Abuzaţi şi traumatizaţi de mici

2018 este anul în care au fost înregistrate cele mai multe abuzuri în rândul minorilor, cu un număr de 517 cazuri, în care 762 de copii au suferit o formă de abuz. Pentru 139 dintre aceştia, s-a implus măsura scoaterii din familie, după cum urmează: în centre de plasament – 64 de copii, în asistenţă maternală 64 de copii, în plasament familial 11 copii, instituire tutelă în cazul unui singur copil. Şi în cazul mamelor minore lucrurile nu stau mai bine. Nu mai puţin de 360 de sesizări au fost depuse la unităţile spitaliceşti în anul 2018, din care 107 sesizări au fost pentru anchete în cazul minorelor gravide, iar 180 privind mamele minore.

0
379
Abuz

România ocupă loc fruntaş la capitolul abuzuri în rândul copiilor. La Iaşi, cele mai multe cazuri sesizate au intrat în evidenţa Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

“Pe parcursul anului 2018, specialiştii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi au luat în evidenţă un număr de 517 cazuri în care au fost implicaţi 762 de copii. Acestea sunt toate formele de abuz în mod special, preponderente au fost cele de neglijenţă. Au fost 226 de cazuri în care au fost implicaţi 346 de copii, în creştere faţă de anul trecut şi o creştere mai mare de procent, de aproximativ 30% abuzurile de tip sexual, a spus Tiberiu Bantaş”, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Comunitară şi Protecţia Copilului Iaşi.

Uitații de propria familie

Un procentaj mare din anchetele demarate de către Protecția Copilului Iași a avut în vizor copiii neglijați. Vorbim despre acei minori care provin din mediul rural și care sunt exploatați de părinți: sunt puși la muncile câmpului sau în gospodărie, nu primesc educație, hrană sau pur și simplu sunt lăsați ai nimănui.

“În cazurile de neglijență, minorii trebuie scoși din mediul care este nociv pentru el. Dacă neglijența este produsă de către unul din membrii familiei, copilul trebuie scos din mediu și dat în plasament. Dacă părinții nu sunt tocmai potriviți să fie părinți, fac greșeli grave, îi lasă nemâncați, bolnavi, nespălați, trăiesc în condiții mizere și părinții nu fac nimic ca să rezolve problema, nu ajung la școală sau pe părinți nu îi interesează să meargă la școală, îi lasă singuri. Mai este și o neglijare de altfel sub solicitare când părinții nu ajută copiii la teme, sunt dezinteresați de dificultățile prin care trece copilul și acești copii ajung în plasament”, ne spune Florentina Căuia, psiholog.

Mulţi copii abuzaţi sexual trăiesc cu teama de a povesti cuiva traumele prin care trec, se simt vinovaţi sau le este pur şi simplu ruşine de ceea ce s-a întâmplat.

“Am avut un caz cu un băiețel de opt ani care a fost abuzat de un unchi sau de un văr. Agresorul a fost arestat iar copilul a fost dat în plasament pentru început, iar la sfârșitul anchetei știu că a rămăs în plasament pentru că asistenții maternali au venit cu el. Acolo a rămas pentru consultații. Statisticile spun că ține de foarte multe cauze dar dacă victima trăiește într-un mediu potrivit, cu oameni bine intenționați și pricepuți în a lucra cu copilul victim se poate recupera. Sigur, traume sunt și când cazi și ți rupi genunchii de atâtea ori. Lucrurile sunt complicate. Cărțile de specialitate spun că de cele mai multe ori un copil abuzat se transformă într-un abuzator dar sunt și abuzați care nu devin abuzatori”, completează psihologul.

Mame mult prea devreme

Fenomenul mamelor minore a căpătat amploare în rândul adolescentelor, în special al celor din mediul rural. Lipsa de educație sexuală, neglijența din partea părinților sunt principalele motive pentru care aceste tinere, cel mai adesea cu vârste cuprinse între 10-15 ani, devin mămici. Medicii spun că sarcinile la vârste atât de mici sunt extrem de periculoase, iar rata mortalității este mare.

“Ne confruntăm cu un fenomen destul de grav în rândul mamelor minore. Au fost luate în evidenţă vreo 340 de cazuri de mame şi gravide minore iar în sistem au intrat în jur de 14 copii abandonaţi în maternităţi şi spitale. Facem în continuare progrese să spunem aşa, la acest capitol. Vom încerca să derulăm nişte programe de prevenire la nivelul comunităţilor locale”, a spus Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Comunitară şi Protecţia Copilului Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments