Impresionant de povestea luptătorului K1, Bogdan Năstase, omul de afaceri Lucian Caraș îi oferă acum acestuia o viață la care nici nu a îndrăznit să viseze. A scăpat de plata chiriei, primește un salariu motivant și se pregătește de însurătoare, singura grijă fiind antrenamentele zilnice de la sală. O poveste impresionantă de viață unde talentul îl poate duce pe culmile succesului.
Îngerul păzitor al lui Bogdan Năstase
Omul de afaceri Lucian Caraș l-a remarcat pe Bogdan Năstase din mai multe gale şi a fost impresionat de povestea lui mărturisită ziarului 7 Est. Nu a putut sta nepăsător unei astfel de situaţii şi a decis să îi schimbe viaţa luptătorului.
„L-am cunoscut pe Bogdan din ziar în primul rând. Când am citit povestea lui am rămas impresionat de situația lui. Prima dată l-am remarcat la o gală în București. Mi-a plăcut și m-am interesat foarte bine de situația lui. Și am ajuns la concluzia că trebuie să fac ceva în mod special pentru el, dar și pentru acest sport. Mi-am dat seama că Bogdan este foarte hotărât și foarte muncitor, cu perspective. Având în vedere trecutul lui, crescut într-o familie de oameni de la țară, știind situația lui, că se chinuie, că are nevoie de un sponsor am zis să îl ajut. Am vrut să fac asta mai de mult dar nu mi-a permis timpul”, a declarat omul de afaceri Lucian Caraș.
“Bogdan merită să fie susţinut”
Viaţa luptătorului s-a schimbat complet. Bogdan Năstase a renunţat la job-ul de agent de pază, nu mai este nevoit să plătească chirie şi poate să meargă zilnic la antrenamente. Omul de afaceri Lucian Caraş i-a oferit un apartament în compexul construit de el în Iaşi, un salariu dublu faţă de ce câştiga ca şi agent de pază, susţinându-l pe luptător financiar din toate punctele de vedere.
“Îmi doresc să îl văd sus, pe primul loc. Luptă foarte bine în ring și are perspectivă. La orice meci dă garanție câștigului. După experiența pe care o are și după cum a luptat în trecut eu am încredere în el. Ne-am întâlnit la un restaurant și când am stat de vorbă prima dată parcă ne știam de 20 de ani. Îl voi ajuta din toate punctele de vedere. Nu mai vreau să facă naveta și nici să stea cu chirie, așa că îi voi oferi un apartament complet mobilat, într-un bloc nou, unde să poate să stea liniștit. În fiecare lună va primi un salariu, dublu față de ce primea până acum de la firma de pază. El trebuie doar să meargă la antrenamente și când are timp poate să vină pe șantierele mele să stea cu inginerii mei, poate își dorește să învețe ceva din domeniu. Pe viitor poate o să vrea să facă și el o afacere. Eu sunt convins că va fi urmașul lui Moroșanu. La cum l-am văzut și i-am urmărit bine toate meciurile, au același stil de luptă”, a mai spus omul de afaceri Lucian Caraş.
“Nu am cuvinte de recunoştină”
Luptătorul K1 Bogdan Năstase susţine că se simte precum un copil, care a primit cel mai frumos cadou de Crăciun. Pentru el, omul de afaceri Lucian Caraş a devenit acum un părinte. Nici acum nu îi vine să creadă că visele lui s-au îndeplinit şi poate să se dedice doar sportului.
„Acum e mai multă presiune pe mine. Eu sunt motivat. Eu atât am în cap acum, vreau doar să mă antrenez și să câștig. Eu am avut gala la Piatra Neamț, duminică m-am odihnit și luni am mers la muncă. Și am fost sunat de maestru, Mihai Constantin și mi-a spus că trebuie să ne vedem cu cineva. Eu am crezut că nu am înţeles bine. Și când ne-am văzut am crezut că e o glumă. Nu are cum să îmi dea și apartament și salariu mai mare și să nu muncesc, ci doar să mă antrenez. Și nu a fost o glumă. M-a pus și mi-am dat demisia, mi s-a schimbat destinul. Mă simt norocos. Am tot tras speranță și am fost serios tot timpul și m-am antrenat și am sperat că o să apară într-o zi cineva care să fie lângă mine și să mă susțină. Acum dimineața mă trezesc, fac alergare, la amiază fac forță și seara antrenament. Trei antrenamente pe zi și eu înainte făceam trei într-o săptămână. Înspre câștig mergem”, a declarat luptătorul K1 Bogdan Năstase.
Meci pentru Lucian Caraș
În această perioadă Bogdan Năstase se antrenează intens pentru meciul de pe 14 decembrie de la Craiova. După trei ani se va reântâlni în ring cu polițistul Alex Filip care i-a cerut revanşa luptătorului ieşean. Bogdan Năstase este pregătit să câştige şi îi va dedica victoria lui Lucian Caraş. „Vreau să câştig, să dovedesc că sunt bun şi să nu creadă că am avut noroc prima dată. De trei ani de zile vrea revanşă. Si i-am dat revansă şi trebuie să îl bat şi gata, ca să se încheie toate discuțiile astea. Pentru acest meci sunt şi mai motivat acum că Lucian Caraş mă susține. Îi dedic victoria”, a mai spus luptătorul K1 Bogdan Năstase. Lucian Caraş îl va recompensa pe măsură pe luptător. „Vis-a-vis de meciul care urmează la Craiova, ştie deja premiul. Dacă o să câştige îi voi oferi 500 de Euro, bani pentru sărbători. şi dacă va câştiga prin KO îi voi oferi o maşină cadou, un Audi A4, pe care o ştie”, a promis omul de afaceri Lucian
Caraş.