Ședință importantă la PSD. Liderii social democrați din toată țara, dar și parlamentarii, se reunesc pentru a discuta scandalul privind remanierea Executivului, dar și sesizarea pe care aceștia au făcut-o la CCR împotriva lui Klaus Iohannis.
Totodată pe agenda întâlnirii ar trebui să fie și plecările din rândurile social democraților, care au dus deja la pierderea majorității în Parlament.
În perioada următoare, social-democrații trebuie să voteze legea pensiior și bugetul de stat, dar se vor confrunta și cu o moțiune de cenzură, după cum au anunțat liberalii.
Prin urmare, plecările din PSD din ultima perioadă le dau emoții. De altfel, săptămâna trecută, ei au pierdut majoritatea în Camera Deputaților, iar peste câteva zile, potrivit unor surse politice, alți membri PSD ar urma să plece la partidul lui Victor Ponta, Pro România.
Astfel, social-democrații au emoții pentru voturile din Camera Deputaților, iar prezența lor în plen – alături de cei de la ALDE – este foarte importantă.
SURSA www.stirileprotv.ro