Inaugurat, cu fast, pe 31 decembrie 1852, Teatrul Național din București avea să fie bombardat puternic în 1944, clădirea suferind pagube importante. Pe 12 decembrie 1944, când cel de-al Doilea Război Mondial nu se încheiase, sovieticii încărcau 41 de vagoane cu bunurile instituției și le trimiteau la Moscova. Nu vor mai fi recuperate niciodată!
În aprilie 1836, ”Societatea Filarmonica” din București, fondată de I.H.Rădulescu și de Ion Câmpineanu, cumpără Hanul ”Câmpinencii”, dorind a ridica, acolo, clădirea unui teatru național. Se începe colectarea de bani. Patru ani mai târziu, ”Obșteasca Adunare” propune domnitorului Alexandru Ghica un proiect nou. Gheorghe Bibescu este cel care, finalmente, stabilește locația: pe Podul Mogoșoaiei, fostul Han ”Filaret”, afectat de cutremurul din 1838(considerat a fi unul dintre cele mai mari seisme din istoria noastră), când suferise pagube importante și trebuia dărâmat. Construcția pleacă la drum în 1846. Se va lucra până în toamna lui 1852, după planurile lui Heffit. Decorațiunile interioare sunt opera maestrului neamț Mulhdorfer. Sala are un parter cu 338 de staluri, trei rânduri de loji, un foier luxos cu scări de marmură de Carrara și o mare galerie, unde aveau accest atât elevii, cât și studenții, în mod gratuit. Sala, în întregimea ei, dispunea de 1.000 de locuri, era a treia, ca mărime, din Europa și avea o acustică excelentă.
Teatrul Național la 1880, imagine ”trasă” de Eduard Pesky (1835-1909), un fotograf născut la Codlea, dar cu școala în Brașov și Budapesta. Pesky este considerat de specialiști ca fiind unul dintre primii fotografi “de clădiri” din capitală.
Inaugurarea, făcută cu fast, are loc pe 31 decembrie 1852, cu piesa ”Zoe sau Amantul împrumutat”, vodevil cu cântece, tradusă de Bobescu, cu muzică de Wachman, cu Nina Valery și Costache Caragiale (cel care va deveni și primul director la teatrului) în rolurile principale și cu domnitorul Barbu Știrbei printre invitați. În primii doi ani de la deschidere, locul este iluminat cu lumânări de seu.
Din 1854, se folosesc lămpi cu ulei de rapiță, apoi gaz aerian și curent electric. În 1875, Teatrul cel Mare devine Teatrul Național, sub directoratul scriitorului Alexandru Odobescu.
Teatrul Național (situat pe actualul loc al Hotelului Novotel) și Palatul Telefoanelor, în perioada interbelică, în acele vremuri cea mai înaltă clădire din capitală
Anii trec, pe scenă urcă actori imenși. Pe 24 august 1944, ca represalii la actul petrecut cu o zi înainte, germanii bombardează Bucureștiul și nu numai. Clădirea Teatrului Național este serios afectată. Pe 26, un nou raid incendiază ceea ce mai rămăsese în picioare. Pe 25 noiembrie, Victor Eftimiu este numit directorul teatrului. Pe 5 decembrie, la Legația Rusă are loc aniversarea constituției sovietice. Bucureștiul fusese acaparat. Pe 12 decembrie 1944, bunurile Teatrului Național, sunt rechiziționate de ruși, în contul reparațiilor de război. Încărcate în 41 de vagoane, ele vor fi trimise către Moscova și niciodată înapoiate. Zeci de ani de istorie dispăreau complet…
