Trimis către redacție miercuri dimineața, acest comentariu nu poate anticipa rezultatul votului din Camera Deputaților pe marginea moțiunii simple introduse de opoziție împotriva domnului Tudorel Toader, ministrul Justiției. De asemenea, nu este exclus ca, în momentul în care el va intra în atenția cititorilor, să avem mai multe date despre proiectata remaniere guvernamentală anunțată de liderii coaliției.
Dacă ne referim la moțiunea simplă prin care se cere demiterea domnului Toader, se știe că ea nu are efecte juridice; este doar un instrument politic de care premierul (și coaliția ce-l susține) poate sau nu să țină seama. Curtea Constituțională a clarificat această chestiune, acum mai mulți ani – și este bine că a înlăturat orice altă interpretare. Așadar, chiar presupunând că moțiunea ar fi adoptată, responsabilitatea despărțirii de ministrul Justiției i-ar reveni tot premierului.
Comunicatorii opoziției insistă, așa cum fac în cazul tuturor moțiunilor simple, că în tabăra puterii se află parlamentari nemulțumiți de activitatea domnului Toader și că ei ar putea oferi o surpriză la vot. Totuși, de ce s-ar ralia acești oameni, care îi reproșează ministrului Justiției faptul că nu a făcut destule, unora care îi reproșează că a făcut deja prea mult? E adevărat că ministrul nu vrea să înainteze ordonanțe de urgență cu dezincriminarea abuzului în serviciu și cu grațierea. Dar, pentru opoziție, contează în primul rând modificările de până acum ale legislației justiției sau eforturile de înlăturare a șefei DNA și a procurorului general.
Ideea potrivit căreia ALDE, formațiune ce-l susține puternic pe ministrul Tudorel Toader, ar putea fi păcălită printr-un asemenea joc este bizară. Dacă ne-am afla într-un cadru constituțional diferit, în care votarea unei moțiuni simple împotriva unui ministru ar duce automat la demiterea acestuia, o asemenea tentație ar putea fi de înțeles: ALDE ar fi pusă în fața faptului împlinit și gata. Dar, așa cum menționam mai sus, nu ne aflăm într-o asemenea situație.
Modalitatea prin care PSD poate scăpa de domnul Toadereste una foarte simplă: remanierea. Sigur că social-democrații nu doresc înrăutățirea relației cu ALDE, care ar putea oricând provoca neplăceri majore actualei guvernări și, pe termen mai lung, și-ar putea reconsidera interesele. Dar, ar avea dreptate să observe PSD, din când în când trebuie repetat cine e șeful într-o coaliție dintre un partid cu 45 la sută din mandate și unul cu 6 la sută. Are mai puțină importanță faptul că domnul Toader a fost girat politic de PSD, nu de ALDE, conform distribuției portofoliilor ministeriale. Chiar dacă n-ar fi așa, tot este o chestiune pe care, în principiu, greutatea politică o poate rezolva ușor.
Susținerea la vot a ministrului Justiției și remanierea lui ulterioară ar fi un scenariu rațional, din perspectiva social-democraților. Domnul Toader ar fi apărat pentru ceea ce a făcut, după care ar fi mazilit pentru că nu vrea să facă mai mult. Evident, ar fi interesantă discutarea varientelor în ipoteza (totuși, improbabilă) în care ministrul s-ar răzgândi și ar fi dispus să înainteze ordonanțele. Pe fond, însă, PSD ar putea contabiliza un bilanț destul de bun, suficient de bun încât să mulțumească pentru realizări tehnocratului din fruntea Ministerului Justiției și să afirme că a (re)venit momentul unui ministru politic sau a unui independent cu trecut, poate și cu viitor, în partid.
Presupunând că un asemenea scenariu s-ar materializa, pentru social-democrați ar fi amuzant să observe cum, în rândurile adversarilor lor, bucuria că au scăpat de domnul Toader s-ar îngemăna cu tristețea că dau, spre exemplu, peste domnul Nicolicea sau peste altcineva de același calibru. Ar face excepție, desigur, opozanții care așteaptă grațieri sau dezincriminări cu aceeași emoție și cu aceeași speranță ca și adversarii lor.
