O actriță din Iași a cucerit cinematografia internațională

Roxana Condurache a lăsat Iașul pentru a-și urma visul, cel de a ajunge actriță în anul 2007, însă nu ar pleca pentru nimic în lume în străinătate. De când a debutat și până acum, Roxana a jucat mai multe roluri în spectacole de teatru precum Pulse, în regia lui Javier Opazo Madariga, în filmul The Whistleblower, rol care i-a adus o nominalizare la Premiile Genie din Canada la categoria “Cea mai bună actriță în rol secundar”. Dincolo de toate acestea, în interviul acordat săptămânalului 7 Est, actrița vorbește despre munca enormă pe care a depus-o în toți acești ani pe platourile de filmare, despre profesionalism, simplitate, dragoste față de familie, carieră și țară.

0
2393
Roxana Condurache

În urmă cu 12 ani, Roxana era studentă în anul I la Facultatea de Economie din Iași. Sub îndrumarea părinților, a decis să se înscriere la admiterea la Facultatea de Teatru din București.

“Am plecat din Iași în 2007, cu un singur gând: să ajung actriță. Plecarea mea a fost determinată de admiterea la Facultatea de Teatru din București – aceasta a fost singura condiție impusă de părinți atunci când am întrebat dacă sunt de acord să renunț la Facultatea de Economie unde eram în anul I. Răspunsul lor a fost unul clar: dacă intri la Facultatate de Actorie, suntem alături de tine. Și așa a fost. Deși am fost admisă și la facultatea din Iași, dar am ales să plec departe de casă, la București, pentru că acolo știam că mi se vor deschide porțile”, a spus actrița.

Pe toată perioada facultății, Roxana a jucat în teatru și film, după care s-a concentrat pe evoluția profesională.

“Debutul meu a avut loc în 2008, cu spectacolul de teatru Pulse, în regia lui Javier Opazo Madariga, realizat cu ajutorul Centrului Național al Dansului București, sub îndrumarea managerului de proiect Alexandru Mihăescu. Este vorba de un spectacol experimental realizat într-un spațiu neconvențional, care vorbește despre legile fundamentale care conduc rasa umană. A fost o experiență extraordinară pe care nu o voi uita cu siguranță și care m-a format ca și artist. Regizorul chilian Javier Opazo Madariga a fost călăuza noastră în drumul asiduu spre autocunoaștere și autodepășire. De la el am învățat că arta cere sacrificiu și că fără dăruire trup și suflet nu poți realiza ceva autentic. Distribuția era alcătuită din opt studenți la actorie, printre care mă număram și eu”, a completat ieșeanca.

Întrebată fiind cum de a ales lumea filmului, Roxana Condurache ne-a spus că a fost o alegere naturală, iar acest lucru a fost confirmat în momentul în care a jucat primul rol.

“Îmi amintesc cu bucurie că în copilărie eram absolut îndrăgostită de lumea filmului și mai ales de actrițe. Totodată faptul că am fost aleasă pentru rolul din The Whistleblower încă din primul an de facultate a fost un semn pentru mine că și cinematografia mă vrea. Întotdeauna lucrurile din viața mea au venit treptat și astfel am învățat să am răbdare şi să abordez pas cu pas orice nouă provocare. Sunt pasionată de tot ce înseamnă lumea filmului și încerc atât cât îmi permite timpul să o cunosc cât mai îndeaproape. De aceea am ales să studiez la Master scenaristică și regie și de câte ori am ocazia asist la montaj de film. Mi-aș dori sa învăț câte puțin din fiecare departament ce ține de cinematografie. Filmul este un domeniu la care nu aș renunța niciodată, astfel încât consider că fiecare proiect care îmi bate la ușă reprezintă o nouă etapă din evoluția mea. Și le deschid cu bucuria unui copil care iși desface cadourile de la Moș Crăciun”, spune Roxana.

 

Pe culmele celebrității

Roxana a fost aleasă încă din primul an de facultate să joace un rol într-un film de talie internațională, The Whistleblower, iar prestația sa a fost extrem de apreciată.

“Primul rol a fost într-un serial de televiziune, după care a urmat un scurtmetraj și apoi am fost chemată de Mihai Ghior, căruia aș dori să îi mulțumesc pe această cale, la casting pentru un rol în filmul The Whistleblower. Inițial aveau nevoie de o actriță pentru un rol mai mic, însă după ce am dat primul casting cu regizoarea filmului Larysa Kondracki și cu unul dintre producători, Cristina Pioveșan, am intrat direct pe lista scurtă pentru rolul Raya Kochan, al 5-lea ca și importanță în film. Îmi amintesc că mi s-a parut atât de incredibilă această veste, încât era cât pe ce să nu mă prezint la casting. Mihai Ghior m-a trezit puțin la realitate și mi-a spus că eu nu realizez importanța acestei șanse. Și l-am ascultat. Și așa, după alte multe sesiuni de castinguri, am bătut palma cu Larysa pentru acest rol, cu promisiunea din partea mea că voi face tot ce îmi stă în putință pentru o interpretare cât mai veridică și că voi munci mult pentru acest lucru”, povesteşte actriţa.

Rolul Raya Kochan din The Whistleblower a fost o adevărată provocare pentru actriță, pentru că a fost primul său rol într-un film de lungmetraj, un proiect internațional. Aici a jucat alături de Rachel Weisz și Monica Bellucci.

“Când am aflat că am luat rolul, recunosc că primul lucru a fost să intru în panică, realizând că am o responsabilitate enormă. Mesajul filmului, inspirat dintr-o poveste reală și faptul că urma să interpretez o tânără din Ucraina, victimă a traficului de ființe mă copleșea. Atunci mi-am amintit de o tehnică simplă: să faci totul treptat, pas cu pas. Și așa am făcut. Am avut la dispoziție două luni înainte de începerea filmărilor, timp în care m-am ocupat doar de asta. Am realizat o documentare asiduă pe subiect, am studiat limba ucraineană și am lucrat pe scenariu. La filmări nu au existat repetiții astfel încât a trebuit sa mă bazez sută la sută pe munca făcută de mine acasă”, spune ieşeanca.

Roxana a avut unul dintre cele mai dificile roluri de interpretat. Raya era o adolescentă de 15 ani care a ajuns să fie victima unei rețele care se ocupa cu traficul de carne vie.

“Nu voi uita niciodată ultima zi de filmare, care a fost și cea mai grea, în care am filmat scena violului. Au fost niște momente extrem de grele și costisitoare atât psihic cât și fizic, după care mi-am revenit total după câteva luni bune de la încetarea filmărilor. Îmi amintesc cu bucurie că după ce s-a tras scena violului, Larysa Kondracki mi-a mulțumit în fața întregii echipe și a spus că această scenă va vinde filmul. Pentru mine acele cuvinte au reprezentat o recunoaștere mai mare decât orice premiu sau recompensă financiară. Scena violului, așa cum o vedeți acum în film este o variantă mult mai ușoară decât cea care s-a montat în primă fază, pentru că la prima vizionare cu publicul, o femeie a leșinat în sala de cinema atunci când a văzut scena. Experiențele groaznice prin care trec aceste fete, victime ale traficului sexual, sunt ceva terifiant și este crucial ca publicul să simtă și să înțeleagă, pentru că până la urmă scopul acestui film este chiar acesta: să tragă un semnal de alarmă la ce atrocități se întâmplă în lume și din păcate, chiar foarte aproape de noi; iar numărul fetelor traficate sexual, care provin din Romania, este amețitor si mă îngrozește”, a mărturisit artista.

 

Nominalizată la premiile Genie

Roxana Condurache a fost mai apoi nominalizată la prestigioasele premii Genie, echivalentul canadian al Oscarurilor.

“Atunci când te zbați să reușești în domeniul actoriei, ți se poate întâmpla de multe ori să vrei să renunți. Pentru că probabilitatea cea mai mare este să fii respins la castinguri și audiții. Grija zilei de mâine, frica de posibilitatea eșecului, te pot determina să te reprofilezi. Cum mulți dintre colegii mei au făcut-o deja. Faptul că am primit acea nominalizare din partea Academiei de Film din Canada a fost pentru mine o dovadă palpabilă că dețin materialul necesar pentru a continua în această carieră. Totodată această nominalizare mi-a adus recunoaștere internațională. Când am mers în Toronto mi s-a întâmplat sa fiu recunoscută de oameni care m-au văzut în film. Și acum, după atâția ani de la premieră, primesc încă mesaje de la oameni din întreaga lume, care au văzut filmul. La Premiile Genie am fost abordată de Jean Marc Vale, regizorul Dallas Buyers Club, care m-a felicitat și dânsul pentru rolul din The Whistleblower, a spus actrița.

Cele mai importante realizări sunt rolurile pe care le-a jucat până acum în producțiile străine și în cele din România.

“Rolul din The Whistleblower este una din cele mai importante realizări profesionale până în acest moment. Totodată și faptul că am fost aleasă de o producătoare din SUA să o interpretez pe Lauren Bacall, actriță și soția lui Humphrey Bogart în filmul american Bogie and Bacall este foarte important pentru mine. Filmul se află încă în fază de post-producție pentru ca se caută finanțări, bugetul necesar fiind unul destul de mare, de ordinul milioanelor de euro. Călăuzele Nopții produs de Columna Cinema și regizat de Olimpia Stavarache este un proiect la care țin foarte mult. Fiind un film independent, lucrurile au mers într-un ritm mai încet, însă am deplină încredere în rezultatul final și de abia aștept premiera din acest an, când vom împărtăși publicului rezultatul muncii noastre – o echipă mică dar puternică, de oameni pasionați si îndrăgostiți de film”, explică Roxana.

 

Carieră şi în teatru

În prezent, Roxana Condurache este actor colaborator la Teatru L.S. Bulandra, unde joacă în spectacolul Coriolanus, în regia lui Alexandru Darie. Premiera a avut loc în cadru FNT anul trecut, după o perioadă de doi ani de repetiții.

“După cum spune și Răzvana Niță, Coriolanus este o megaproducție îndelung așteptată care redeschide apetitul pentru magia, consistența şi impactul teatrului ca „oglindă a vieții”; un spectacol care revitalizează peisajul nostru teatral conferindu-i un plus de fermitate, personalitate, măreție şi catharsis. Distribuția cuprinde 70 de actori, dintre care fac parte: Șerban Pavlu (in rolul lui Coriolanus), Radu Amzulescu, Camelia Maxim, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Ioana Macaria, Romeo Pop, Dan Bădărău”, anunţă Roxana.

Pe alt plan, actrița colaborează cu o importantă companie de cosmetice, ca și public speaker, într-o campanie națională educațională numită LIKEYOURSELF, care are ca și scop educarea fetelor de liceu în privința îngrijirii, frumuseții și importanței încrederii în sine. În timpul liber, actrița scrie pe blogul său http://www.roxanacondurache.com la o secțiune foarte apropiată de sufletului ei , intitulată Gânduri către sine.

 

Viața bate filmul

Dincolo de scena teatrului și de platourile de filmare, Roxana Condurache este un om cât se poate de simplu. Are o familie, un băiat de trei ani și spune că fericirea o poți găsi în lucrurile mici.

“După absolvire, m-am concentrat pe evoluția profesională și în 2010 m-am căsătorit cu George Pomponiu, scenograf de profesie, alături de care am un fiu în vârstă de 3 ani, Noah. Sunt soție și mamă, un om retras, o persoană introvertită, autodidactă, căreia îi place liniștea și compania celor apropiați. Ador să ascult muzică, să scriu, să citesc, să călătoresc, să descopăr lumea așa cum e ea: imperfectă. Planurile mele sunt să cresc frumos ceea ce am realizat deja. Familia mea și cariera. Vreau să mă asigur că fiul meu Noah va avea tot ce are nevoie pentru a ajunge un om împlinit. Atunci când devii mamă, aceasta este cea mai mare împlinire și tot ce faci zi de zi speri că va aduce un aport pozitiv în viața copilului tău”, conchide Roxana Condurache.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments