Scriu acest articol dimineața devreme, pe 7 noiembrie, însă nu considerațiile despre comunism sunt cele ce-l inspiră. În Statele Unite sunt alegeri midterm, deja au apărut primele rezultate în zona de Est și de centru, iar ecranul televizorului (cu naveta între CNN și BBC) concurează serios cu cel al laptop-ului la care culeg textul. Nu e la fel de pasionant ca în noiembrie 2016, când exista și cursa prezidențială, dar e suficient de pasionant pentru a înscrie această noapte într-o serie ce începe acum mulți ani – pe vremea comunismului.
Mai precis, cu alegerile britanice din 1983, primele pe care liceanul pasionat de politica democratică le urmărea în direct pe unde scurte, la radio BBC. Au urmat zeci de programe de tip noapte electorală pentru țări importante, după 1989 intrând în peisajteleviziunea șisursele online. Omitem din discuție alegerile românești, cu opțiunile subiective, preferințele și temerile ce le însoțesc mereu. Ceea ce m-a impresionat întotdeauna a fost capacitatea instituțiilor media serioase din Occident de a combina resursele tehnice, informația,analiza și opinia într-un mesajce reflectă respectul față de vocea suverană a poporului. Uneori, jurnaliștilor și invitaților ceva mai partizani le vine greu să accepte verdictul cetățenilor, dar ei reprezintă excepțiile de la regulă.
Alegerile trebuie să fie și un spectacol. Procesul de compunere a opțiunilor individuale într-o voință colectivă este fascinant, iar mass media poate face un mare serviciu democrației dacă îl prezintă într-un mod atractiv. Nu contează că ascultătorii sau privitorii sunt alături de tine sperând să audă că preferații lor au câștigat – sau că aceia pe care ei îi detestă au pierdut. Este o ocazie excelentă pentru a le servi, chiar dacă nu asta au comandat, analize competente și obiective.
Cu trecerea timpului, CNN trebuie să digere tot mai multe rezultate, astfel că e importantă ordonarea narațiunii în așa fel încât publicul să sesizeze (și chiar să savureze) traseul către rezultatul final. Spre exemplu, astăzi s-a pornit de la ideea că Republicanii își vor păstra majoritatea în Senat (în joc sunt 35 din cele 100 de mandate), dar vor pierde Camera Reprezentanților (aleasă integral). Este o prognoză relevantă – probabil că asta îl interesează cel mai mult pe cetățeanul obișnuit – și care permite detalieri și rafinări ulterioare. Este performanța Republicanilor mai bună decât nivelul așteptat, la Senat? La fel în cazul Democraților, la Cameră. Și așa mai departe, înspre balanțele de putere la nivel de stat. Ceea ce contează este modul în care suspansul este pus în serviciul unei bune analize politice.
Evident că aceste prognoze nu au fost anunțate din start – nici nu ar fi fost corect să se întâmple așa. În timp, însă, ele devin tot mai transparente, până se ajunge în punctul în care rezultatele le confirmă. Nu e obligatoriu să se întâmple așa, după cum foarte bine își amintesc toți cei care au urmărit programul electoral din noiembrie 2016, când Donald Trump a obținut o victorie pe care presa americană și internațională nu o aștepta (și nici nu o dorea). Dar, de cele mai multe ori, prognozele asumate de media sunt confirmate de rezultate.
Tocmai s-a ajuns la acest moment și în platoul de la CNN. Treptat, comentariile și explicațiile capătă o pondere mai consistentă, în detrimentul informației. Important este, însă, faptul că se poate rezista o noapte întreagă – și mai mult, dacă ne gândim la decalajul orar dintre coastele de Est și de Vest ale Statelor Unite – fără a face speculații. Este, iarăși, o lecție pe care instituțiile media serioase o oferă concurenței. Ea vine în completarea altora, despre care nu mai era cazul să vorbim aici: eleganța, echilibrul (dar emoția nu este interzisă) și competența gazdelor și a invitaților. BBC sau CNN sunt trusturi media care greșesc și cărora li se pot aduce numeroase critici, inclusiv în privința echilibrului politic din programele lor. Dar ambele știu să ne înfățișeze jocul democrației, astfel că ar putea deveni și în fapt, nu doar declarativ, modele pentru televiziunile centrale românești.
