Președintele grupului Renault-Nissan a fost arestat în Japonia. Este bănuit că ar fi încercat să ascundă o parte din venituri pentru a scăpa de impozite. O altă acuzație vizează folosirea bunurilor grupului auto Renault-Nissan în scop personal. Grupul deține în România marca Dacia.
Grupul Renault-Nissan-Mitsubishi a colaborat cu anchetatorii și a declanșat o anchetă internă pentru a stabili dimensiunea fraudei.
Arestarea lui Carlos Ghosn, considerat până acum de neclintit de la conducerea grupului Renault-Nissan, s-a văzut imediat în activitatea Bursei din Paris. Acțiunile Renault au scăzut cu 12%.
Ascunderea veniturilor obținute, declararea unor sume mai mici către autoritățile fiscale precum și folosirea bunurilor companiei în interes personal, toate sunt puse în cârca lui Carlos Ghosn.
Președintele Emmanuel Macron a reacționat imediat la vestea arestării celui care s-a aflat la conducerea grupului Renault din 2005.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron: Cu toate acestea, statul ca acţionar va fi foarte vigilent în ceea ce priveşte această alianţă. Şi cu grupul însuşi va fi extrem de vigilent în privinţa stabilităţii angajaţilor. Statul va oferi întregul sprijin angajaţilor grupului.
Carlos Ghosn, de 64 de ani, tată a patru copii, a fost considerat soluția salvatoare care știa să transforme companii falimentare în firme de succes.
Veniturile sale au fost estimate de o firmă de consultanță la aproximativ 13 milioane de Euro în 2017, din care 7,4 milioane le-a primit în calitate de președinte-director general Renault.