Dacă ar fi avut ridicate la Bruxelles necesarele antene profesioniste de detectare a semnalelor timpurii de criză, ai noştri ar fi înţeles din timp semnificaţia exactă a jocurilor care s-au deschis pe plan european, toate fiind preludiul marii confruntări politice ce urmează în pregătirea europarlamentarelor în fiecare dintre Statele Membre.
Necunoscând resorturile de profunzime, nu au avut cum să sesizeze gravitatea reală a observaţiilor şi acuzaţiilor care s-au conglomerat în Raportul MCV, în cel al Comisiei de la Veneţia şi în cel al GRECO. Drept care, dincolo de reacţiile epidermice în genul insultelor de mahala care ţin de dezbatere pe meleagurile dâmboviţeme, am ignorat că am ajuns să reprezentăm exemplul de referinţă cel mai uzitat şi cel mai comod în orice dezbatere pe problema foarte gravă a corupţiei. O chestiune foarte serioasă în sine, ale cărei implicaţii le cunoaşteţi pe plan intern. Dar semnificaţiile politice trebuie (sau ar trebui) urmărite cu foarte mare atenţie, căci este absolut limpede că ne aflăm într-un moment decisiv, cel în care partidele politice europene încep să-şi anunţe temele majore de campanie pentru europarlamentare, fiecare dintre familiile politice fixând propriile priorităţi în comunicarea politică, definind cele câteva ţinte pe care-şi vor axa ofensiva în lunile viitoare. Ofensivă care trebuie să răspundă cât mai precis unor probleme extrem de concrete, cele mai multe dintre ele legate de modul în care sunt cheltuiţi banii europeni, în ce proiecte anume, care le este natura şi utilitatea pentru dezvoltarea naţională.
Tema devine arzătoare deoarece pe viitor vor fi mai puţini bani pentru politici comunitare şi ar trebui văzut, se va spune, dacă repartiţia de până acum a fondurilor asigurate de contribuabilii europeni a fost echitabilă dar, în aceeaşi măsură, dacă Statele Membre oferă garanţia unui climat de corectitudine, legaliate şi supraveghere a investiţiilor făcute cu banii respectivi. Iată de ce, mare atenţie, discuţia despre fenomenul corupţiei şi, în acest cadru, folosirea exemplului unei Românii profund afectate de acest flagel, va fi una dintre temele centrale ale viitoarelor dezbateri organizate în Statele Membre de candidaţii la europarlamentare. Aveţi la finalul articolului textul integral al Raportului dat ieri publicităţii de către Grupul Verzilor din Parlamentul European şi intitulat “Costurile corupţiei în UE”, text care, din punctul meu de vedere, arată clar că aceasta va fi tema prioritară a de campanie şi România, din nefericire, este poziţionată ca ţintă exemplară.
Cadrul general, spun autorii raportului, este într-adevăr îngrijorător, căci efectele corupţiei se traduc printr-o pierdere anuală la nivelul PIB-ului european de 940 miliarde de EURO, fiind incluse aici diferitele efecte ale fenomenului corupţiei, precum pierderile în veniturile rezultate din colectarea taxelor şi impozitelor şi scăderea nivelului investiţiilor străine. Şi acum, atenţie: “La nivel naţional, pagubele produse de corupţie în cazul PIB-ului Statelor Membre merg de la 15,6% în România (38,6 miliarde EURO) până la 0,76 în Olanda (cu toate astea, atingând 4,5 miliarde EURO, cu Italia având un record în termeni absoluţi, pierzând 236,8 miliarde anual din cauza corupţiei, Franţa este pe locul doi cu o pierdere anuală de 120,2 miliarde anual din cauza corupţiei, iar în Germania se înregistrează o pierdere anuală de 194 miliarde.” De ce România este citată pe primul loc? Deoarece, din punctul de vedere al autorilor, raportul PIB/valoarea estimată a corupţiei este cel mai nefavorabil pe plan european, întărind deci mesajul general binecunoscut la Bruxelles de “ţară săracă şi coruptă”. Spre exemplu, dacă, în clasamentul general în termeni absoluţi, valoarea corupţiei din Italia este enormă, ea reprezintă doar o “gaură” de 13% din PIB.
Şi acum, iată analiza pe România, ţara aflată în fruntea clasamentului dezastrului, urmată de Bulgaria, întreg plutonul fruntaş fiind format din ţări din Europa centrală şi de est “Cei 38,6 miliarde EURO pierduţi anual în România din cauza corupţiei reprezintă o cifră de peste 197 de ori mai mare decât întregul buget alocat şomerilor (în jur de 206 milioane EURO). Cifra respectivă este de aproximativ 5 ori mai mare decât întreg bugetul acordat sănătăţii (aproape 7,9 miliarde) şi peste dublul fondurilor cheltuite în favoarea persoanelor în vârstă (13,8 miliarde EURO). Cifra este de peste 21 de ori mai mare decât bugetul acordat locuinţelor (aprox. 12 miliarde EURO) şi aproape de 16 ori mai amre decât bugetul acordat familiei şi copiilor (2,2 miliarde EURO). România cheltuieşte anual 4,ş miliarde EURO pentru domeniul educaţiei, aceasta însemnând că banii pieduţi din cauza corupţiei sunt de 9 ori mai mult. Banii pierduţi din cauza corupţiei reprezintă o sumă daproximativ de 20 de ori mai mare decât bugetul alocat persoanelor bolnave şi cu dizabilităţi (aproximativ 1,7 miliarde EURO). Sumele pierdute din cauza corupţiei sunt aproximativ de două ori mai mari decât totalul celor alocate pentru cheltuieli sociale (aproximativ 19 miliarde EURO)”. Cifrele sunt dezastruoase.
Cum spuneam, de acum vor fi folosite în campaniile politice pe plan european şi deja au ajuns la echipele de campanie ale tuturor partidelor politice care vor vorbi şi ele despre acest subiect, mai ale PPE şi ALDE. Dar, după cum veţi vedea curând, nici socialiştii nu vor rata un nou prilej de a se distanţa public de PSD, dorind să nu cumva să fie acuzaţi că susţin echipa acum la guvernare în România. Dar cel mai grav lucru este că acest raport este deja difuzat intens nu numai în instituţiile europene (la Comisia Europeană, era transmis exact când prim-ministrul Dăncila prezenta varianta sa asupra unei Românii perfecte, curate şi uscate), ci şi în organizaţiile reprezentând marii investitori economici. Aici ar trebui ca cineva să estimeze corect efectul imediat şi pe termen mediu al acestui Raport care cu siguranţă are date ce vor fi reluate în toate sintezele de ţară destinate grupurilor de analişti din capitale. N-o face, ignorăm ceea ce este deja o vulnerabilitate majoră pentru România. Sigur că-i putem ignora şi să declarăm că sunt nişte capitalişti duşmănoşi care vor să ne calce în picioare până nu mai rămâne nimic. E o posibilitate. Poate însă cineva va vrea să fie atent căci, pe fond, chestiunea devine nu numai gravă, ci se perenizează, ca un fel de emblemă negativă de ţară.
Interesează pe cineva?
