linie medicală, să le dea stenturi, materiale necesare și în aceleași timp să îi ajute cu posturile. Este vorba despre o nouă organigramă, de posturi noi. Conducerea spitalului a cerut Universității de Medicină din Craiova să stabilească niște cadre medicale care să fie în permanență aici, în așa fel încât ceea ce se petrece în clinică să nu fie accidental, ci o activitate cotidiană. Ne dorim ca în fiecare zi să vedem că în această clinică se salvează vieți, acesta fiind scopul pentru care noi am făcut posibilă construirea clinicii”, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.

Clinica de Cardiologie din Craiova, inaugurată în aprilie, are propriul bloc operator, cu două săli de operație, zone de supraveghere, de izolare și terapie intensivă, saloane pentru 22 de pacienți, sisteme și instalații moderne, pentru controlul accesului, supraveghere video sau apelarea asistentelor și infirmierelor. Legătura între noua clădire și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Craiova se face printr-o pasarelă de 74,15 metri, clinica având o suprafață utilă de 2.288,5 metri pătrați.

Problema lipsei medicilor la noua Clinică de Cardiologie a fost repusă în discuție după ce, marți seară, Florin Busuioc a suferit un infarct, la finalul unui spectacol susținut la Craiova, urmat, conform medicilor, de alte două infarcte. Pentru că șeful secției, Octavian Istrătoaie, nu a putut fi contactat, Florin Busuioc a intrat pe mâinile a doi medici tineri, unul primar și un rezident, pentru intervenția de montare a unui stent menit să-i salveze viața.

Miercuri, actorul a fost transferat în Capitală, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, de la Fundeni.

 

SURSA www.libertatea.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments