Borcea își strânge echipa de Revelion: «Toți copiii îmi vor sta alături, am stabilit»

0
510
Borcea

Cristi Borcea s-a făcut bărbat de casă! Un adevărat Don Juan al României ultimilor ani, fostul acționar dinamovist, în vârstă de 48 de ani, care și-a petrecut patru ani și jumătate în detenție, declara într-un interviu acordat recent Libertatea: „Un lucru este clar, Valentina este ultima femeie din viața mea, doar cu ea voi mai avea copii! Ea mă împlinește, îmi este și soție, și cel mai bun prieten, și confidentă”.

În magazine deja se fac pregătiri pentru Sărbătorilor de Iarnă, se pot achiziționa de săptămâni bune deja diverse produse pentru Crăciun sau Revelion. Și Cristi Borcea și-a făcut programul pentru finalul lunii decembrie. Crăciunul îl va sărbători cu soția, Valentina, însărcinată cu gemene, și cu mezinul familiei, Milan, în vârstă de 2 ani și 4 luni, iar Revelionul îl va face la Poiana Brașov. Va fi ceva epic! „De Revelion, am rezervat la «Alpin» să facem toată gașca petrecere acolo. Mă refer la toți copiii, să fim toți, împreună”, a povestit Borcea pentru Libertatea. Mai exact, „Leonidas” vrea să-și aibă aproape cei 7 copii pe care-i are până acum cu cele trei soții.

Cu toate că este un om ocupat și recunoaște că răbdarea nu este punctul lui forte, Cristi Borcea a încercat mereu în ultima vreme să-și țină copiii aproape. La nunta de la Budapesta, desfășurată la începutul lunii octombrie, omul de afaceri i-a avut alături și pe băieții lui cei mari din prima căsătorie, cu Mihaela. Patrick, 21 de ani, și Angelo, 15 ani și jumătate, i-au fost alături tatălui la eveniment și s-au pozat alături de acesta și de Valentina. Cu toate că este foarte apropiat de băieții lui, Cristi a recunoscut că așteaptă cu emoție fetițele pe care i le va dărui Valentina în 2019: „Milan e mai mămos, e cu mami. Cred că voi avea mai multă afecțiune din partea fetițelor. Suntem emoționați cu fiecare zi care se apropie de marele eveniment. Nu pot să-mi doresc decât să fie sănătoase, toate cele trei fete ale mele, la fel ca și ceilalți copii ai mei”. „Copiii mă percep ca tati care trebuie să le asigure viața! Să le ia de toate. Cei mici vor mângâiere, giugiuleală, să te joci cu ei. Dar cei mai mari vor bani de film, să iasă în oraș” Cristi Borcea „Eu în exterior arăt bine, dar nu mă vede nimeni pe interior. Sunt cameleon. Eu sunt condamnat să arăt că sunt bine, că sunt puternic, am șapte copii, plus alți doi pe drum” Cristi Borcea

„Cel mai mult când eram «acolo» mă durea când îmi vedeam copiii plângând că-și văd tatăl în acea situație. Și plângeam și eu când plecau și mă despărțeam de ei. Mi-am jurat să nu mă mai vadă niciodată în astfel de situații” Cristi Borcea „Tata este capul familie, nu eu. Eu doar primesc sfaturi de la el. Vreau doar să-i fie bine, sunt mândru că e tatăl meu. Vom vedea dacă mă voi împlica și eu în fotbal, dacă o să-i calc pe urme” Patrick Borcea
SURSA www.libertatea.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments