Institutul Villa Pierrefeu din Montreux este ultima școală de maniere din Elveția. În engleză se numește „finishing school” și s-ar traduce brut „școala de finisare”. Acolo ajung femei din casele regale sau soții de diplomați pentru a se pregăti în protocol și etichetă. Andreea Ștefănescu este una dintre absolventele acestei școli.
Înainte să te prezinți în fața unui specialist în etichetă, îți mai cercetezi o dată hainele și recapitulezi regulile bunei-purtări. Cum întinzi mâna când faci cunoștință, cum te așezi pe scaun, ce perle’ scoți pe gură. Dar uiți tot ce ai recapitulat când o întâlnești pe Andreea Ștefănescu. Cu un zâmbet încântător, relaxat, o căldură anume, îți dă încredere să fii tu. Când ai în față un profesionist al manierelor, el are grijă să nu te facă să te simți inconfortabil, nu e nazistul gesturilor necugetate. Și aflu care e motivul pentru care nu te lovește peste mână când ridici ceașca de cafea de pe masă fără să ridici și farfuriuța. E simplu: „Studiile de etichetă nu sunt ceva ce înveți pentru tine, ca să pari tu și mai strălucitoare, ca un diamant în societate, ci e ceva ce faci pentru ceilalți, ca și ceilalți să se simtă bine în prezența ta”, îmi spune Andreea. Da, găsesc cuvântul care o caracterizează: „încântătoare”.
Genunchii ei se ating, picioarele sunt aproape lipite. Mâna i se odihnește din când în când în poală, gesticulează moderat. Cu siguranță sunt multe „finisări” adunate de Andreea în multele școli pe care le-a absolvit, dar tot nu pot să o văd diferită pe Andreea Ștefănescu de azi de cea de acum zece ani. Când lucra ca webdesigner în București. Atunci a pus un pariu fără miză cu colegii ei de muncă. Mai degrabă, a fost o provocare lansată de băieți să se ducă la interviul de recrutare al unei companii aeriene din Orientul Mijlociu. S-a dus cu trenul până la Belgrad pentru interviul la Emirates, a fost acceptată și după nici o lună avea primul zbor spre Dubai, ca însoțitoare de zbor. „Eu n-am visat să fiu stewardesă. Am ajuns în meseria asta dintr-un pariu și m-am îndrăgostit de ea. Am călătorit în 89 de țări și în general oamenii se duc să vadă locurile, obiectivele turistice, eu am preferat să privesc oamenii. Întotdeauna mă duceam în locurile unde localnicii mâncau, am vrut să văd cât mai mult din felul cum își trăiesc viața, cum gândesc, ce ritualuri au și, cu fiecare destinație nouă, eram și mai fascinată de acest domeniu”, povestește Andreea.
Românca a fost recrutată de aviația privată și a lucrat șase ani pentru familia regală din Emiratele Arabe. „Probabil puțini știu că înainte de fiecare zbor primim un profil al pasagerului VIP, cel care este, în general, proprietarul avionului privat cu care zburăm. Înainte să încep să zbor am avut training. Trainerul din Elveția ne-a întrebat: care credeți că este șeful vostru? Iar noi am răspuns: șeful avionului. Și trainerul ne-a zis: greșit, o să vă pierdeți toate jobul fiindcă voi credeți asta. Șeful vostru este soția șefului avionului, dacă nu vă înțelegeți bine cu ea, sigur vă pierdeți jobul. Problema era cum o identificăm pe soția șefului avionului. În șase ani de aviație și în peste 500 de zboruri, n-am dat niciodată greș în a o identifica. Pentru că femeia respectivă avea o asemenea prezență în momentul în care intra în avion, care mă fascina. Nu era vorba de brandurile pe care le purta, pentru că niciodată nu venea plină de genți sau bijuterii, era pur și simplu ce emana în momentul în care pășea în avion. Asta m-a fascinat și m-a făcut să aflu mai multe”, povestește Andreea.
Pasagerii avionului regal erau atât de importanți, încât comportamentul nu avea voie să iasă din norme. Trebuie să știi să asculți și să nu îți impui propriile opinii, să conferi călătorilor securitate și confort, aflu de la Andreea. Unii preferau ca echipajul să nu cunoască limba țării lor pentru că se discutau lucruri confidențiale. De altfel, contractele de confidențialitate erau foarte stricte. Și când lucrezi la acel nivel, e foarte ușor să pierzi contactul cu realitatea. Așa că stewardesele aveau un truc. „Suntem femei și în momentul în care vezi o lume care nu este a ta, e ușor să te desprinzi de realitate și să crezi că toate brandurile și toate diamantele, și toate condițiile de lux pe care le vezi fac parte cumva și din realitatea ta. Și în momentul acela se produce un declic în mintea fetelor. De aceea fetele care rezistă în aviația privată (se lucrează o lună cu o lună), în luna în care nu lucrează încearcă să se ducă să facă acte de caritate sau să se ducă în țara lor, ca să vadă alternativa vieții pe care o au la muncă și să rămână realiste”, povestește Andreea. Tânăra de 31 de ani, fiică de preot din Târgoviște, nu a avut niciodată probleme să rămână pe pământ, atunci când luxul încerca să slăbească puterea gravitației.
Cursantele au reguli stricte în vila din Montreux. „În timpul școlii nu avem voie să ne știm sau să ne adresăm cu numele întreg sau să ne împărtășim trecutul, tocmai ca toate fetele să pornească pe picior de egalitate. O să râzi, dar multe dintre fete niciodată nu și-au făcut patul, nu știau. Pentru că aveau atât de mult personal în casele lor. Aveam un regulament despre cum să lăsăm camerele, aveam inspecție în fiecare zi. La 7.30 dimineața eram toate la micul dejun, instructoarele verificau, ne spuneau în ce stil vom mânca în acea zi, eram trecute prin diferite stiluri, am învățat să mănânc cu furculița și cuțitul o portocală, e o experiență mai interesantă decât pare. A fost interesant să le vezi pe fete cum se schimbă la nivel emoțional și moral în cele două luni. De neuitat”, povestește tânăra.
SURSA www.libertatea.ro
