BUNICUL Florin Piersic – un cavaler mereu tânăr

0
632

Duminică, 27 ianuarie, actorul Florin Piersic împlineşte 83 de ani. Actor excepţional, înzestrat cu umor şi sensibilitate, debordant de energie în fiecare apariţie publică, cu o viaţă personală extrem de tumultuoasă, Florin Piersic a rămas de-a lungul timpului unul dintre cei mai iubiţi slujitori ai scenei noastre şi unul dintre reprezentanţii cei mai respectaţi ai actului cultural din ţara noastră. A jucat de-a lungul carierei comedie, dramă, tragedie, personaje istorice, atât în teatru cât şi în film, multe dintre roluri fiind foarte apreciate de public, ceea ce demonstrează complexitatea personalităţii sale artistice, geniul şi naturaleţea care îl caracterizează atât de bine.

Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, din părinți bucovineni – mama sa fiind originară din Valea Seacă, iar tatăl, Ştefan Piersic, medic veterinar de profesie, fiind originar din Corlata.

Florin Piersic și-a petrecut copilăria la Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi la Cernăuți, unde tatăl său a obţinut un post în anul 1941 și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3 – Colegiul Național Emil Racoviță de astăzi.

Despre această perioadă a vieţii sale, actorul mărturiseşte: ”La şcoală, profesorul de matematică îmi spunea ciocoflender, dar nu într-un sens bun, el, de fapt, mă făcea tâmpit pentru că nu mă pricepeam deloc la calcule”. Din acea perioadă a vieţii, lui Piersic i-a rămas termenul de ciocoflender, pe care îl foloseşte pentru a-şi alinta admiratorii.

Apoi Florin Piersic s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (azi, UNATC), examenul de admitere fiind susţinut în faţa unei comisii din care făceau parte Marietta Sadova, Ana Barcan, George Vraca şi Costache Antoniu. Deşi a avut parte de dificultăţi în parcurgerea studiilor, Ştefan Piersic fiind deţinut politic, Florin a absolvit Institutul, în anul 1957, avându-i drept colegi de promoţie pe Leopoldina Bălănuţă, Ica Matache, Gheorghe Popovici Poenaru, Anatolie Spânu şi Liviu Crăciun.

În anul 1958, alături de colegii de promoţie, întreprinde un stagiu pe scena teatrului din Piaţa Neamţ, iar în 1959, devine angajat, prin concurs, al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde debutează cu rolurile Alexei, din „Tragedia optimistă”, şi cel al lui Richard Dudgeon, în „Discipolul diavolului”.

În acelaşi an, Piersic este remarcat de regizorul francez Louis Daquin, care l-a distribuit în filmul „Ciulinii Bărăganului”, un debut cinematografic plin de succes, urmat, în acelaşi an, de prezenţa în pelicula „O poveste ca-n basme”.

În anul 1960 joacă în filmele „Aproape de soare”, şi în „Flăcăul şi focul”, urmate, un an mai târziu, de rolurile din „Celebrul 702” şi „Drum nou / Lada cu zestre”, de Mihai Iacob.

În anul 1962 joacă în „S-a furat o bombă”, în 1963 în „Paşi spre lună” şi în anul 1965 în „De-aş fi… Harap Alb”.

Tot în 1965, regizorul Al. Finţi îi încredinţeză rolul lui Lennie în piesa „Oameni şi şoareci”.

Pe plan personal, în anii ’60, Florin Piersic se căsătorește cu actrița Teatrului Mic, Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Piersic Jr.

În anul 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Din cariera sa cinematografică de excepţie, mai enumerăm rolurile din „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe” (1967), „Columna” (1968), „Mihai Viteazul” (1971) şi „Haiducii lui Şaptecai” (1971).

Însă personajul care a rămas definitoriu în memoria spectatorilor şi admiratorilor săi, a rămas celebrul Mărgelatu, dar sunt notabile şi personajele Anghel Șaptecai, sau haiducul Grigore Pintea. Remarcabile sunt, aşadar, rolurile sale din peliculele „Drumul oaselor” (1980), „Trandafirul galben”(1982), „Misterele Bucureştilor” (1983), „Masca de argint” (1985), „Colierul de turcoaze” (1986) şi „Totul se plăteşte” (1985).

În anii ’80 înregistrează, alături de Angela Similea, o piesă foarte cunoscută în acei ani – ”Nufărul alb”. Tot alături de solistă avea să joace rolul Zmeului în filmul muzical ”Rămășagul”, regizat de Ion Popescu Gopo, dar şi în musicalul ”Corina” de Edmond Deda, după ”Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian.

A doua soție a fost tot o actriță, Anna Szeles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară, în anul 1976, însă în anul 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel.

În anul 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török, de asemenea originară din Cluj.

În decembrie 2006, Florin Piersic şi-a lansat la Cluj-Napoca DVD-ul „Omul cu 100 de chipuri”, cu înregistrări şi un interviu realizat de TVR Media.

Actorul a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

După Revoluţia din anul 1989 a mai apărut în filmele „Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunărea” – în 2003, „Fix Alert” – în 2005 şi „Eminescu versus Eminem”, în acelaşi an, 2005.

Din anul 2008 este cetăţean de onoare al municipiului Oradea. De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit acest titlu al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, București sau Galați.

În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC – „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Toate cele 10 melodii sunt compuse de Dan Iagnov, iar versurile sunt scrise de Dan Iagnov şi Andreea Andrei.

Şi tot în 2009, Piersic a primit Premiul pentru întreaga carieră în cadrul festivalului de film Transilvania, dar şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane.În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC – „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Toate cele 10 melodii sunt compuse de Dan Iagnov, iar versurile sunt scrise de Dan Iagnov şi Andreea Andrei.

În 26 ianuarie 2011, cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”, iar în interior a fost deschisă şi cafeneaua „La Mărgelatu”.

În anul 2011, Cocor, Teatrul Metropolis şi Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti au organizat lansarea proiectului „Walk Of Fame”, în cadrul căruia actorul Florin Piersic a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, în spaţiul dedicat artiştilor români.

La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova, după ce Florin Piersic a adresat o scrisoare președintelui moldovean motivând solicitarea prin faptul că acolo este primit foarte bine de oameni și se simte iubit, iar tatăl lui a activat, în calitate de medic veterinar, atât în Bucovina cât și în Basarabia, la Cernăuți, respectiv Soroca.

Puţini ştiu faptul că Florin Piersic a fost de nu mai puţin de 37 de ori la Ierusalim la Mormântul Sfânt.

Printre spectacolele de teatru celebre în care a mai jucat Florin Piersic se numără „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Oameni şi şoareci” şi „Străini în noapte”.

A apărut şi în piesele de teatru TV „Visul unei nopți de iarnă” şi „Ultima haltă în paradis”, şi în telenovela „Lacrimi de iubire”. Dar prezenţa sa pe micul ecran s-a materializat şi în numeroase emisiuni de divertisment, în care a reconfirmat că poate cânta la fel de bine cum joacă.

Una dintre poveştile care i-au marcat viaţa lui Florin Piersic a avut loc în timpul Holocaustului. Tatăl său a adăpostit în abatorul pe care îl deţinea şase familii de evrei, timp de şase luni de zile, perioadă în care le-a hrănit şi protejat. Când situaţia le-a permis familiilor să părăsească abatorul, ele s-au dus în Israel şi au sădit un pom în Grădina Ghetsimani pe care au pus o plăcuţă cu inscripţia: „Doctorul Ştefan Piersic, profesorul din Cernăuţi, ne-a salvat viaţa ţinându-ne în casa lui şase luni de zile”. Tocmai pentru că tatăl său a salvat vieţile atâtor oameni, Florin Piersic a fost chemat în Israel de prim-ministrul Israelului, Beniamin Netaniahu, care i-a oferit medalia onorifică a Israelului şi Ierusalimului.

Florin Piersic este şi bunic – al Soniei, fiica lui Florin jr. și al lui Mark Cristian, fiul lui Daniel, care este stabilit, cu familia, la Viena.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments