Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii retailerului Dedeman, au înfiinţat Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români.
„Am înfiinţat firma holding pentru flexibilitatea pe care ţi-o oferă această structură în dezvoltarea de noi investiţii ale grupului nostru, dar şi pentru că dorim să ne organizăm să ne structurăm mai bine pe linii de business încât să fim mai eficienţi. Nu intenţionăm să ne listăm la bursă. Pavăl Holding va deţine toate participaţiile pe care le controlăm în prezent“, a declarat pentru ZF Dragoş Pavăl.
Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.
Capitalul companiei de tip holding a fost stabilit după evaluarea participaţiilor deţinute de cei doi antreprenori la compania Dedeman. Evaluarea a fost realizată de către un evaluator autorizat de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România în noiembrie 2017, potrivit datelor din Monitorul Oficial.
Fraţii Pavăl au realizat în ultimii doi ani mai multe achiziţii, de la pachete de acţiuni în companii energetice la clădiri de birouri. Dedeman a parafat în vara acestui an achiziţia proiectului The Bridge, în cea mai mare tranzacţie de office de pe piaţa locală, deal evaluat la 200 de milioane de euro.
Dragoş şi Adrian Pavăl au ajuns anul acesta să controleze 59% din producătorul de cărămizi Cemacon Cluj, prin intermediul firmelor PIF Industrial şi Dedeman. Dedeman a devenit principalul acţionar al Cemacon la finele anului trecut după ce a cumpărat într-o singură tranzacţie un pachet de 13,4 milioane de acţiuni, ajungând de la 29% la 40,7% din capitalul producătorului român. Cei doi antreprenori au ajuns să deţină două pachete de câte apoximativ 5% în cadrul companiilor energetice Electrica, Transelectrica şi Conpet.