Milionarii Europei, invitati de Ion Tiriac, la Balc, au incheiat vanatoarea. Ei au petrecut doua zile pe domeniul miliardarului roman

0
378

Vânătoarea de la Balc organizată în fiecare an de Ion Ţiriac pe domeniul său de vânătoare din Bihor s-a încheiat. Invitaţii, printre cei mai bogati oameni ai Europei, au petrecut, s-au relaxat si au discutat despre oportunități de noi afaceri. Evenimentul s-a desfășurat în maximă discreție şi nimeni nu a dezvăluit numărul mistreţilor împuşcaţi. Cel mai probabil au fost peste 100. „A fost cea mai bună recoltă”, a spus Ion Țiriac.

 

 

Au fost două zile pline pentru pasionații de vânătoare prezenți pe domeniul cinegetic de la Balc. Vineri, au avut parte de două goane, iar sâmbătă dimineața, de a treia. Apoi, după un prânz cu meniu vânătoresc, invitații lui Ion Tiriac au pornit spre case. O parte au ales aeroportul din oraşul ungar Debreţin, unde îi așteptau avionaele particulare, alții – aeroportul din Oradea.

Printre participanții la vânătoare s-a numărat și Dragoș Dobrescu, omul de afaceri supranumit „miliardarul fărăchip”.

Este al 14-lea an în care Ion Ţiriac organizează vânătoarea din judeţul Bihor. Spre deosebire de anii precedenti, acum evenimentul s-a desfășurat în condiţii speciale de protecţie, din cauza pestei porcine africane a decimat populația de mistreti.

Pentru a evita izbucnirea unor focare de trichineloză sau pestă porcină, fiecare porc a fost examinat de reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Doar carnea animalelor sănătoase va fi donată centrelor de copii și celor de bătrâni din județ. O parte va ajunge și la localnicii care au fost gonaci și au dus mistreții în cătarea pustii, dret răsplată pentru participarea la vânătoare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments