Dacă Guvernul PSD-ALDE va da Ordonanța de Urgență pe amnistie și grațiere, 15.000 de deținuți ar putea ieși din pușcării. Printre ei, indivizi extrem de periculoși: pedofili, violatori, tâlhari.
”Există vreun studiu de impact? Ştim în realitate câte persoane sunt vizate? Sunt zeci de mii de persoane care au cazier, ce facem, punem lacăt pe instanţe şi plecăm acasă? Dacă vor fi vizate infracţiunile cu pedepse de până la zece ani, aşa cum se zvoneşte, să nu uităm că aici intră şi tâlhăria sau violul. Spre exemplu, în cazul de viol de la Vaslui, peste 10 ani a luat doar liderul grupului, restul au luat mai puţin. Îi lăsăm în libertate pe aceştia?”, a declarat judecătorul Cristi Danileț, pentru Adevărul.
Acesta avertizează că siguranța cetățenilor însăși este pusă în pericol deoarece autoritățile nu au gândit niciun program de reintegrare în societate a celor condamnați: ”Statul român nu are o politică de reintegrare, gradul de recidivă fiind de peste 60%, iar acum vrem să punem în libertate condamnaţi fără nicio condiţie (să fie acoperită paguba, să nu mai recidiveze), dar şi fără a oferi oportunităţi acestor oameni (un loc de muncă)? Ce va face o persoană pusă în libertate acum, în mijlocul iernii, fără un loc de muncă, fără sprijinul familiei?”.
Specialiştii au subliniat faptul că nu există nici argument solid pentru o graţiere şi amnistie.
Situația, conform Administrației Naționale a Penitenciarelor:
– 5.064 persoane ispăşesc pedepse pentru crime. Cei mai mulţi deţinuţi au pedepse de peste 10 ani de închisoare.
– 3.825 persoane ispăşesc condamnări pentru furt. Cei mai mulţi deţinuţi au pedepse până în 5 ani de închisoare.
– 2.770 persoane ispăşesc condamnări pentru tâlhărie şi au primit pedepse până în 10 ani de închisoare.
– 1.969 persoane ispăşesc condamnări pentru infracţiuni sexuale fiind condamnaţi la sub 10 ani de închisoare.
– 964 persoane ispăşesc condamnări pentru infracţiuni legate de traficul de droguri. Din acestea, 127 de persoane au condamnări mai mari de 5 ani de închisoare.
– 232 de persoane sunt condamnate pentru infracţiuni de corupţie sau conexe infracţiunilor de corupţie