Edilul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a iesit public pentru a explica pe sleau de ce a ajuns sa fie atacat la sange de unele gazete din oras. Primarul Iasului a spus cu lux de amanunte cum s-a ajuns ca saptamanalul de buzunar „ReporterIS„, al pseudo jurnalistului Gabriel Gachi, sa arunce cu noroi. Edilul a demonstrat ca Gachi a ajuns sa-l atace pentru ca a cerut evacuarea sa dintr-un apartament al primariei pe care-l ocupa ilegal de ani buni.
Iata ce a spus primarul Mihai Chirica despre cum a ajuns sa fie tinta unor atacuri suburbane din partea unui individ ce a avut numeroase probleme cu legea, dar si de comportament.
„Intrucat de peste doi ani atat eu, ca primar, cat si, mult mai grav, membrii familiei mele suntem supusi unor atacuri la persoana deghizate in „anchete jurnalistice” de catre saptamanalul Reporter de Iasi si, in particular, de catre patronul si editorul acestuia, Gabriel Gachi, doresc sa fac o serie de precizari pe care le consider necesare pentru ca opinia publica sa nu poata fi manipulata. Voi demonta acuzatiile mincinoase lansate la adresa mea si a familiei mele si voi demonstra cum motivatiile acestor atacuri nu au legatura cu interesul public, ci cu situatia juridica a acestui „jurnalist” si cu interesele financiare si politice ale acestuia si ale celor care il sustin.
Inca de la preluarea mandatului de primar, am dispus verificarea si reorganizarea activitatii de gestionare a patrimoniului orasului, aflata in sarcina fostei Directii de Administrare a Patrimoniului Public si Privat. In urma analizelor am decis sa reorganizez activitatea Directiei in trei structuri: Directia de Evidenta a Patrimoniului, Directia de Exploatare a Patrimoniului si Directia de Fond Locativ. In cazul acesteia din urma, verificarea situatiei celor circa 3.300 de imobile gestionate, din care circa 2.000 de unitati locative, a relevat o serie de nereguli dintre care unele au fost remediate, iar altele sunt in lucru.
Printre aceste nereguli flagrante angajatii Directiei de Fond Locativ au descoperit si faptul ca intr-una dintre unitatile locative sta, in mod ilegal, acest Gabriel Gachi. Subliniez ca nu a fost vorba de o actiune cu caracter individual, ci de o verificare complexa a intregului patrimoniu public si privat al orasului. Revenind la „jurnalist”, acesta beneficiaza din 2002 de o locuinta sociala in cartierul Tatarasi. Intr-un dosar din 2010, Consiliul Local Iasi, in calitate de reclamant, in contradictoriu cu paratul Gabriel Gachi, a solicitat rezilierea contractului de inchiriere din 2002 si evacuarea paratului din locuinta inchiriata si obligarea la plata unei sume de peste 5.000 de lei reprezentand chirie restanta si penalitati de intarziere. In 2011, Judecatoria Iasi a admis actiunea civila formulata de municipalitate, dispunand evacuarea chiriasului si plata sumelor restante si constatand rezilierea contractului din 2002; hotararea a ramas definitiva si irevocabila.
Din motive care vor fi cercetate de institutiile competente, conducerea fostei Directii de Administrare a Patrimoniului Public si Privat nu a pus in aplicare decizia instantei, iar in 2013 a operat o prelungire a contractului de inchiriere din 2002, desi acesta fusese reziliat prin decizia Judecatoriei Iasi. Astfel, conducerea fostei Directii a incalcat legea si decizia instantei, favorizandu-l pe Gabriel Gachi sa beneficieze de un bun al orasului fara drept, in dauna altor persoane cu adevarat indreptatite.
Dupa reorganizarea Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat in cele trei directii mentionate, verificarile ulterioare au pus in lumina un numar semnificativ de nereguli, motiv pentru care am dispus eliberarea din functie a directoarei Letitia Palaga si deschiderea de actiuni in instante si administrative in vederea preluarii patrimoniului orasului de la cei care il folosesc fara drept. Unul dintre aceste cazuri este, cum spuneam, si cel al lui Gabriel Gachi, pe numele caruia Directia de Fond Locativ a reactivat sentinta Judecatoriei din 2011 si a cerut instantei emiterea unui titlu executoriu pentru eliberarea spatiului ocupat abuziv. Nu este lipsit de interes faptul ca o verificare a Directia de Fond Locativ din 2017 a scos la iveala ca Gabriel Gachi nici nu locuieste efectiv in locuinta municipalitatii, ci a cedat-o / subinchiriat-o, in mod ilegal, unei alte persoane.
Toate aceste aspecte au fost verificate si de Serviciul Corp Control, iar institutiile statului vor face lumina cu privire la faptele de fals in activitatea administrativa, la consecintele juridice si economice ale acestor fapte si la cei responsabili.
Asadar, faptul ca a folosit, fara drept, un bun al orasului, cu complicitatea unor functionari ai municipalitatii, urmat de decizia mea de a ne apara patrimoniul public arata adevarata cauza a frustrarilor si, de aici, ale atacurilor lui Gabriel Gachi.
Atacurile lui Gabriel Gachi, in nume propriu si prin saptamanalul Reporter de Iasi, la adresa mea si a familiei mele au inceput in 2015 si s-au intensificat in 2016, dupa ce am castigat mandatul de primar. Am mai spus-o si cred cu tarie ca articolele critice la adresa institutiilor si demnitarilor sunt necesare daca se bazeaza pe adevar si urmaresc interesul public, chiar daca uneori au tuse, accente si exagerari specifice limbajului jurnalistic. Insa, atacurile la adresa familiilor demnitarilor, cata vreme membrii acestora nu au nicio legatura cu institutiile si fondurile publice, sunt intolerabile si de natura sa ii descalifice pe autorii acestora.
Mai intai, Gabriel Gachi a lansat o „ancheta” cu privire la casa soacrei mele, despre care a spus ca mi-ar apartine, in conditiile in care imobilul fusese construit din 1998…
Subordonatii lui Gabriel Gachi au patruns prin efractie in casa unchiului meu si l-au acuzat ca si-a construit-o ilegal, in conditiile in care acesta o dobandise de la Stat in calitatea sa de revolutionar… Despre fratele meu, Ioan Chirica, au scris ca ar avea o „avere” imposibil de justificat, constand intr-un iaht si o masina de lux, in conditiile in care era vorba despre o barca si o masina din 2001, in valoare de cel mult 3.000 de euro…
Ultima „ancheta”, lansata de Gabriel Gachi in aceasta saptamana, trece insa de zona exagerarilor si a erorilor de documentare si se constituie intr-o insiruire de minciuni sfruntate si interpretari halucinante, fara nicio legatura cu realitatea.
Doar din respect pentru cititorii acestui material „jurnalistic” am studiat documentele din arhiva SC Eurodesign Consulting SRL care demonstreaza situatia de fapt si pe care doresc sa le prezint public.
Astfel, SC Eurodesign Consulting SRL a fost infiintata in anul 2007 si a avut intotdeauna acelasi actionar unic si acelasi administrator (Ioan Chirica), acelasi sediu, acelasi contabil si acelasi cont la aceeasi banca. Pe tot parcursul activitatii sale economice, SC Eurodesign Consulting SRL nu a avut niciun contract cu vreo institutie a statului din Iasi, din Romania ori din alta parte a lumii.
In privinta imobilului din localitatea Frasin achizitionat de SC Eurodesign Consulting SRL, afirmatia lui Gabriel Gachi ca acesta mi-ar apartine este, subliniez de la inceput, FALSA! Bunurile au fost achizitionate in 2014 prin contracte de vanzare – cumparare incheiate si autentificate notarial la un notar public din localitatea Mihailesti din judetul Giurgiu, acolo unde avea sediu firma vanzatoare, acelasi notar care s-a ocupat si de intabularea bunurilor. Pentru un prim bun, suma convenita pentru vanzare a fost achitata de SC Eurodesign Consulting SRL prin ordin de plata in contul vanzatorului in 26 martie 2014, tot firma cumparatoare achitand si taxele notariale si impozitele prevazute de lege. Cea de-a doua proprietate a fost cumparata de la o persoana fizica ce achizitionase imobilul de la aceeasi firma, iar tranzactia a fost incheiata la acelasi notar public din Mihailesti, la un pret mai mare decat cel platit de persoana fizica, in data de 9 mai 2014. Si de aceasta data suma convenita a fost achitata de SC Eurodesign Consulting SRL prin transfer bancar si au fost platite si onorariul notarului si impozitele legale.
Toate documentele aferente acestor tranzactii sunt asumate de catre actionarul unic si administratorul SC Eurodesign Consulting SRL. Toate sumele folosite in cadrul tranzactiilor si platite de SC Eurodesign Consulting SRL prin transfer bancar provin din activitatea economica a firmei, asa cum bilanturile contabile din perioada 2013 – 2015 depuse la Fisc o pot demonstra.
O alta minciuna proferata de Gabriel Gachi se refera la construirea imobilelor. In fapt, cladirile despre care s-a vorbit in acest ultim articol comandat au fost construite de catre fostul proprietar in baza unei autorizatii de construire eliberate de Primaria Frasin in 2006, atunci cand SC Eurodesign Consulting SRL inca nu fusese infiintata.
Dupa cumpararea bunurilor, SC Eurodesign Consulting SRL a incheiat un contract, semnat tot de administratorul firmei, cu o companie de constructii din Pojorata, judetul Suceava, iar facturile emise au fost platite prin transfer bancar, la fel ca si alte lucrari de amenajare, instalatii etc.
Acesta este adevarul, legal, clar si verificabil, si as vrea sa repet aici ceea ce i-am transmis si lui Gabriel Gachi, atunci cand mi-a solicitat o declaratie. Anume, imobilul din Frasin apartine unei firme si, ca atare, nu poate apartine si unei persoane fizice, nici mie si nici macar fratelui meu. Nu am participat la cumpararea bunurilor, iar documentele la care m-am referit sunt scoase din arhiva firmei tocmai pentru a informa corect opinia publica. In fine, toate bunurile pe care le detin sunt inregistrate in declaratia de avere postata pe site-ul Primariei Municipiului Iasi, in conformitate cu legea.
Am facut lunga aceasta trecere in revista pentru a arata starea in care a ajuns Romania de astazi, in care indivizi certati cu legea si cu bunul simt, utilizand abuziv statutul de jurnalist, pun presiune pe persoane publice sau private pentru a dobandi avantaje personale. De cand in saptamanalul Reporter de Iasi au inceput aceste atacuri tot mai multe persoane fizice si reprezentanti ai unor persoane juridice mi-au vorbit de sume cerute si, uneori, si primite de catre Gabriel Gachi si sunt dispus si ii chem ca martori atunci cand institutiile statului vor decide sa afle mai multe.
Cred ca ce am spus mai sus este suficient pentru ca opinia publica sa inteleaga adevarul si resorturile din spatele unor asa-numite „anchete jurnalistice” care vizeaza activitatea mea de primar si, implicit, a Primariei Municipiului Iasi. In ceea ce ma priveste, in vederea clarificarii actiunilor lui Gabriel Gachi, voi continua demersurile in justitie, atat pe linie civila, cat si penala”, a precizat primarul Mihai Chirica.