Ștefan Timofte: ”Karate-ul te obligă să fii azi mai bun decât ieri și ieri mai bun decât astăzi”.
Constantin Adăscăliței: ”Karate-ul este mai mult decât un sport. Este un mod de viaţă. Am învăţat să lupt, pentru a nu avea nevoie de luptă!”
1. De ce karate? Care a fost începutul?
Ștefan Timofte: De fapt, karate-ul a fost al treilea sport pe care l-am practicat. Prima dată când am venit în Iaşi am făcut rugby, cam jumătate de an, cu regretatul antrenor Pavel Vizitiu (care a murit recent), după care am practicat box un an şi ceva. Dar părinţii mei mi-au interzis să fac box, pentru că, spuneau ei, boxul provoacă accidentări, leziuni şi alte probleme. Am început să merg la Karate la o vârstă la care nu mai depindeam de părinţii mei, aveam deja 17-18 ani, şi aveam serviciu. Am fost odată cu un văr să văd un antrenament de karate. La început mi s-a părut comic, dar am văzut că ceea ce fac ei acolo era foarte serios, foarte sistematizat, şi repetau, explicau, mi s-a părut interesant. Am mers apoi la câteva antrenamente singur, fără vărul meu, am văzut despre ce este vorba şi am gândit eu că este ceva mai sus decât sportul. Aşa am considerat eu. Am mers cu încă trei prieteni, care însă au abandonat pe parcurs, iar pe mine practic m-a fascinat această artă marțială, mi-a întors la 180 de grade modul de gîndire, viaţa şi concepţia despre sport şi despre viaţă, pentru că dacă până atunci consideram că trebuie să faci un sport pentru autoapărare şi pentru competiţie, am aflat că poate fi un mod de viaţă, ceva care poate fi ca o şcoală.
Constantin Adăscăliței: Cred că a fost o chemare către o disciplină sportivă de luptă. În anii 1984-1985, când am început să cochetez cu această disciplină, la noi în ţară era interzisă! Probabil că tocmai asta m-a atras cel mai mult, era ca „fructul oprit”! Fiind elev la acea vreme, vedeam acest sport ca pe ceva superior faţă de ceilalţi colegi care nu-şi ordonau timpul în afara şcolii, în timp ce eu primeam scutiri pentru a pleca din internatul Liceului Industrial nr. 8 din Iaşi.
2. Care au fost mentorii dumneavoastră în acest sport?
Ștefan Timofte: Am început să practic Karate în anul 1984, cu generaţia rămasă de la Fidel Guangica – erau Sorin Aruştei, George Dumitraşcu, Florin Loghin, Mihai Bernescu. Am fost elevul lui George Dragomir, până după Revoluţie, când în 1994 am ajuns instructor al Federaţiei Române de Karate Tradiţional, şi, cu permisiunea lui, că era maestrul meu direct, şi cu acceptul Federaţiei Române de karate, mi-am deschis propriul club DOJO ZANSHIN Tomeşti şi am activat la Tomeşti, Popricani, Iaşi, la Paşcani, în mai multe zone, dar m-am stabilit în final la Tomeşti, unde am avut un club care a făcut cinste atât comunei, cât şi judeţului Iaşi, un club care se află în clasamentul Ministerului Tineretului şi Sportului din anii 1994, 2000 şi 2001.
Constantin Adăscăliței: M-au marcat oamenii deosebiţi pe care i-am întâlnit, fiind un alt mod de viaţă, cu o altă perspectivă faţă de ceea ce făcuse un tânăr de 17-18 ani, până atunci. Atunci am cunoscut pe fondatorii artelor marţiale în România, care au rămas pentru mine repere importante în viaţa de zi cu zi: George Dragomir, Florentin Loghin, Mihai Bernescu, Sorin Aruştei, sunt o parte dintre oamenii care mi-au insuflat anumite principii de viaţă. Cel care a unit spiritul acestor oameni şi a devenit mentorul nostru, al tuturor, a fost şi va rămâne Sensei Dan Stuparu, care a avut şi iniţiativa, imediat după 1990, să înfiinţeze Federaţia Română de Karate Tradiţional, al cărei membru fondator sunt şi eu. În anii 1994-1995 am fondat la Iaşi Clubul Sportiv Enpi, care de atunci punctează în fiecare an, în topul naţional şi judeţean, cu sportivi ce cuceresc medalii europene şi mondiale la campionatele noastre de Karate Tradiţional, şi urmare a performanţelor sportive obţinute în anii 1994-1995 (medalii de aur la Kumite cu echipa României), mi-a fost conferit titlul de Maestru emerit al sportului de către Ministerul Tineretului şi Sportului. Mi-am susţinut cu regularitate examenele de grad cu maeştrii fondatori ai Federaţiei Mondiale de Karate Tradiţional, obţinând în anul 2005 – 5 DAN. Generaţiile de elevi pe care i-am îndrumat ca antrenor emerit sunt la rândul lor campioni europeni şi mondiali – Răzvan Popa, Irina Simirad, Petronel Luca, Irina Pascaru, Emanuela Vasiliu, Iulian Dumitraş, Dragoş Bălăiasa, Aurel Ciubotariu, Octavian Postolache, şi juniorii Cristian Bistriceanu şi Bianca Balaur. În generaţia din care face parte şi Ştefan Timofte i-am avut ca prieteni şi colegi pe Iulian Dascălu, Doru Ţurcanu, Florin Sabaiduc, şi sunt mândru că am împărtăşit cu ei principii şi valori care ne-au ajutat enorm în viaţă.
3. Care este (din punctul dumneavoastră de vedere) esența acestui sport?
Ștefan Timofte: Este o mișcare care implică și partea fizică, dar și partea mentală. Karate-ul nu lasă loc de interpretări și nu te lasă să faci ceva cu jumătate de măsură. Te obligă să faci la maxim de intensitate, te obligă să fii azi mai bun decât ieri și ieri mai bun decât astăzi. Pe mine acest sport m-a și ajutat, și, coroborat cu zodia mea (Capricorn – n.r.), m-a format ca un om care respectă foarte mult niște principii. De exemplu, perfecționismul, pentru unii o calitate, pentru mine este un defect, un punct slab. In ziua de azi, ca să fii perfecționist, trebuie să ai în jurul tău oameni și mijloace care să te sprijine. Nu mă cred eu samuraiul samurailor, sunt dificil, dar poate că de asta am și reușit în viață.
Constantin Adăscăliței: Părerea mea este ca această disciplină sportivă este mai mult decât un sport. Este un mod de viaţă. Am învăţat să lupt, pentru a nu avea nevoie de luptă! Este o formă de antrenament, şi, printr-un efort constant, dobândeşti controlul emoţiilor de orice tip. Este un test, dacă vreţi, de a te autodepăşi permanent. Calităţile fizice şi psihice ale unui om au nevoie permanent de şlefuire, de cunoaştere! Karate-ul este un mod de a te cunoaşte pe tine însuţi prin perseverenţă şi performanţă!
4. Se câștigă bine de pe urma karate-ului?
Ștefan Timofte: Eu am câștigat bani de pe urma Karate-ului. În anii `90, când eram sportiv de performanță, aveam clubul de karate la care veneau 300 de elevi, câștigam bani din premiile pe care le oferea Ministerul Tineretului și Sportului. Astăzi este un hobby, un lucru pe care îl faci din pasiune. Numărul de practicanți scade de la an la an, din cauza tehnologiei și a modului de viață al tinerilor, al copiilor, preocupați mai mult de tablete și calculatoare, și, din acest motiv, și participările la campionatele naționale și mondiale sunt mai dificile din cauza banilor puțini. Am antrenat foarte mulți agenți de la firmele de pază, de unde am câștigat bani. Karate este un diamant care trebuie șlefuit zi de zi.
Constantin Adăscăliței: În Karate nu se câştigă ca în fotbal. Dar nu am văzut niciodată un practicant adevărat să nu fie integrat foarte bine în societate şi să nu câştige bine şi material.
5. Ce viitor are în România și în Iași Karate-ul tradițonal?
Ștefan Timofte: România este pe primele locuri în lume la Karate tradițional și pe primul loc în Europa, practicanții care rămân sunt foarte talentați, avem o școală foarte puternică, avem școala lui Sensei Dan Stuparu, iar instructorii români suntem școliți de Sensei Dan Stuparu. Karate-ul nu este, din păcate, un sport olimpic, dar în 2020, la Olimpiada de la Tokyo, va fi introdus ca sport demonstrativ, iar la Olimpiada din 2024 va fi sport olimpic. Și atât timp cât în România vor fi practicanți ai acestui sport, țara noastră va avea succes la campionatele europene și mondiale.
Constantin Adăscăliței: Iaşul a fost şi va rămâne pentru mine capitala Karate-ului tradiţional prin numărul mare de cluburi sportive afiliate la federaţia de profil, dar şi prin valoarea de necontestat a oamenilor pe care i-am amintit ca fondatori ai acestei discipline ce atrage mii de tineri legitimaţi în cluburile noastre afiliate la Federaţia Română de Karate Tradiţional. În ultimii 25 de ani, am organizat la Iaşi nenumărate competiţii din calendarul federaţiei, lucru care a dus indirect la reuşita de a atrage cât mai mulţi tineri în sălile de antrenament ale tuturor cluburilor.
6. Care este cel mai înalt nivel la care se poate ajunge și cât mai aveți de muncă pentru a atinge acest obiectiv?
Ștefan Timofte: Cel mai înalt nivel ar fi 10 DAN, dar la acest nivel nu poate ajunge decât cel mai mare maestru la nivel mondial, în țară este președintele Federației care are 8 DAN, eu am centura neagră 5 DAN și mă pregătesc de 5 ani să obțin nivelul 6 DAN. La nivel național sunt două stagii la care trebuie să particip, unul de iarnă și unul de vară, la acestea trebuie să participe toți instructorii și toți antrenorii din România. Dacă vreun antrenor nu participă la aceste stagii, clubul la care activează nu obține licența pentru anul respectiv. Și îmi doresc să dau examenul pentru 6 DAN.
Constantin Adăscăliței: Mă pregătesc, împreună cu Ştefan Timofte, pentru examenul de 6 DAN, un nivel pe care-l au foarte puţini practicanţi din România. Nu mă gândesc la un anume nivel pe care trebuie să îl ating, ci mă gândesc mai degrabă să las ceva în urmă, demn de a fi luat ca reper, aşa cum fac „maeştrii noştri”…!
7. Copiii au împărtășit pasiunea pentru karate. Ce sfat aveți pentru ei?
Ștefan Timofte: Am doi copii, un băiat și o fată. Fata a participat la câteva competiții europene, are și ceva rezultate, dar nu a continuat. Băiatul, Ștefan, este multiplu campion național, campion european, dublu campion mondial, din păcate s-a retras foarte de tânăr, la vârsta de 21 de ani când avea foarte multe de spus în karate-ul tradițional, pentru că era foarte talentat. Mi-a spus că renunță la sportul de performanță pentru că vrea să se însoare. N-am putut să cred, eu am făcut sport de performanță până la 37 de ani. La acea vârstă am participat la Cupa mondială de la San Diego și am luat locul 3, și, știind ce calități are el, nu puteam să accept – parcă mi-ar fi băgat un cuțit în inimă. Dar mi-am dat seama că fiecare om are drumul lui în viață, acum are doi copii. Băiatul, în vârstă de 5 ani, pe care îl cheamă tot Ștefan, continuă tradiția familiei, iar eu mă ocup de el. Îmi doresc ca, în maxim un an, să facem o demonstrație de karate toți trei.
Constantin Adăscăliței: Era firesc ca şi copiii mei să fie practicanţi, întrucât am fost şi sunt convins că acest sport îi va ajuta în momentele importante din viaţă.
8. La un moment dat ați îmbinat sportul cu administrația locală. Au fost momente când sportul sau administrația au avut beneficii de pe urma acestei ”alianțe”?
Ștefan Timofte: Este o legătură între ele. Și în sport, și în administrația locală, trebuie să muncești foarte mult, trebuie să fii serios, respectuos. Cu cât ești mai serios în sport, cu atât rezultatele sunt mai bune și în administrație. În sport, ai rezultate dacă mergi la antrenamente în fiecare zi. Și în administrație e la fel. Vă spun, sunt primari care vin la Primărie de două-trei ori pe săptămână și semnează niște acte pentru bancă și nu se implică. Ei, nu așa se face treabă. Am considerat că, în munca de primar, trebuie să mă implic la fel ca și în sport. Altfel nici n-aș fi rezistat.
Constantin Adăscăliței: Disciplina sportivă se îmbină foarte bine cu disciplina care ar trebui să fie în administraţia locală sau naţională. Din păcate, prea dese şi prea multe confruntări politice cu mulţi „actori” nu lasă loc la ierarhii şi oameni care să fie respectaţi de popor. În aceste aşa-zise bătălii se murdăresc foarte uşor oameni care vor să facă ceva şi pierdem prea mult timp până se nasc alţii respectaţi din ierarhie. Şi sportul şi administraţia locală sau naţională în care am fost ales şi în care am activat 16 ani consider că au avut de câştigat. Energia, disponibilitatea şi experienţa mea le-am pus în slujba multor probleme pe care oamenii le ridică, atunci când ocupi efemer o funcţie publică.
9. V-a ajutat disciplina din karate în politică?
Ștefan Timofte: M-a ajutat foarte mult și mă ajută în continuare. Dar de multe ori am avut și de pierdut, pentru că am spus ce gândeam. Unii colegi din politică m-au înțeles, n-au ținut ranchiună. La început a fost mai greu, dar am învățat să îmi țin limba după dinți, pentru că politica nu e ca sportul. În sport, dacă ești campion te respectă toată lumea, dar în politică, chiar dacă ești campion, aruncă și cu pietroaie în tine. Cu timpul, am învățat să fiu mai înțelept.
Constantin Adăscăliței: Disciplina din sport m-a ajutat nu numai în politică, ci şi în celelalte domenii în care am avut iniţiative ce au dăinuit sau dăinuie în oraşul nostru.
10. Ce planuri aveți pentru 2019 în privința karate-ului (concursuri locale, regionale, naționale)?
Ștefan Timofte: În afară de examenul de 6 DAN, vreau să particip cu copiii la campionatul național de copii, să particip la stagiile de pregătire ca antrenor și ca arbitru. Anul trecut am organizat la Tomești un campionat pentru copii, tineret și cadeți care a fost foarte bine primit de către Federație. Dacă Federația consideră că la Tomești se mai poate organiza un campionat național, îl voi face din nou. Si un campionat european la Tomești ar fi binevenit. Unii ar spune că se întâmplă prea multe competiții sportive la Tomești. Dar eu consider că Tomeștiul este ca o fată frumoasă ținută în curte, pe care n-o vede nimeni. Aceea o să rămână fată frumoasă și nemăritată. Tomeștiul trebuie promovat. Cu cât aude mai multă lume de Tomești, cu atât e mai bine.
Constantin Adăscăliței: În 2019 îmi doresc să menţin acest climat de performanţă pentru a atrage cât mai mulţi tineri la antrenamente. Performerii devin repere şi valori pentru toţi cei care vor să practice o disciplină sportivă cu renume. În luna mai 2019, CS Enpi Iaşi va organiza Campionatul Naţional de Karate Tradiţional pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori. Vor veni la Iaşi în jur de 300 de sportivi, cei mai buni din ţară, la toate categoriile de vârstă. Unul dintre obiectivele mele este să aduc la Iaşi un Campionat European de Karate Tradiţional.
