La începutul anilor 1950, a fost înfiinţată Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ sau „Sovromura” cu scopul de sprijinire a programului nuclear militar sovietic. Acesta avea ca scop să facă prospecţii de uraniu în Apuseni, operaţiunile începând în primii ani de la instalarea regimului stalinist în România, comandat de sovietici.
Potrivit publicaţiei „Adevărul”, mineritul uranifer în România a început în 1952, în Munţii Apuseni (Băiţa Bihorului). Aici, fusese depistată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din avion, o anomalie emanometrică. Germanii au conturat destul de bine zăcământul însă n-au mai apucat să-l cerceteze în detaliu pentru că au fost nevoiţi să se retragă. Există afirmaţii conform cărora ruşii au preluat planurile de cercetare şi exploatare ale germanilor şi n-au făcut decât să le dezvolte.
Cercetarea s-a făcut, într-adevăr, extrem de rapid, zăcământul intrând în exploatare după un an, prin Societatea „Sovrom Kvartit”. S-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm „ameţitor”, probabil pe vremea aceea apărând şi expresia „oricând din munţi el face-o vale”. S-a lucrat cu soldaţi şi deţinuţi politici şi cu ţăranii din Apuseni, uluiţi de salariile (pentru ei imense) oferite. Au fost ani în care s-a lucrat cu 20.000-30.000 oameni. Minereul era extras din carieră, sortat întâi la Băiţa, transportat la Dr. Petru Groza (în prezent a revenit la numele vechiului sat – Ştei) unde era măcinat, sortat pentru a două oară şi încărcat în trenuri. Zilnic, plecau din Dr. Petru Groza cel puţin trei trenuri cu concentrat de minereu uranifer care treceau în URSS prin nordul ţării, la Halmeu (în apropiere de Sighetul Marmaţiei).
Arhiva desecretizată a Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, celebra CIA, oferă informaţii culese despre acest „proiect” româno-sovietic, desfăşurat în Munţii Apuseni. Totul se desfăşura în cel mai mare secret, muncitorii erau izolaţi, iar minele erau păzite de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici”, cum erau numite de localnici, pistoalele mitralieră. „Un mare proiect de exploatare a uraniului în Munţii Apuseni este condus de ingineri şi tehnicieni sovietici, asistaţi de muncitori români. Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, se arată într-un document desecretizat al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 27 decembrie 1954.
La începutul anilor 50, inginerii sovieticii au invadat Apusenii încercând, cu ajutorul unor aparate speciale (la acea vreme necunoscute ca tehnologie românilor) să caute uraniu. Rezultatele acelor prospecţiuni nu au fost niciodată împărtăşite cu „partenerii” români. Amerianii au colectat însă toate aceste date. Mai mult decât atât, reţeaua informativă americană a penetrat majoritatea întreprinderilor româneşti, în căutare de informaţii economice. De asemenea, orice carte ştiinţifică legată de zăcăminte, era de foarte mare interes pentru americani. Multe cărţi erau fotocopiate şi transmise analiştilor CIA. A existat o informaţie despre un zăcământ bogat în uraniu, în zona Zlatna.
Din arhiva desecretizată a CIA mai aflăm că muncitorii români, unii dintre ei recrutaţi forţat din rândul ţăranilor din zonă, lucrau câte 12 ore pe zi. România încerca să protejeze informaţiile legate de zăcămintele din subteran şi impusese măsuri stricte în lucrul cu documentele, dar restricţionase şi apropierea fizică de exploatări şi fabrici. Un document al spionajului american din 1963, strict secret, arată că secretele subteranului românesc ajunseseră să fie păzite cu ajutorul armatei şi al trupelor de securitate. Un batalion deplasat de la Cluj Napoca, avea datoria să apere, pe lângă închisoarea de la Aiud şi un pod la Alba Iulia, exploatările miniere de la Almaşu de Sus (Zlatna) şi de la Valea Dosului (aur, mercur şi uraniu).
