Acuzaţii grave la adresa unui psiholog din Iaşi. Mai multe ONG-uri acuză un trainer care ţine cursuri de terapie, cu avizul Ministerului Educaţiei că foloseşte practici abuzive în tratarea copiilor diagnosticaţi cu autism.
Mai mult, în faţa unui public numeros, şi-ar supune micii pacienţi la experimente şi i-ar forţa să-i execute comenzile, mai spun reprezentanţii Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist.
Un public numeros şi un copil diagnosticat cu autism, care execută, forţat, ce îi spune bărbatul din faţa lui. Sunt fotografiile pe care un psiholog din Iaşi le postează pe pagina lui de socializare.
Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist a fost sesizată cu privire la unele practici făcute publice pe pagina proprie de către bărbatul care susține în toată țara cursuri de specializare în domeniul autismului sub umbrela Ministerului Educației.
„În opinia noastră, supunerea copiilor diagnosticați cu autism la experimente demonstrative, cu public, constituie forme de abuz fizic și psihic la care nici un copil cu sau fără autism nu ar trebui să fie expus. Urcarea pe o scenă în fața a sute de oameni și forțarea fizică a copilului cu dizabilitate psihică să execute în public diferite sarcini, chiar și cu acordul părinților, nu este o practică acceptată în nici o formă de terapie modernă. Cu atât mai mult cu cât, atunci când copilul protestează, trainerul recurge la contenționare fizică pentru a-l obliga să execute sarcinile, după cum se poate vedea din imagini.”, arată federaţia.
Organizaţia vine şi cu o solicitare către ministerul educaţiei.
„Considerăm că drepturile copiilor folosiți în demonstrațiile practice sunt încălcate, aparent cu acordul părinților și că este inumană, degradantă și lipsită de etică recurgerea la metode care par mai degrabă numere de circ, cu scopul obținerii de foloase materiale”, arată aceştia.
Pe pagina de socializare a trainerului sunt şi părinţi care cred că metodele folosite sunt prea dure pentru un copil care are tulburări de acest fel.