Valentina Damian este elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Mihai Eminescu”, Profilul Filologie şi vrea să devină medic. Tânăra este din satul Boroşoaia, comuna Plugari şi provine dintr-o familie cu doi copii, cu posibilităţi materiale modeste dar care au cele mai înalte ţeluri. În clasa a X-a, Valentina a auzit de la o colegă de-a sa că există o asociaţie, ProRuralis, care oferă burse elevilor cu rezultate foarte bune la învăţătură. Sprijinul material consta în asigurarea căminului şi a meselor pe zi, iar cei interesaţi pot face pregătire gratuit la matematică şi la alte obiecte.
„În clasa a XI-a aveam o colegă care era în ProRuralis şi m-am interesat de ce documente şi condiţii trebuie să îndeplinesc pentru a beneficia de bursă. Pentru mine ProRuralis înseamnă foarte mult pentru că într-un fel îmi ajut şi părinţii să îi scutesc de anumite cheltuieli şi pot să-mi continui studiile aşa cum îmi doresc. În aceeaşi situaţie mai este şi o colegă de clasă plus colegii din internat”, a spus Valentina.
Cel mai mare vis al fetei este cel de a ajunge medic pentru că este pasionată de biologie şi îşi doreşte foarte mult să îi ajute pe cei aflaţi în suferinţă. Deşi ştie că este un drum greu, care necesită mult studiu şi sacrificiu, Valentina este convinsă că va excela ca profesionist.
„Vreau să dau la UMF Iaşi, la Medicină Generală şi să ajung doctor. Mi se pare o profesie de viitor şi am observat că în ultimul timp chiar medicii sunt mult mai apreciaţi pentru că o bună parte dintre ei pleacă în străinătate. Trebuie să rămână medici şi aici în ţară. Aici e familia mea, îmi este mult mai uşor. M-am gândit să aleg ginecologia şi medicina de familie”, ne-a povestit tânăra.
Drumul ascensiunii
Încă din clasa a X-a, Valentina s-a decis asupra viitoarei sale cariere în medicină motiv pentru care s-a apucat de studiu.
„Sunt înscrisă într-un proiect al profesorilor Nedea la biologie şi facem pregătire sâmbăta şi la chimie fac pregătire cu o doamnă profesoară de la mine de la şcoală cu care am mai făcut şi în clasa a XI-a şi a XII-a. La început nu credeam că o să reuşesc să înţeleg materia dar acum este foarte frumos şi chiar mă pasionează”, explică Valentina.
Iniţial, fata nu a crezut că se va putea încadra în criteriile de selecţie a celor de la ProRuralis. Pentru a putea beneficia de bursă, elevii trebuie să aibă media generală peste 9 şi să provină dintr-o familie cu posibilităţi financiare precare.
„La început am intrat cu o medie de 9, nu foarte mare şi nu eram sigură că o să reuşesc să cresc. În fiecare an am evoluat mult, lucru pe care l-au remarcat şi profesorii. Anul trecut am avut media 9,97. Ei sunt mândri de mine şi doamna profesor de engleză a observat o evoluţie importantă. În clasa a IX-a abia ştiam să mă prezint iar acum am certificatul Cambridge luat”, a spus eleva.
Dincolo de ajutorul financiar pe care asociaţia îl oferă acestor copii, Valentina spune că îşi poate vedea îndeplinit visul de a ajunge medic şi de a fi printre cei mai buni. Pe lângă studiu, fata ne-a povestit faptul că este implicată în mai multe proiecte de voluntariat care o ajută să se descopere.
„Sunt voluntar la Crucea Roşie, filiala Iaşi, apoi am fost şi la diferite evenimente caritabile, Cross pentru şcoli, Semimaraton, fac parte din clubul de voluntariat de la Colegiul Mihai Eminescu şi voluntar la ATOR Iaşi”, a spus Valentina.
Pentru că este un exemplu pentru toţi elevii, Valentina are câteva sfaturi pentru cei care au fost în aceeaşi situaţie ca a ei.
„Eu îi sfătuiesc să îşi urmeze visul. Este important să-ţi stabileşti un plan după care trebuie să lupţi indiferent de ce ar fi. În acelaşi timp, trebuie să ai susţinerea părinţilor”, conchide tânăra.