Numele orașului Iași a fost explicat în foarte multe variante. Potrivit unor istorici, în anul 1240, mongolii, în timpul marilor invazii din Europa, i-au adus pe meleagurile moldave pe alanii târzii, numiţi asii sau iasii. Alţii susţin însă că numele Iaşi are o origine slavă iassa, care înseamnă frasin sau frăsinet. Există şi o teorie care susţine şi originea latină a numelui, derivându-l din Iassa, care ar însemna apa, iaz, râu sau torent de apă. Primele menţiuni scrise ale numelui Iaşi au formă de plural – Iasy, și de aceea lingviştii consideră că numele urbei celor şapte coline derivă de la un anume Ias, care a stăpânit la un moment dat localitatea, ce a căpătat apoi numele sub aspectul plural Iaşi. Numele propriu de IAŞI apare într-un document din 28 iulie 1609: “Şi întru aceasta iarăşi au venit înaintea noastră… Şi Vasile Tărbudul, fiul Sânzianei, şi Iaşul, și femeia lui, Cerna”. Disputele dintre istorici, lingvişti şi istoriografi referitoare la originea denumirii de IAŞI, IEŞI sau EŞI sunt încă destul de aprige. Probabil, niciodată nu se va ajunge la un consens în această privință.
Copou
Acest sector a fost acoperit de păduri mai mult timp, încât chiar în secolul al XVIII-lea Biserica “Patruzeci de Sfinţi” era situată în afara târgului. Copoul, ca aşezare târzie, în secolul XIX, îşi trage numele de la oronimul “copou”. În cartea “Asupra denumirii vechi a cartierelor din oraşul Iaşi”, autorii Alexandru Obreja şi Constantin Turcu spun că numele cartierului provine din termenii “copiu” sau copău” ce au sensul de înălţime lată şi întinsă”, părere acceptată şi de Iorgu Iordan. Legendele spun că numele Copoului vine de la un copoi după a cărui urmă, reîntors din luptă, s-a luat domnitorul Vasile Lupu pentru a o găsi pe soţia sa, doamna Tudosca, ascunsă de teama vrăjmaşilor într-un stejar secular de pe acele locuri. Tot în Copou se află și cartierul Țicău, numit în trecut şi “Muntenimea de Jos”. Se crede că numele mahalalei ar proveni de la un boier Ţicău care stăpânea pământuri în acest sector. Proprietăţile sale au fost divizate prin vânzări, deşi la 1852 mai era încă amintit în documente şi un Ştefan Ţicău, ce a transcris un corpus de cronici la Iaşi. La stânga, cum cobori dealul Copou, este cartierul Sărărie, cu strada ce poartă acelaşi nume, altadată Drumul Sării. Este una dintre cele mai vechi uliţe ale Iaşului, prin care, acum 200 de ani, se făcea un bogat trafic cu sarea ocnelor domneşti.
Păcurari
Păcurari, sat, târg şi cartier a fost pus ca nume în legătură cu termenul latin “pecorarius” (păstor, cioban), considerându-se că pe aici ar fi trecut un drum vechi de transhumanţă. Un document istoric din 1830 şi o anafora din 1855 precizează că în târguşorul Păcurari “s-au găsit case şi dugheni … Şi putini pline de păcură… “.
Târgu Cucu
Strada Sărăriei, drumul sărarilor de altădată, ce duceau sarea cu căruţele, se termină în Târgu Cucu. În această zonă, copacii ce mărgineau oraşul erau plini de păsări, de cuci, ce cântau pentru a-şi găsi perechea. Cu timpul, oamenii s-au obişnuit să spună locului Târgu Cucu…
Piața Unirii
Cu peste 400 de ani în urmă, pe locul unde se află astăzi Piaţa Unirii, a existat o mahala a breslei olarilor, fapt dovedit de descoperirea a 123 cuptoare de ars ceramică, din secolul al XVI-lea. În 1859, pentru prima dată, în faţa unui han din acest loc, s-a jucat Hora Unirii. Mai târziu, pe 2 noiembrie 1901, în acest loc s-au organizat manifestări prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul, iar pe 27 mai 1912 a avut loc inaugurarea statuii de bronz în amintirea lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al ţărilor unite, Moldova şi Muntenia.
Podu Roș
Sunt două legende urbane care încearcă să explice misterul denumirii cartierului Podu Roş. Prima dintre ele se referă la caracterul rău famat pe care l-a avut această zonă în trecut, care cuprindea un număr foarte mare de cârciumi şi bordeluri. Şi cum perdelele locurilor de dezmăţ ar fi avut culoarea roşie, la fel ca şi felinarele din cartier, s-a presupus că aşa a apărut şi denumirea cartierului. O altă legendă legată de cartierul prin mijlocul căruia trece râul Bahlui se referă la un presupus loc de execuţie. S-a scris de-a lungul vremii că în apropierea râului ar fi existat un loc de execuţie al boierilor Iaşului şi că apa se colora în roşu de fiecare dată când un alt nobil era ucis.
Socola
Cartierul Socola, ca şi dealul cu acelaşi nume, ar proveni, dupa Constantin Cihodaru, de la onomasticul “Socoal”, adică “satul lui Socol”. Numele Socol este destul de răspândit în onomastica noastră, de la care au putut proveni şi alte nume ca Socoleşti, Socolari, Socoleţ. Iorgu Iordan apreciază că termenul “sokol” are sensul de şoim”, însă acest toponim trebuie considerat ca o creaţie românească.
Tătărași
Gheorghe Ghibănescu sublinia că Tătăraşii erau o aşezare rurală “urzită prin secolele al XVI-lea si al XVII-lea. Despre originea acestui nume au fost emise mai multe ipoteze. Filologul Iorgu Iordan afirma că el ar fi legat de tătarii ce au devenit sedentari în Moldova. La rândul său, istoricul Mihail Costăchescu arată că în secolele XV-XVI existau robi tătari în jurul curţilor domneşti din Iaşi, Suceava, Neamț, cu diverse îndeletniciri meşteşugăreşti.
Frumoasa
Numele Mănăstirii Frumoasa vine de la frumuseţea priveliştii, odinioară Frumoasa fiind înconjurată cu apă şi bărci de plimbare. Numele bisericii l-a imprumutat şi cartierul.
Manta Roșie
După cum arată un document din 20 iulie 1670, aici a trăit un proprietar de terenuri numit Manta. Acest patronim a fost asociat apoi cu mantaua roşie, haină pe care o îmbracau călăii ce executau pe cei condamnaţi la moarte. Unele documente spun de cel mai sângeros călău al Iaşului, care a fost nevoit să aleagă între pedeapsa cu moartea şi meseria de călău locuia în această zonă. Apariţiile sale terifiante, prin cruzimea cu care îi tortura pe vinovaţi, erau întărite de mantaua sa roşie cu care era îmbrăcat. Casa în care se crede că a trăit el mai există și astăzi, dar este o ruină, pentru că se crede că este bântuită de stafii, așa că nimeni nu a avut curajul să investească aici.
Galata
Pe dealul din vestul Iaşului se află Mănăstirea Galata, care a dat şi numele cartierului ridicat în secolul XX. În 1579, Petru Şchiopul făcuse o mănăstire cunoscută sub numele de Galata din vale, care s-a dărâmat. Trei ani mai târziu, domnitorul a ordonat ridicarea altei biserici, pe deal, iar zidul de piatră ce înconjoară Galata s-a construit începând din 1735. Fiind loc de refugiu în caz de război sau epidemii, în incinta Galatei s-a construit o locuinţă domnească. Întrucât domnii din Principate, care mergeau la Poartă, erau primiţi într-o suburbie a Constantinopolului, cu numele de Galata, iar cei ce veneau de la Poartă cu treburi la Iaşi erau primiţi mai întâi în curţile de la Galata, prin analogie, această mănăstire a primit numele pe care îl poartă.
Bucium și Trei sarmale
Satul Bucium, răsfirat, cu aspect pitoresc, îşi are numele de la cunoscutul instrument de care se serveau străjile de pe dealuri pentru a anunţa eventualele apropieri ale tătarilor. Preluând ceea ce a fost original din veche construcție, la Bucium a fost restaurat renumitul Han „La Trei Sarmale”, care şi-a primit numele de la cele trei sarmale ce se serveau în dar celui intrat la han să ospăteze, sau să zăbovească la un pahar cu vin.
În perioada comunismului, Iașul a cunoscut o puternică dezvoltare industrială. De aceea, s-au construit noi cartiere, ale căror denumiri au preluat numele fabricilor – Nicolina, CUG… Foarte recentele cartiere Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun și Dacia au concentrat un mare număr de oameni, veniți să muncească în marile întreprinderi socialiste. Între aceste cartiere, se afla Piața Alexandru cel Bun, numită de unii Piața Voievozilor, datorită numelor celor doi domnitori. Multe străzi din cartierul Dacia poartă vechile denumiri ale orașelor din perioada daco-romană – Sarmisegetuza, Buridava sau Sucidava. Dar toate locurile, mai vechi sau mai noi, au un răsunet de istorie, iar vizitatorii din alte ținuturi intră, pentru câteva momente ce se sustrag cu totul curgerii timpului, în marea zodie a eternității Iașilor.
