Cuvântul „administraţie” provine din limba latină, unde minister era un slujitor al unei alte persoane. Prin urmare, scopul administraţiei publice este de a sluji interesul public, asigurând buna funcţionare a serviciilor publice.
Administraţia publică este organizată într-un sistem format din următoarele componente:
a) administraţia centrală:
- Preşedintele României;
- Guvernul;
- administraţia publică centrală de specialitate (ministere, organe centrale subordonate Guvernului sau ministerelor, autorităţi administrative autonome);
- instituţii publice centrale subordonate ministerelor sau autorităţilor administrative autonome.
b) administraţia de stat în teritoriu:
- prefectul;
- serviciile deconcentrate ale ministerelor;
- ale celorlalte organe centrale de specialitate.
c) administraţia locală:
- administraţia locală de bază (Consiliul Local şi primarul);
- administraţia locală intermediară (Consiliul Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean).
Administraţia publică locală este a doua componentă fundamentală a administraţiei publice, alături de administraţia publică centrală. Deosebirile esenţiale dintre cele două tipuri de administraţie, centrală şi locală, pornesc de la limitele competenţei teritoriale şi de la faptul că autorităţile administraţiei publice locale sunt legitimate democratic prin alegeri libere desfăşurate în unitatea administrativ-teritorială.
Sub aspect administrativ, teritoriul României este organizat în unităţi administrativ-teritoriale: comune, oraşe, municipii, judeţe.
În cuprinsul acestora se organizează şi funcţionează următoarele autorităţi ale administraţiei publice locale: Consiliul Local, Primarul, Consiliul Judeţean, preşedintele Consiliului Judeţean.
Consiliul Local este autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe, municipii şi se rezolvă treburile publice din aceste unităţi administrativ-teritoriale.
El este compus din consilieri locali, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă de către cetăţenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-şi exercite mandatul.
Mandatul consiliului local este de 4 ani. Consiliul Local are o competenţă materială generală, limitată teritorial la nivelul unităţii administrativ-teritoriale în care a fost ales.
El are iniţiativă şi hotărăşte în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. În exercitarea atribuţiilor care îi revin Consiliului Local intră că acesta adoptă hotărâri, acte administrative care pot avea caracter normativ sau individual.
Primarul este organ al administraţiei publice locale cu caracter executiv care în exercitarea atribuţiilor sale îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.
Primarul este şeful administraţiei publice locale şi reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie.
Fiecare comună, oraş, municipiu şi subdiviziune a municipiului are câte un primar.
Primarul este ales pentru un mandat de 4 ani prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat prin scrutin uninominal de către cetăţenii cu drept de vot dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială.
Actele emise de primar sunt acte administrative şi se numesc dispoziţii. Ele au caracter normativ sau individual şi devin executorii după ce au fost aduse la cunoştinţa publică, respectiv după ce au fost comunicate persoanelor interesate.
Activitatea administraţiei publice este dominată de principiul legalităţii, în sensul că toate actele administrative trebuie să fie conforme cu Constituţia, legea şi actele normative adoptate sau emise de organele administrative ierarhic superioare.
Constituţia României garantează cetăţenilor două drepturi prin intermediul cărora aceştia se pot informa cu privire la activitatea administraţiei publice şi de a acţiona împotriva eventualelor abuzuri:
1. dreptul la petiţionare
2. dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
Prin petiţie se înţelege orice cerere, reclamaţie, sesizare ori propunere, formulată în scris ori prin e-mail, pe care un cetăţean o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale.
Autoritatea publică are obligaţia ca, prin intermediul compartimentului pentru relaţii cu publicul, să comunice petiţionarului un răspuns în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei.
Este obligatoriu ca în petiţie să fie indicate numele şi adresa petiţionarului, deoarece petiţiile anonime se clasează.
Maria Păduraru – Asociația pentru Dialog în Justiție
