Descrierea populației române a fost făcută, de-a lungul istoriei, de numeroși cărturari care s-au perindat prin provinciile romanești. Mărturiile acestora, puternic influențate de experiențele şi interacțiunile pe care le-au avut cu autohtonii, sunt adesea picante, scrise într-o manieră ostilă, negativă.
O imagine vie a poporului român în Evul Mediu este oferită de cărturarii Occidentali, veniți în Principatele Române”. Aceștia au făcut cunoștința cu românii în diferite circumstanțe şi au lăsat mărturii prețioase, despre felul în care ne vedeau ceilalți. Mărturiile rămase în jurnale, cronici sau rapoarte prezintă o societate românească, habotnică şi cutumiară dar paradoxal puțin religioasă în esență, îndreptată către viciul beției, relativ înapoiată dar plină de ospitalitate și cu oameni harnici.
Nu de puține ori călătorii din vestul Europei au descris poporul român ca foarte superstiţios, chiar habotnic şi înapoiat. Chiar la mijlocul secolului al XIX lea, călători francezi de exemplu sunt uluiţi de faptul că în locul medicinei, țăranii, care formau majoritatea populației, se bazau pe leacuri şi farmece tipic medievale. În locul medicilor calificați, românii se bazau pe ritualuri ale preoților șarlatani. „Preotul sfințește în faţa voastră o fiolă de ulei, nu contează calitatea, în care înmoaie o hârtie pliată în mod misterios, şi vă agață această hârtie pe cap, cu șapte fire de păr luate de pe frunte. În mai puțin de trei săptămâni, datorită remediului, coșmarul nocturn, chiar şi cel mai îndărătnic, încetează în totalitate(…) Superstiţioşi şi fanatici, indiferent de calitatea, poziția şi vârsta lor, românii, bărbați şi femei, cred încă în apariții, în spirite bune sau rele, în revelații misterioase, în viziuni, într-un cuvânt în șarlatanism.
Un alt aspect care i-a impresionat negativ pe vizitatorii străini a fost aplecarea românilor către băutură. Celor din zonele extracarpatice le plăcea să cinstească mult vin, iar celor din Ardeal, ţuică. Călătorii străini spun că românii găseau orice prilej pentru a consuma alcool. ” Ei beau peste măsură; primul pahar este în sănătatea lui Dumnezeu, al doilea în sănătatea voievodului, al treilea în a sultanului, al patrulea în sănătatea tuturor bunilor creştini, în care nu ne cuprind şi pe noi, al cincilea îl beau pentru pace, iar la şaselea încep să-l închine pentru cei de faţă, cu mari ceremonii şi cu urări de mântuire, sănătate, drum bun şi întoarcere bună, de împlinire a dorinţelor”, preciza Pierre Lescalopier, un magistrat al Parlamentului francez din 1550, citat în lucrarea ”Firea românilor” sub coordonarea lui Daniel Barbu.
Oameni ospitalieri, buni războinici și cu femei frumoase
Dincolo de aceste defecte, călătorii străini au descoperit şi numeroase calități românilor din trecut. Mai precis au fost impresionați în primul rând de ospitalitatea ardelenilor, moldovenilor şi muntenilor. ” Sunt oameni foarte darnici, prietenoși şi veseli. Au pâine din belșug, atât pentru bogați, cât şi pentru sărmani”, scria Evlia Celebi, un mare călător turc al veacului al XVII lea, după ce a poposit în Moldova. La rândul său austriacul Johann Friedel în acelaşi veac scria în aceeaşi termeni despre români. ” Când ne îmbiau pomii roditori, încărcați cu fructe frumoase proaspete, lovindu-ne aproape în cap cu crengile lor, să rupem câte ceva din ei, ţăranul se uită de departe la noi şi ne aducea zâmbind rachiu, brânză, mălai şi lapte, oferindu-ne aceste daruri cu cea mai mare prietenie. Când voiam să ne culcăm pe paie ca să dormim, românca ne ruga să ne odihnim în patul ei, veghind cu bărbatul ei lângă focul din vatră.
